Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Ion Sandu nu crede in expresia nu se poate

04-perisaniAflat la cel de-al patrulea mandat, primarul Ion Sandu spune că va continua proiectele începute, bazându-se pe aceeaşi susţinere din partea Consiliului Local. Datorită primarului, în campania din vara acestui an PNL a reuşit să menţină ştacheta la nivel înalt, obţinând un scor bun la Perişani. În privinţa echipei pe care Ion Sandu se va baza în continuare nu au apărut multe noutăţi, Florinel Enache fiind în continuare viceprimar: „Echipa este aceeaşi, avem acelaşi viceprimar cu care am pornit la drum din 2004 iar, în mare parte, cu mici excepţii, avem aceiaşi consilieri locali de 12 ani”, declară primarul Ion Sandu. Reconfirmat primar cu peste 85% dintre voturi în urma exprimării opiniei cetăţenilor şi câştigând detaşat cel de al patrulea mandat de primar al comunei Perişani, cu o majoritate covârşitoare de voturi în faţa contracandidaţilor, Ion Sandu are în noul mandat majoritatea în Consiliul Local. Primarul îşi canalizează acum atenţia către obiectivele pe care le-a trecut în broşura care conţine proiectele şi planurile sale pentru viitor, oferită localnicilor în campanie: „La Perişani, încă din primul mandat ne-am axat pe proiecte, iar acum acestea trebuie continuate, în aşa fel încât să pună în valoare localitatea. Cel de-al patrulea mandat obţinut în urma alegerilor locale din localitate îmi creează acum cea mai mare responsabilitate în calitate de primar. Dacă, în primul mandat nu ştiam prea bine ce fac, la al patrulea mandat cred că, având o continuitate atât de lungă şi dispunând de posibilitatea de a promova multe proiecte de infrastructură locală şi nu numai, voi încerca să fac mult mai multe lucruri decât până acum. Nu cred în expresia „nu se poate”, şi încerc să găsesc o rezolvare pentru fiecare problemă care apare în comunitate. Nu poţi să mulţumeşti întreaga comunitate, dar poţi să le dovedeşti că sunt la fel de importanţi pentru tine, ca primar”, declară Ion Sandu.

Zona este „virgină” din punct de vedere turistic

Situată în Ţara Loviştei, între culmile Negoiu şi Masivul Cozia, comuna Perişani este aşezată într-o zonă de o frumuseţe rară, puţin explorată de turişti, fiind una dintre cele mai ofertante localităţi din punct de vedere turistic. Comuna face parte din buchetul de localităţi ale judeţului unde peisajul mioritic este tulburător prin frumuseţea locului, în apropiere fiind obiective precum Cabana Cozia, Castrul Roman din Pripoare, Castrul roman din Titeşti, Fortul Austriac din Pripoare, Monumentul eroilor din Mlăceni, monumentul eroilor de la Posada, Parcul Naţional Cozia, pârtia de schi Dalia sau Vârful Cozia. Constituită într-un areal aparte, pe de o parte datorită vechimii istoriei sale, iar pe de alta datorită specificului montan al zonei, care are un potenţial turistic unic, Perişaniul impresionează prin peisajele montane sălbatice care îţi taie respiraţia, locuri spectaculoase, privelişti incredibile pentru cei care iubesc natura, înşirate de-a lungul cheilor Băiaşului, până spre mantia Masivului Cozia de nord. Aproape fiecare ţinut se poate lăuda cu autenticitatea sa, însă doar câteva deţin locuri aşa cum sunt cele din Ţara Loviştei, poate cea mai pitorească zonă a judeţului Vâlcea: „Turiştii care calcă pentru prima data în Perişani aleg să revină în zonă, pentru că peisajele îi încântă de fiecare dată, iar oamenii de aici sunt primitori şi calzi. Pe lângă faptul că localitatea este înconjurată de castre construite de romani în perioada secolului I şi II, castre pe care le întâlnim în comunele vecine Berislăveşti, Titeşti, Racoviţa, Câineni şi chiar din satul Pripoarele din comuna Perişani, pe turişti îi putem direcţiona spre drumeţii pe cele două trasee turistice, unul care merge spre Muntele Cozia, iar celălalt pe Munţii Făgăraş la Vârful Negoiu, itinerarii care la un moment dat se unesc cu cele două trasee din Avrig şi Braşov”, declară primarul. Pe lângă aceste minunăţii ale naturii, primarul a adunat o colecţie impresionantă de pietre de hotar şi cruci de piatră sau de hotar, găsite de-a lungul anilor pe dealurile Perişaniului. Unele au înălţimi de peste doi metri şi sunt inscripţionate cu simboluri creştine şi cuvinte în limba slavă sau latină. Majoritatea pietrelor găsite pe marginea drumului din Ţara Loviştei au ajuns în colecţia Primăriei Perişani, alături de crucile tombale, piese care au peste 2000 de ani, inscripţionate în ebraică la început, iar mai târziu în slavonă. Ele vor fi expuse într-un muzeu în are liber amenajat pe insula artificială amenajată pe pârâul Băiaşu, locul unde este amplasat şi Centrul de Informare Turistică.
Locul controversat al bătăliei de la Posada

