Primarul comunei Măldăreşti, unul dintre cei mai longevivi din judeţ, ne-a povestit într-un interviu care este secretul menţinerii sale în funcţie patru mandate consecutive. În acest moment, aducţiunea cu apă şi canalizarea pe întreaga suprafaţă a comunei şi ridicarea din temelii a unui nou sediu al primăriei sunt principalele priorităţi pentru Ionel Dragu. De asemenea, primarul se gândeşte să sprijine cetăţenii în realizarea de proiecte pentru a întineri plantaţiile de pomi, aceasta fiind una dintre principalele ocupaţii ale localnicilor.
Impact real: Care au fost primele măsuri pe care le-aţi luat atunci când aţi ocupat funcţia de primar?
Ionel Dragu: Inventarierea tuturor măsurilor care trebuiau aplicate în comună şi prioritizarea acestora. Am vrut să ajung în această funcţie deoarece întotdeauna mi-a plăcut să fac ceva pentru oameni. Am vrut să demonstrez că orice se poate dacă există voinţă şi putere de muncă. Oamenii au avut încredere în mine şi nu am vrut să-i dezamăgesc. Chiar şi în perioada în care nu eram primar, ci profesor, am sprijinit toate activităţile care se realizau pe raza comunei.
Impact real: Care este situaţia comunei în privinţa retrocedărilor de teren?
Ionel Dragu: Eu cred că stăm destul de bine. Din numărul total de cereri sunt analizate toate, propuse la validare, este vorba despre oamenii care au avut dreptul, mai puţin 2%, unde există semne de întrebare şi nu am reuşit să le dăm de capăt. Am pus în posesie 95%, dar nu am întocmit documentele. Stăm rău la emiterea titlurilor, pentru o suprafaţă de 70 de hectare de teren agricol. S-a făcut o identificare cu ruleta, aşa cum a fost preluat terenul. Măsurarea se face pe orizontal, terenul fiind denivelat, dar la măsurarea cu ruleta a reieşit o suprafaţă mai mare decât ar trebui. Dacă facem predarea conform schiţei cadastrale, suprafaţa este mai mică, iar omul nu este mulţumit. Până la urmă, o să le fac punerea în posesie cu ruleta. De asemenea, mai există o suprafaţă destul de însemnată, de pădure, vreo 200 de hectare, unde sunt trei moştenitori care deţin 112 hectare. Aceştia sunt în proces cu Romsilva, au câştigat, iar Prefectura i-a pus în posesie. Romsilva i-a acţionat din nou în instanţă şi încă se judecă. Mai sunt încă vreo 20 de cetăţeni care deţin suprafeţe între 10 şi 20 de hectare, pe care nu am reuşit să-i punem în posesie, pentru diferenţe de câteva mii de metri pătraţi la fiecare. Terenurile care le revin sunt traversate de trei linii de înaltă tensiune. Un culoar de reţea are aproximativ 2.400 de metri pătraţi, iar ei nu vor aceste culoare, vor pădure, iar eu nu am de unde să le dau, nu am la dispoziţie.
Impact real: Există un număr mare de persoane cu dizabilităţi în comuna Măldăreşti? Care este situaţia subvenţiilor pentru aceste persoane?
Ionel Dragu: Nu sunt foarte multe, aproximativ 60 de persoane. Am avut cote normale alocate şi nu am avut întârzieri cu plata anul acesta mai mari de o lună. Într-adevăr, am avut probleme acum doi ani, când au existat întârzieri şi de cinci luni.
Impact real: Sunteţi primar din anul 1996. Cum arăta comuna când aţi ajuns în funcţie?
Ionel Dragu: Probabil, dacă arăta bine nu mai era nevoie să facem atâtea lucruri. Oamenii aveau nevoie de infrastructură, de apă curentă şi de şcoli unde să poată învăţa copiii. Şi totuşi, consider că se poate face mai mult, iar în viitorul apropiat încercăm să mulţumim oamenii.
Impact real: Care a fost motivul pentru care aţi candidat mandat după mandat? Sunteţi la al cincilea. În toţi aceşti ani, ce aţi realizat pentru locuitorii comunei pe care o conduceţi?
Ionel Dragu: Da, într-adevăr, sunt la al cincilea mandat de primar al localităţii Măldăreşti şi, bineînţeles, am vrut întotdeauna să fac ceva pentru această comunitate, pentru semenii mei, motiv pentru care, încă din primul mandat, am avut în vedere demararea unor proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale. Am avut în vedere, în primul rând, dezvoltarea infrastructurii din localitate, drumuri, poduri, şcoli, sănătate, absolut tot ce ţinea de bunul mers al treburilor, pentru a asigura confortul cetăţeanului. Am candidat în continuare pentru a duce la bun sfârşit proiectele pe care le începusem. Am avut mereu proiecte în derulare, ca şi acum. De asemenea, am ţinut cont de faptul că veniturile localităţii noastre sunt foarte mici, iar încasările pe care le facem sunt în general din impozite şi taxe locale, agenţii economici fiind în număr destul de redus în comuna Măldăreşti. Pe lângă funcţia de primar, mi-am dezvoltat şi afacerile mele, pentru a nu depinde de salariul pe care îl luam de la primărie. Eu consider şi în momentul de faţă că munca de primar nu este plătită. Dacă îţi faci meseria aşa cum trebuie, să fii în orice moment la dispoziţia cetăţeanului, indiferent de problemele pe care le ridică, pot afirma cu certitudine că munca depusă nu este plătită.
