Primarul comunei Perişani, Ion Sandu, crede cu fermitate că unificarea PNL cu PDL va opri accesiunea PSD, în sensul că acest partid nu mai poate face legea politică în România. Ion Sandu mai crede că PSD va pierde alegerile prezidenţialele în turul al doilea, Klaus Iohannis fiind favorit detaşat, cu mult peste electoratul lui Victor Ponta. O dată cu emiterea Ordonanţei 55, primarul Sandu şi-ar fi dorit să treacă la PSD, dar condiţiile sale depăşesc puterea partidelor aflate la guvernare. Este pentru prima dată când primarul Perişaniului, unde PNL a obţinut, la majoritatea alegerilor de până acum, un scor zdrobitor, localitatea fiind campioana sondajelor liberale din judeţ, s-a gândit serios să schimbe macazul şi să treacă la o altă formaţiune politică. El şi-a schimbat, însă, opţiunea, atunci când conducerea PSD nu a putut să-i garanteze asfaltarea drumului principal din Ţara Loviştei.
Impact real: Referitor la noua reformă a învăţământului, şi anume obligativitatea introducerii manualelor digitale, consideraţi că sunt chiar necesare, atâta timp cât avem şcoli care mai au încă grupuri sanitare în curte, fără apă curentă sau conexiune la internet?
Ion Sandu: Niciodată nu am avut o părere bună despre acest lucru, pentru că nu se fac lucrurile aşa cum trebuie. Este foarte grav ceea ce trăim în secolul XXI. De la Revoluţie au trecut 25 de ani, Ceauşescu a construit foarte multe şcoli care trebuiau doar întreţinute, reabilitate şi modernizate. Toate şcolile care sunt în comuna Perişani au fost construite pe timpul lui Ceauşescu, dar le-am reabilitat, modernizat şi consolidat. Toate sunt conectate la internet şi în fiecare şcoală este un mic laborator, cu minim 10 calculatoare. La şcoala din centru avem un laborator cu 30 de calculatoare, copiii au ore de informatică şi avem profesori specializaţi.
Impact real: Suntem în plină campanie prezidenţială. Din poziţia dumneavoastră, de reprezentant al acestei comunităţi, veţi încerca să aduceţi voturi pentru partid sau veţi lăsa electoratul să decidă singur?
Ion Sandu: Nu voi face campanie din uşă în uşă şi nu voi susţine neapărat candidatul PNL. Eu susţin omul care consider că trebuie să fie preşedintele României. În cazul în care Klaus Iohannis era independent sau la altă formaţiune politică, sigur nu mergem pe directive de partid ca să-l susţin. În principiu, eu militez pe om, nu pe partid. Exact aşa se întâmplă şi cu cetăţenii, când votează primarul comunei lor. La mine nu iese omul din birou până nu stau de vorbă cu el, îl întreb pe cine vrea să voteze, iar dacă are o altă opţiune decât a mea, îl rog să spună de ce vede lucrurile aşa, şi încerc să-i spun viziunea mea. În cele mai multe cazuri, rămâne ca mine.
Impact real: Unificarea PNL cu PDL în această campanie va frânge „aripile” PSD?
Ion Sandu: În linii mari, eu cred că s-a făcut o estompare a stângii, şi toate astea se văd în sondaje. Părerea mea este că PSD va avea de suferit, în sensul că nu mai poate face legea politică în România, şi mai văd că pierd alegerile prezidenţiale în turul al doilea. Klaus Iohannis o să-l bată pe Ponta. Pe unde merg, nu numai la Perişani, ci în mai multe localităţi din judeţ, referitor la alegerile prezidenţiale, oamenii nu vor să mai audă de Ponta. Eu nu voi face campanie din uşă în uşă, nici pentru mine nu am făcut aşa ceva, dar voi încerca să conving cetăţeanul. Oamenii în Perişani votează după primar, dar nu mă duc din poartă în poartă. La ultimele alegeri europarlamentare, cred că nu a fost nici o comună din ţară să aibă procent de 74 % pentru PNL, în condiţiile în care PSD, la Perişani, a luat doar 14%. Acelaşi lucru se va întâmpla şi acum. Aşa a fost de fiecare dată de când sunt primar, din 2004, la fiecare alegeri nu am avut un procent mai mic de 80% luat de PNL.
Impact real: O dată cu emiterea Ordonanţei 55, aţi avut ocazia să treceţi în barca puterii. Ce v-a determinat să nu faceţi acest pas?
