Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Ion Cilea: Prioritatea noastra, cele 43 de proiecte cu finantare europeana nerambursabila

Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, a reuşit să se menţină în funcţie, în urma alegerilor din 10 iunie, obţinând un procent de 65,53%. Cât de grea a fost perioada campaniei, dacă este mulţumit de rezultate, dar şi care sunt priorităţile sale în noul mandat vom afla în interviul de mai jos.

Impact real: Ce părere aveţi despre rezultatele alegerilor? Vă aşteptaţi la un procent atât de mare, 65,5%?
Ion Cîlea: Aveam ferma convingere că alianţa USL, ca principală alternativă politică la stoparea dezastrului naţional, va ieşi câştigătoare din competiţia alegerilor locale, dar nu mă aşteptam ca votul cetăţenilor să îi sancţioneze atât drastic, într-o asemenea măsură pe cei care le-au umplut sufletul cu umilinţe şi nedreptăţi. Altfel spus, nici noi n-am evaluat nemulţumirile oamenilor la nivelul realităţilor confirmate după scrutin. Procentele ridicate s-au confirmat nu numai la Vâlcea, ele au fost necruţătoare cu adversarii pe tot cuprinsul ţării, ceea ce demonstrează că „momentul mustrării” a fost aşteptat în toată România.
Impact real: A fost mai grea campania de acum, faţă de cea din urmă cu patru ani?
Ion Cîlea: Nici o campanie electorală nu este uşoară, mai ales dacă te afli în prima linie a bătăliei. În ceea ce mă priveşte, a trebuit să fac eforturi considerabile nu neapărat pentru propria campanie, cât mai ales pentru candidaţii USL din fiecare localitate, spre a-i convinge pe cetăţeni că opţiunea noastră corespunde cu aşteptările lor. Dovada că am reuşit să convingem electoratul în cea mai mare parte a sa a reieşit, în final, din rezultatele adunate din urnele de vot. Despre emoţii nu am avut motive să vorbesc nici în vâltoarea campaniei electorale şi nici în prezent, pentru simplul fapt că am marşat exclusiv pe certitudinea victoriei. Vorbim, într-adevăr, de cea mai rezonantă victorie electorală din ultimii 20 de ani.
Impact real: Locul doi a fost câştigat de Dorel Jurcan cu doar 17%. L-aţi considerat vreun moment ca fiind un candidat de luat în seamă?
Ion Cîlea: Repet ce am mai spus şi înaintea alegerilor: pe toţi adversarii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea i-am privit cu aceeaşi atenţie şi i-am respectat în măsura în care n-au devenit arcaşi de minciuni, injurii şi cuvinte toxice. Din păcate, în această ultimă situaţie s-a aflat însuşi secundantul care nu ştiu dacă şi-a însuşit lecţia atât de aspră dată de recentele alegeri. Măcar să fi înţeles că întotdeauna minciuna are picioare scurte.
Impact real: Care va fi primul lucru pe care îl veţi face pentru binele vâlcenilor o dată cu intrarea în noul mandat?
Ion Cîlea: Prioritatea o va deţine urmărirea atentă a celor 43 de proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă. Nici bugetul judeţului şi nici cel al statului nu sunt elastice, aşa încât principala alternativă pentru asigurarea fondurilor de dezvoltare rămâne în continuare pe seama ofensivei în accesarea banilor europeni. Să nu se înţeleagă însă că vor fi ignorate celelalte domenii aflate în competenţa administraţiei judeţene. Acestea vor fi urmărite pas cu pas, potrivit promisiunilor din oferta mea electorală şi a strategiei pe care o avem aprobată încă din primul meu mandat de preşedinte.
Impact real: PNL a obţinut 42 de primării, faţă de PSD, care a obţinut doar 31. Vă aşteptaţi la mai mult?
Ion Cîlea: Eu nu am privit, cel puţin până acum, în curtea aliatului, ci subsumez în continuare rezultatele alegerilor sub cupola întreagă a USL. Adversarii – şi nu numai ei – au început să facă tot felul de calcule, ajungându-mi la urechi şi o aşa-zisă „îngălbenire a judeţului”. Pe mine însă nu mă preocupă astfel de socoteli. Şi aşa, speranţele şi ţintele noastre comune s-au înfăptuit peste aşteptări, iar acest lucru, cel puţin deocamdată, este esenţial.
Impact real: USL a obţinut 22 de consilieri judeţeni, la fel ca în mandatul trecut, PSD 12 şi PNL 10. În cazul ruperii alianţei cu PNL, cum vedeţi situaţia?
Ion Cîlea: Eu ştiu că există un protocol PSD-ACD cu bătaie lungă şi mă îndoiesc că vreuna dintre părţi nu va respecta condiţiile, chiar dacă se mai aruncă prin grădina USL câte o fumigenă. În ceea ce ne priveşte, noi vom respecta condiţiile stipulate în protocol şi nu întrevăd nici o ruptură.
Impact real: PP-DD a reuşit să se furişeze printre consilierii judeţeni, obţinând trei posturi. V-aţi aşteptat la acest lucru?
Ion Cîlea: De ce nu? Varietatea de opţiuni politice într-o perioadă frământată de criză şi nemulţumiri sociale a apărut nu numai în România, ci în toată lumea. Şi apoi, să privim lucrurile cu ceva mai multă atenţie: PP-DD nu a îmbrăţişat nici o doctrină extremistă, ci marşează pe starea socială de nemulţumire. Altfel vor sta lucrurile când Guvernul va fi mult mai responsabil, aşa cum este Guvernul condus de tânărul şi inteligentul Victor Ponta, şi când liniştea socială va intra în matcă.
Impact real: Care credeţi că sunt cele mai stringente probleme ale judeţului Vâlcea şi cum pot fi rezolvate acestea?
Ion Cîlea: Cel puţin pentru judeţul Vâlcea, urgent, stringent şi extrem de necesare sunt foarte multe probleme. Pe unele dintre ele le-am atacat frontal pe parcursul actualului mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean şi, în parte, le-am găsit soluţii şi le-am rezolvat. Altele, mai ales cele care nu intră în sfera de competenţă a administraţiei publice judeţene, cer multe eforturi şi multe intervenţii la forurile centrale care gestionează astfel de sectoare. Mă refer, de exemplu, la problemele spinoase din agricultură, la susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, la infrastructura de transporturi şi rutieră locală şi la încă atâtea altele.