Impact real: Ce i-ar mai trebui comunei pentru ca oamenii să fie mulţumiţi?
Ionel Dragu: În primul rând, ar trebui reţea de apă şi canalizare. Oamenii îşi doresc să-i sprijin să-şi facă proiecte pentru plantaţii de pomi, deoarece acestea au îmbătrânit, iar o bună perioadă nu au mai avut posibilitatea să îi trateze cu toate substanţele necesare. Un alt lucru ar fi să primească un ajutor privind vânzarea produselor, a merelor, perelor şi prunelor. Primesc preţuri derizorii pe aceste produse, în condiţiile în care şi aceste plantaţii necesită bani şi multă muncă.
Impact real: În urma recensământului, a scăzut numărul populaţiei?
Ionel Dragu: Nu a scăzut numărul populaţiei, chiar a crescut cu două persoane.
Impact real: Care ar fi primul lucru pe care v-aţi dori să-l realizaţi, în cazul în care aţi avea bani suficienţi la bugetul local?
Ionel Dragu: Cu siguranţă, este vorba de alimentarea cu apă şi canalizare, dar şi modernizarea sediului primăriei. Aş dori să fac multe, dar acestea sunt priorităţile, pentru că oamenii au nevoie de aceste facilităţi.
Impact real: Cât de mult simţiţi că i-a afectat criza pe locuitori?
Ionel Dragu: Nu foarte mult. Oamenii au fost învăţaţi cu munca individuală aici, sunt gospodari, cresc animale, au plantaţii de meri, peri şi pruni. S-au descurcat şi înainte, se descurcă şi acum.
Impact real: Sunteţi mulţumit de modul de evoluţie a proiectelor pentru care au fost alocate fonduri?
Ionel Dragu: Da, în ansamblu sunt mulţumit, mai puţin de faptul că am pierdut proiectul pe Măsura 322, Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, din cauza unei mici neglijenţe a proiectantului, pentru că trebuia pe toată extensia de apă să ai şi canalizare prevăzută în proiect. Am dus apa pe o străduţă, iar pe 151 de metri nu am avut prevăzută canalizare. Cu toate că am dat dispoziţie că acea porţiune o voi face cu bani din bugetul local, proiectul nu a fost acceptat.
Impact real: Veţi candida şi pentru următorul mandat?
Ionel Dragu: Da, în mod sigur.
Impact real: V-aţi gândit să treceţi vreodată de la actualul partid la altul?
Ionel Dragu: Nu m-am gândit. Sunt din anul 2000 în PSD şi consider că m-am mutat de prea multe ori, am fost iniţial în PNL, PD şi apoi la PNŢ, iar din 2000 sunt la PSD. Mutându-mă de la un partid la altul, am fost aproape tot timpul în opoziţie.
Impact real: Consideraţi că prin susţinere politică se putea face mai mult pentru comuna dumneavoastră?
Ionel Dragu: Consider că se putea face mai mult, dar în acelaşi timp sunt mulţumit, deoarece noi am încercat să nu depindem decât în situaţii extreme, şi care necesitau foarte mulţi bani, de alţii. În rest, am încercat să ne descurcăm singuri, aşa cum am putut. Cum am mai spus, singurul meu regret a fost nereuşita în implementarea proiectului Măsura 322, Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.
Impact real: Cu ce se poate lăuda comuna Măldăreşti?
Ionel Dragu: Avem unul dintre cele mai frumoase centre civice. Întreaga reţea de drumuri se prezintă într-o stare bună de funcţionare şi, prin ceea ce fac oamenii zi de zi în gospodăriile lor, ridică frumuseţea acestei comune la un grad înalt.
Impact real: Cum v-aţi descurcat cu deszăpezirea în această perioadă?
Ionel Dragu: M-am descurcat foarte bine. Încă de la prima ninsoare am pus în funcţiune tractoarele, plugurile şi am împrăştiat nisip.
Impact real: Sunteţi unul dintre cei mai longevivi primari. Care este secretul menţinerii în funcţie atâţia ani?
Ionel Dragu: Important este să îţi doreşti să faci ceva pentru localitate şi să asculţi părerile şi nevoile oamenilor, şi numai după aceea să te apuci să faci ceva. Trebuie să ştii să îi faci să prindă încredere, şi nu poţi fără rezultate. Oamenii sunt sătui de promisiuni, ei vor fapte, iar dacă văd că ai început ceva, că vrei să faci ceva folositor pentru comunitate, normal că te vor susţine în continuare. Important este să încerci să mulţumeşti cât mai mulţi, să cunoşti nevoile lor. Într-adevăr, nu ai cum să-i mulţumeşti pe toţi, dar este important să vadă şi să simtă că ai făcut tot ce a depins de tine pentru a-l ajuta.