Ion Sandu: Am fost curtat şi chiar i-am făcut o promisiune domnului Ion Cîlea, pe care o ştiu şi domnii de la PNL. Însă, domnului Cîlea i-am pus două condiţii, dacă vrea să trec la PSD: una este să aducă DN 7D în locul de unde a fost luat în anul 2003, când PSD, ca să câştige alegerile la Titeşti, a desprins comuna Titeşti de Perişani. PSD a minţit atunci electoratul din Titeşti că dacă le votează candidatul lor, acesta le asfaltează drumul acesta central, care vine de la Câineni, trece prin toată Ţara Loviştei şi prin toate comunele: Câineni, Boişoara, Titeşti, Perişani şi merge către Curtea de Argeş, transformându-l printr-o Hotărâre de Guvern, doar pe raza judeţului Vâlcea, în drum naţional, din drum judeţean. De atunci au trecut 10 ani, acum este drum naţional de la Câineni până la graniţa cu judeţul Argeş pe o lungime de 31 de kilometri, iar jumătate, până la Curtea de Argeş, este drum judeţean. Cei din Argeş nu au interes să investească, fiind ultima comună din localitatea lor către graniţa noastră, pentru că este o zonă împădurită, şi asta din cauză că drumul lor nu merge nicăieri. Cei de la drumuri naţionale fac la fel. Am adrese prin care mi-au confirmat, atât Ministerul Transporturilor, cât şi alte instituţii abilitate, că nu au cum să facă investiţii majore pe acest tronson, deoarece nu întruneşte condiţiile pentru un drum naţional. Hotărârea este astfel lovită de nulitate, dacă s-ar cere în instanţă sau în contencios anularea ei. Este obligatoriu ca un drum naţional să unească două municipii între ele sau să treacă printr-un punct vamal şi să iasă în afara graniţelor statului, iar acest drum nu îndeplineşte nici una dintre aceste condiţii. În această situaţie, i-am spus domnului Cîlea că, dacă se asfaltează drumul acesta, de la graniţa între judeţe până la Câineni, eu merg din sat în sat, din comună în comună şi le spun oamenilor să-l voteze pe domnul Cîlea, cu PSD-ul lui, pentru că datorită acestui partid avem drumul acesta. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba, mai mult, a spus că nu pot să îi cer lui să facă treaba aceasta. Atunci, ce rost are să migrez la un partid ca acesta, reprezentat de astfel de oameni?
Impact real: O dată cu apariţia ghidurilor de finanţare, ce proiect vă doriţi să depuneţi?
Ion Sandu: Am demarat o lucrare de proiectare şi deja s-au făcut măsurătorile pentru reabilitarea tuturor uliţelor din comună. Astfel, primul proiect european pe care îl voi promova trebuie să fie pentru asfaltarea acestor drumuri. Însumate, toate uliţele au lungimea de 30 de kilometri, dar aceste drumuri vor fi reabilitate şi modernizate pe un singur sens, iar acolo unde se permite construirea podeţelor şi a rigolelor nu va trebui să meargă repede. Paradoxul va fi atunci când voi reuşi să asfaltez toate uliţele săteşti, iar centrul localităţii, traversat de drumul naţional 7D, va fi un drum de ţară, din pământ. „Drumul Calea Mare”, folosit pe timpul romanilor, care făcea legătura între Occident de Orient, rămâne virgin, la fel ca în urmă cu o mie de ani. Cu siguranţă, va fi încă un punct de atracţie pentru turişti în zona noastră, şi o să scriem într-un pliant, pentru cine intră în centrul de informare turistică: „Vă rugăm să mergeţi pe acest drum, la fel ca romanii”, iar pentru călătoria aceasta, noi le vom pregăti turiştilor inclusiv opinci. Oricum, comuna Perişani a intrat adânc în domeniul turistic, se construiesc primele pensiuni în localitate, avem chiar şi un ştrand. Un alt proiect care va lua calea fondurilor europene este introducerea reţelei de canalizare, ambele având o valoare foarte mare, de peste 5 milioane de euro.
Impact real: Finanţările guvernamentale se lasă de foarte multe ori aşteptate. Ce proiecte aţi depus pe OG 28 şi care este stadiul lucrărilor?
Ion Sandu: Cu fonduri de la stat avem de realizat alimentarea cu apă pe OG 28. Am pornit acest proiect prin fondurile respective, pentru că am văzut că legea prioritizează finanţarea reţelelor de alimentare cu apă şi a reţelei de canalizare. Săptămâna aceasta, începem lucrările. În primă etapă, trebuie să primim 4 miliarde de lei vechi. Ni s-a dat deocamdată un miliard, adică 35% din valoarea de investiţii, care este de 10 miliarde de lei vechi. Este o reţea de 8 kilometri, o reţea de apă numai pentru satul respectiv. Chiar dacă ştiu că banii aceştia, pe OG 28, sunt ca „Fata Morgana”, am avut curajul să depun acest proiect, după ce am mai avut un proiect pe OG 28, de asfaltare a trei uliţe săteşti, în satul Mlăceni. Proiectul a fost inclusiv scos la licitaţie, dar am renunţat după licitaţie să închei contractul, de frică să nu am probleme.
Impact real: Care este situaţia în privinţa măsurilor pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, conform Legii 165/2013?
