Ionel Dragu, primarul comunei Măldăreşti este unul dintre cei mai longevivi primari din judeţ. El a reuşit să dea o altă faţă comunei pe care o conduce, realizând lucrări importante. Perseverent din fire, acesta a promovat numeroase proiecte, urmărind şi o anumită logică, legată de necesităţile de execuţie, dar şi de proiectele care erau în derulare, în aşa fel încât accesarea fondurile externe sau fondurile guvernamentale să nu reprezinte un impediment.
Impact Real: Sunteţi membru în Asociaţia Comunelor din România. Care au fost temele majore, dezbătute anul acesta?
Ionel Dragu: Sunt preşedintele filialei, iar anul acesta am avut două adunări generale, una în luna februarie, la Bucureşti şi una în luna iulie, la Constanţa, cu prilejul cărora s-au atins foarte multe teme. Am participat activ la analiza unor acte normative care se doresc concretizate. Astfel, acolo unde se face consultarea participativă, de fiecare dată suntem şi noi consultaţi pentru diverse acte normative care apar. Punctul de vedere pe care îl transmitem de fiecare dată celui care emite sau întocmeşte documentaţia pentru emiterea ordonanţei sau legii respective este luat în considerare. Temele majore sunt cele pentru dezvoltarea rurală, în general. Am prezentat de fiecare dată, în urma unei analize, stadiului de execuţie a lucrărilor în fiecare localitate pentru reţeaua de apă, canalizare şi drumuri. Am participat activ, prin asociaţie, la elaborarea criteriilor pentru măsurile care apar în vederea finanţării prin programe europene referitor la reţeaua de apa, canalizare şi drumuri. Am fost, deci, consultaţi de fiecare dată, după care s-au discutat de fiecare dată probleme majore, de exemplu încălzirea globală. Anul acesta, adunările au fost la nivel naţional, organizate în parteneriat cu Republica Moldova şi reprezentanţi din Bulgaria.
Impact Real: Cum a acţionat Guvernul Ponta, până în prezent, la propunerile transmise de asociaţie?
Ionel Dragu: Cred că lucrurile au mers spre bine şi, ca atare, se observă o creştere economică. Deja sunt şi măsuri pentru creşterea salarială, în general, a funcţionarilor publici din primării, şcoli sau spitale. Faptul că în marea majoritate a localităţilor se lucrează, fiindcă s-au alocat bani pentru diverse programe unde este şi cota de participare a Guvernului, înseamnă că suntem pe făgaşul cel bun.
Impact Real: Noua strategie a PNL, la Vâlcea, este ca, până la noua campanie, să ademenească cât mai mulţi primari social-democraţi. Consideraţi că este un plan care va funcţiona?
Ionel Dragu: Nu am avut discuţii de acest gen, dar nu am nevoie de promisiuni. Consider că trebuie să se discute concret, ce pot să ei să ofere unei localităţi. Aşa, la modul general, fiecare partid vine cu foarte multe promisiuni şi apoi, de la vorbe până la fapte este cale foarte lungă. La fel am mers şi în USL, iar, la final, a ieşit altceva.
Impact Real: Majoritatea localităţilor vâlcene resimt şi astăzi efectul inundaţiilor din 29 iulie 2014. Cum arată localitatea Măldăreşti astăzi, la un an distanţă, din acest punct de vedere?
Ionel Dragu: Am primit bani şi avem lucrări care sunt în derulare. În prezent se lucrează la refacerea drumului vicinal, prin asfaltare, în punctul Ancuţa – Gemenel, pe o lungime de 450 de metri şi la refacerea terasamentului drumului comunal distrus, plus execuţia apărărilor de mal din gabioane, pentru drumul local Ciupa . Am reuşit inclusiv să construim podul peste pârâul Ciupa, în punctul Petcu.
Ionel Dragu: Crearea plafonului minim garantat a fost o măsură care a avantajat localitatea, anul acesta ?
Ionel Dragu: Pentru localitatea Măldăresti a fost favorabil şi, în general, pentru toate localităţile care au până la 5000 de locuitori. Din păcate, sunt voci care spun că, pentru anul viitor, se va găsi o altă formulă, deoarece au fost dezavantajate localităţile cu peste 6000 de locuitori.
Impact Real: Vestea că foarte multe proiecte depuse pentru finanţare europeană în urmă cu şapte ani vor fi resuscitate este de bun augur, sau acele proiecte nu mai sunt utile, astăzi?
Ionel Dragu: Am primit această veste, că vom primi finanţare. Avem şi noi un proiect depus de acum şapte ani pe drumuri agricole pe Măsura 1.2.5. A, care finanţa asfaltarea drumurilor de tarla. Drumurile respective deservesc peste 500 de hectare de teren agricol, pe o lungime de 7 kilometri. Am avut vizita în teren şi urmează să întocmim proiectul tehnic, devizul estimativ de lucrări şi documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construcţie. Am reuşit ca, în acest mandat, să atrag fonduri de peste 100 de miliarde de lei, şi pot să declar că sunt mulţumit. În spatele acestei satisfacţii sunt, însă, ore de muncă şi foarte multe drumuri bătătorite pe la ministere, însă le-am uitat, şi acest lucru nu reuşeşti să faci decât atunci când apar şi rezultatele.
Impact Real: Există o zi a comunei Măldăreşti?