Impact real: Ştiu că, în câteva situaţii, au fost blocaje de comunicare între cele trei partide care formează USL la Vâlcea. De ce credeţi că s-a întâmplat acest lucru?
 Ion Cîlea: În relaţiile dintre partide, mai ales atunci când urmează să se coaguleze o alianţă, o coaliţie, se întâmplă la fel ca în viaţă. Există şi se manifestă diferenţe de opinii, suspiciuni, temeri, orgolii sau pretenţii, mai mult sau mai puţin justificate în acceptarea unor soluţii. Toate acestea fac parte din viaţa noastră şi nu le putem ocoli. Asta s-a întâmplat şi la începutul drumului pe care a pornit USL. Până la urmă, am găsit punţi de comunicare, am făcut apel la înţelepciune şi am pus mai presus de orgolii imperativele politice care ne-au determinat să încheiem alianţa. În fond, şi unii şi alţii aveam acelaşi scop: de a pune stavilă abuzurilor, ilegalităţilor şi deciziilor monstruoase, antiumane, promovate şi puse în aplicare de PDL. Astăzi, vă pot spune că USL funcţionează ca un mecanism perfect, cea mai elocventă dovada făcând-o noul Guvern, care a luat în mâini destinele ţării.

Impact real: Cum vedeţi finanţarea Consiliului Judeţean, în contextul faptului că Guvernul este format acum din reprezentanţii celor trei partide care formează USL? V-aţi gândit la vreo strategie pentru a beneficia de mai mult sprijin?
Ion Cîlea: Cred în primul rând că, după instalarea Guvernului condus de premierul Victor Ponta, am scăpat de drumurile inutile spre Bucureşti, pentru a bate la uşi în spatele cărora se aflau miniştri indiferenţi la problemele şi necazurile noastre. Aştept de la noua echipă guvernamentală audienţă şi receptivitatea necesară după cum, la fel, aştept ca alocaţiile bugetare să nu se mai realizeze pe criterii politice, pe aranjamente şi pe clientelism.

Impact real: Credeţi că, în perioada 2012 – 2016, cât timp Guvernul va fi condus cel mai probabil de USL, se va rezolva, în sfârşit, problema infrastructurii judeţene?
Ion Cîlea: Spuneam mai înainte că avem un portofoliu foarte bogat de proiecte beneficiare de fonduri europene nerambursabile, multe dintre ele fiind legate de dezvoltarea infrastructurii – indiferent că vorbim de cea rutieră, de mediu sau din alte sectoare. Toate acestea presupun contribuţii proprii ale Consiliului Judeţean sau ale administraţiilor publice locale la finanţările europene. În această zonă avem nevoie de sprijin guvernamental, adică să putem asigura fondurile necesare pentru cofinanţare. În rest, ne vom mai descurca şi pe seama bugetului şi a surselor proprii de venituri.

Impact real: Ce le transmiteţi oamenilor care v-au acordat votul de încredere?
Ion Cîlea: Vă mulţumesc, dragi vâlceni, pentru că aţi înţeles foarte bine de ce am candidat pentru un nou mandat. Motivul principal este că am răspuns la îndemnul multor alegători, dar şi din dorinţa legitimă de a continua derularea celor 43 de proiecte pe care le-am început în mandatul anterior, precum şi de a lansa noi proiecte, care să determine dezvoltarea judeţului nostru. Succesul alegerilor din 10 iunie nu va fi pentru nimic în lume un motiv de împăunare, ba dimpotrivă, voi manifesta aceeaşi modestie şi respect pentru fiecare cetăţean al acestui judeţ. Nu-mi arog, nici de această dată, merite personale; victoria nu a fost a mea, ea vă aparţine integral, fapt care mă obligă şi mai mult la eforturi şi la acţiuni care să conducă la îmbunătăţirea vieţii dumneavoastră. Voi fi din nou preşedinte nu doar pentru cei care m-au votat, ci, în egală măsură, pentru toţi conjudeţenii mei. Această responsabilitate pe care mi-o asum se bazează pe votul celor peste 65,53% dintre alegătorii care mi-au încredinţat mandatul, precum şi pe şansa de a avea un Guvern condus de un premier tânăr, inteligent şi dinamic, angajat să repare toate nedreptăţile şi să ne susţină programul, obiectivele şi strategiile cu care pornim la noul drum. Pentru noi, de acum, speranţele pot deveni certitudini şi ne dau curajul necesar.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.