Ion Sandu: Am avut una dintre cele mai grele situaţii la nivel de judeţ, din cauză că vechea comisie locală, de până în anul 2004, până să ajung eu primar, nu a lucrat foarte corect. În urma activităţii acestei comisii, eu am avut parte de câteva zeci de procese în instanţă. Majoritatea oamenilor au câştigat procesele, pentru că aşa se întâmplă, şi a rămas acum să fim nevoiţi să mai „facem rost” de aproape 1000 de hectare de teren, care nu mai există la Perişani. Conform legii, am solicitat teren la comisiile vecine, însă nu au avut nici acestea, apoi am cerut la comisiile judeţene, dar, după apariţia Legii 165, ocoalele din zonă au fost obligate să depună lista de inventar cu toate fondurile forestiere şi cea mai mare parte a terenurilor de care vorbesc eu se află pe raza judeţului nostru, dar sunt administrate pe Valea Topologului, de Ocolul Silvic. Cei de la ocol s-au opus la început, nu au vrut să ne sprijine, dar, ulterior, am obţinut validarea în comisia judeţeană. Dânşii au făcut intervenţii în instanţă, contestând decizia, şi au pierdut, iar acum refuză să ne pună la dispoziţie amplasamentul respectiv, obligându-mă să mă îndrept cu plângere penală împotriva şefului de ocol, pentru că nu duce la îndeplinire punerea în posesie asupra unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.
Impact real: Ordinea şi disciplina sunt două aspecte care vă pot caracteriza?
Ion Sandu: Sunt elementele mele preferate, chiar dacă îmi este foarte greu şi mie şi tuturor celor care sunt în preajma mea, în special a angajaţilor. Totul se dirijează sub stricta mea observare. Având lucrurile în ordine muncesc mult mai puţin, este foarte uşor să dai dispoziţii dacă ai persoane în subordine care să se ridice la nivelul tău. Eu am un colectiv destul de bun şi pregătit la primărie, cu salarii destul de bune, dar nu vorbim de profesionişti: pe aceia niciodată nu-i vom găsi într-o primărie, luând un salariu lunar de 800 de lei.
Impact real: Cum vedeţi implementarea garanţiei de bună conduită, credeţi că este binevenită?
Ion Sandu: După atâţia ani, s-au trezit legiuitorii să impună această condiţie. Eu am pierdut doi ani pentru proiectul pe Măsura 3.2.2., adică pentru lucrările de asfaltare, doar în faza de proiectare. O firmă din Iaşi, care a participat la licitaţie, a contestat raportul de evaluare întocmit de comisia de aici, contestaţia a mers la CNSC Bucureşti unde a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, din cauză că s-a constatat faptul că s-a procedat corect la comisia locală în stabilirea câştigătorului. Cu toate acestea, firma a decis să meargă mai departe, în instanţă, astfel că ne-am judecat şase luni pe această temă. După ce decizia a rămas definitivă am putut să încheiem contractul de prestare a serviciilor cu o firmă din Bucureşti, care câştigase. La licitaţia pentru execuţie am avut acelaşi ghinion: o firmă din Slatina, care se ocupă cu aşa ceva, a contestat anunţul nostru din SEAP la ANRMAP, însă au fost respinşi, şi iarăşi am intrat în a doua parte de proceduri de contestaţii şi şedinţe de judecată, şi din acest motiv au trecut doi ani.
Impact real: Cu ce proiecte aţi avut probleme, în privinţa finalizării?
Ion Sandu: Baza sportivă este o problemă, pentru că nici până acum nu am finalizat-o. Proiectul a fost început în anul 2007, prin OG 7. Baza sportivă arată foarte frumos, dar nu o pot finaliza. Am un miliard datorie la firma constructoare, a mai rămas să aducem doar pământ vegetal şi să însămânţăm gazonul. Pe parcurs am renunţat la gazonul artificial, pentru că era foarte scump. Voi face exact ce am făcut şi cu baza sportivă existentă a comunei, de fapt, construită de mine, în anul 2007, când am înfiinţat echipa de fotbal. Aici, după trasarea terenului, fiecare dintre apropiaţii mei mi-au adus câte un sac cu sămânţă de floare de fân şi a ieşit cel mai bun gazon. Dar la această bază sportivă nu renunţ şi nici la proiectul de a ajunge bază pentru cantonamentul multor echipe de fotbal din ţară. Anul viitor, o voi finaliza. Terenul este împrejmuit cu sârmă din metal plastifiat. Am mai avea nevoie de 1,5 miliarde de lei vechi, dar, fiind fonduri de la stat, mă gândesc să-mi iau gândul de la ele şi să finalizez lucrarea prin forţe proprii.
Felicitari tizule !!! Om esti pentru oameni. Si nu pentru a le cruta sarcina de a se ingriji de tine, ci pentru a primi sarcina de a te ingriji de ei.
Nicolae Iorga. Pe facebook sunt Tepes-Tepes si poti vizualiza postarile mele despre tot. Un sfat : nu uita niciodata de credinta (nu are treaba cu religia) de tine cand te uiti in oglinda si de rostul tau ales de DIVINITATE (DUMNEZEU) si apreciaza ce primesti ca raspuns al sufletului tau !!!