Ionel Dragu: Nu am fixat o dată anume, dar voi avea în vedere şi acest aspect, într-o şedinţă viitoare de Consiliu Local. Am reuşit să dăm o înfăţişare nouă şi acestui centru civic, lucru pe care ni-l propusesem de foarte mult timp, dar îl aveam aşternut doar pe hârtie. Acum, centrul se va finaliza în cel mai scurt timp. Propunerea noastră să se facă recepţia în luna iunie, când legasem într-un fel data de prima atestare istorică la comunei, 4 iunie 1504. Hotărâsem să facem ziua comunei legată cumva de această dată, de 4 iunie, dar se suprapune cu sărbătoarea „Cocoşul de Hurez”.
Impact Real: Sunteţi un primar foarte bine informat. Care este secretul?
Ionel Dragu: Mă documentez continuu, pentru a putea ajuta şi, de ce nu, pentru a nu avea nevoie de ajutor de la specialişti. Pe lângă studiile de bază pe care le-am făcut, am studiat şi la Facultatea de Drept. În acest fel, atunci când cineva este nedumerit sau are o problemă, pot să-i răspund. Mai mult, eu citesc tot timpul. Seara vin aici, în acest birou şi iau toate monitoarele oficiale, cu tot ce apare nou, citesc toate ordonanţele. Citesc şi mă documentez şi
N legătură cu tot ce apare nou în domeniul construcţiilor, în primul rând pentru că este prima mea dragoste, iar, în al doilea rând, pentru că asta am studiat, şi nu mă pot opri.
Impact Real: Conform Ordinului 407/2013 şi OUG 34/2013, primăriile au obligaţia să concesioneze sau să închirieze păşunile aflate în domeniul public, prioritate având crescătorii de animale. Care este situaţia izlazurilor, la Maldăreşti?
Ionel Dragu: Comuna are 100 de hectare de păşuni, dar am fost înaintea ordonanţei şi, astfel, avem concesionat terenul de aproape 7 ani asociaţiei. Ei îl utilizează, ei sunt beneficiarii subvenţiei de la APIA, ei fac lucrările de întreţinere pe izlaz. Noi am înfiinţat asociaţia în comună, dar acum cetăţenii sunt beneficiarii. Asociaţia a luat naştere acum zece ani, am avut printre primele asociaţii de crescătorilor de animale. Atunci când a apărut legislaţia am şi făcut asociaţia, nu am întâmpinat opoziţie din partea cetăţenilor. Dacă, în alte localităţii, cetăţeanul se opune acestei formule, consider că legea nu a fost bine mediată. Când a apărut ordonanţa, eu am concesionat terenul, şi asta s-a întâmplat acum 5 ani. Între timp, a trebuit să şi prelungesc concesiunea, prin act adiţional.
Impact Real: Veţi mai candida, pentru un nou mandat?
Ionel Dragu: Am foarte multe lucrări în derulare şi vreau să finalizez proiectele de apă şi canalizare, dar şi construcţia noii primării, de aceea voi candida. Programe sunt enorm de multe, numai că trebuie să ai o echipă bună care să lucreze, să ştii ce proiecte să faci şi să te agăţi de fondurile care există pe piaţă, în momentul respectiv. Tot timpul este necesar să ai informaţia, ca să poţi fi în pas cu noul. Dacă aştepţi să îţi bată investiţia la poartă, nici rezultatele nu vor apărea. Noi, la primărie suntem o echipă, căutăm să fim mereu informaţi ce programe se lansează, pe ce fonduri. Un alt aspect legat de investiţii este faptul că nu am avut niciodată probleme cu achiziţiile. Din zecile de lucrări finalizate în această localitate, niciodată nu am avut o contestaţie, şi asta pentru că am ştiut ce să cerem, am avut cerinţe clare, o listă de calităţi corespunzătoare, am cerut
punctual şi categoric anumite lucruri.
Impact Real: Sunteţi unul dintre cei mai longevivi primari. Care este secretul menţinerii în funcţie, atâţia ani?
Ionel Dragu: Important este să îţi doreşti să faci ceva pentru localitate şi să asculţi părerile şi nevoile oamenilor, şi numai după aceea să te apuci să faci ceva. Trebuie să ştii să îi faci să prindă încredere, şi nu poţi fără rezultate. Oamenii sunt sătui de promisiuni, ei vor fapte, iar dacă văd că ai început ceva, că vrei să faci ceva folositor pentru comunitate, normal că te vor susţine în continuare. Important este să încerci să mulţumeşti cât mai mulţi, să cunoşti nevoile lor. Într-adevăr, nu ai cum să-i mulţumeşti pe toţi, dar este important să vadă şi să simtă că ai făcut tot ce a depins de tine, pentru a-l ajuta.
Succes in continuare !!!
Vreti sastiti adevarul? Acest primar e injurat de peste 70% din comuna. A furat cat a putut,si proprietati si comisioane din lucrari.Se comporta ca si cum primaria e mostenire de la taicaso,iar angazati te tin la usi cu zilele.A facut cateva poduri pe care nu au loc doua masini in acelasi timp.Asociatia aia e a lui unde isi tine el ,Suiu si Viceprimaru caprele si vacile,in rest asociatia percepe taxa de pasunat resului comunei.Asta e un hot de care maldarestiul nu poate scapa.Speram sa ne ajute Dumnezeu la anu