Aşezare străveche, cu mare încărcătură istorică, la Perişani se găsesc plasate cele opt sate care intră în componenţa localităţii: Poiana, Pripoare, Spinu, Surdoiu‚ comuna fiind atestată documentar în 1233, într-un document din colecţia Hurmuzaki, în care apare sub denumirea de „Terra Loystha”.Ţinut istoric şi de legenda, Perişaniul este locul unde a avut loc bătălia de la Posada, aici putem descoperi locul unde Basarab I, Întemeietorul Ţării Româneşti a scris actul de naştere al României de astăzi. În acest sens, administraţia locală din Perişani sărbătoreşte în fiecare an, cu mare cinste „Posada Perişani”, un important eveniment istoric, pentru ca răsunătoarea victorie obţinută în anul 1330 de oastea lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti împotriva armatei mult mai modernă a regelui ungar, prinţul Carol Robert de Anjou, să rămână vie în memoria oamenilor. Pentru că această pagină de istorie era incertă şi pentru încheierea disputelor permanentele şi contradictorii, la insistenţele primarului, anul trecut a avut loc „marea recunoaştere”, prin lansarea a două volume de carte care au încheiat o filă din istoria poporului român, şi anume certificarea cu privire la locul desfăşurării acestui eveniment istoric pe meleagurile vâlcene. Pripoarele Perişanilor este locul desfăşurării celei mai sângeroase bătălii şi a celei mai mari victorii din istoria Europei secolului al XIV-lea: „În toamna anului 2015 a avut loc marea recunoaştere, şi anume autentificarea cu certitudine a locului desfăşurării sângeroasei bătălii, încheiată cu cea mai mare victorie din istoria Europei secolului al XIV-lea, concluzia fiind că aceasta s-a desfăşurat în Defileul Băiaşului de la Pripoarele Perişanilor. „Posada la Perişani” este o recunoaştere a celor mai renumiţi istorici care au lucrat la proiectul de carte „Posada 1330, certificarea locului la Perişani”, unde foarte mulţi cercetători, istorici şi specialişti în domeniu au dat greutate certificării locului la Perişani. Am deţinut argumentele pentru a-i convinge inclusiv şi pe cei care erau reticenţi ideii că Posada nu este la Perişani. Inclusiv preşedinta Asociaţiei Istoricilor din România a venit cu ipoteza de susţinere, afirmând că, într-adevăr, Posada este la Perişani. Alte argumente clare se găsesc şi în Cronica de la Viena, singurul document care face referire la derularea luptei sau la parcurgerea traseului lui Carol Robert de Anjou pe teritoriul României, de când a intrat în Turnul Severin, continuând spre Curtea de Argeş şi întorcându-se către Ungaria. Mai mult decât atât, toate obiectele găsite în zonă duc la atestarea perioadei. De la Muzeul Huniazilor ni s-a confirmat că sunt exact din perioada medievală a secolului al XIV-lea, atunci când s-a purtat această luptă. În plus, am găsit şi nişte bolţuri de arbaletă, o armă rară în vremea aceea. Valahii nu foloseau astfel de arme deoarece nu le dădea mâna, nu ştiau ce sunt, deci numai o oaste modernă avea aşa ceva. Ungurii confecţionau armele chiar la Hunedoara, unde aveau fabrică de armament de arbalete. Aşadar, aceste bolţuri de arbaletă s-ar fi aflat aici numai dacă a trecut o oaste ungară în acea perioadă, pentru că aceste unelte şi arme datează din perioada respectivă. S-au tot discutat lucruri în contradictoriu, de exemplu că nu puteau să încapă 30 de mii de soldaţi în acest defileu îngust şi scurt al Văii Pripoare, argumente care nu au împiedicat istoricii să îşi localizeze locul la Perişani”, ne-a declarat primarul Ion Sandu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.