Sunteţi aici: Pagina principală // Politică

Ion Cilea: „Pensiile unice, expresia dispretului total”

Ion Calea-presedinte PSD Valcea 04Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, şi-a exprimat dispreţul faţă de iniţiativa Guvernului minoritar BOC 2, care a „ieşit pe piaţă cu Legea Pensiilor, sărind peste orice dialog serios cu sindicatele şi ignorându-i pe români”. În opinia lui Cîlea, actul normativ respectiv este unul „aberant prin prevederile sale şi ucigător de speranţe pentru vârsta a doua şi a treia. Legea care se propune răstoarnă orice valori şi drepturi câştigate de cetăţenii României în cei 20 de ani de democraţie. În cuprinsul acesteia se întâlnesc tot felul de stupizenii, inadvertenţe şi condiţii aproape imposibil de îndeplinit. De exemplu, pe lângă creşterea vârstei de pensionare, se prevede şi mărirea stagiului de cotizare de la 12 ani şi 4 luni, cât este obligatoriu în prezent. La nivelul anului 2015, acest prag minim trebuie să urce, şi pentru bărbaţi, şi pentru femei, la 15 ani. În aceeaşi proporţie, va trebui să crească şi perioada lucrată până în momentul ieşirii la pensie. În condiţiile proiectului de lege incriminat, atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să demonstreze că au o vechime în câmpul muncii de 35 de ani. Prin urmare, românul va trebui să lucreze pentru pensie până la 65 de ani. Cei care, din diferite motive de sănătate, şi-au pierdut capacitatea de muncă, trebuie să se aştepte la ce nu s-au gândit vreodată. În primul rând, ei trebuie să ştie că proiectul ia în calcul, foarte rigid, tot 3 grade de invaliditate, dar în alte condiţii. Gradul I, de exemplu, presupune ca solicitantul să se afle în lipsă totală de mobilitate şi, deci, să aibă însoţitor. Gradul II pune cam aceleaşi condiţii, cu diferenţa doar că n-are însoţitor. Pentru gradul III, lucrătorul trebuie să facă dovada că a pierdut jumătate din capacitatea de muncă, altminteri va rămâne fără şansa unei pensii, mai ales dacă este vorba despre boală obişnuită sau un accident suferit în afara muncii.”, mai subliniază Ion Cîlea. Liderul PSD Vâlcea afirmă că social-democraţii sunt de acord cu o lege a pensiilor, dar în nici un caz nu cu ceea ce se cere prin proiect. „Nu suntem de acord cu decuplarea calculării pensiilor de acel coeficient de 45 la sută din salariul mediu brut pe economie. Nu putem fi de acord nici cu mărirea de la 0,5 la 0,75% a penalităţilor lunare pentru cei care sunt nevoiţi să se pensioneze anticipat. Este aberant şi inuman cum în spatele sistemului unic de pensii se urmăreşte să se ascundă intenţiile de reducere a acestora pentru vârstnicii din România. Presupunând că, după anul 2010, va exista o creştere cu 2% a salariului mediu, indexarea punctului de pensie se va face doar pe jumătate, adică doar cu 1%. Această intenţie rezultă chiar din scrisoarea pe care Guvernul Boc 2 a trimis-o către FMI. „Perlele” înşiruite pe firul proiectului de lege întrec orice imaginaţie a românului cinstit şi a omului de bun-simţ. Închipuiţi-vă, de exemplu, cum o bătrână amărâtă închiriază o parte din spaţiul său de locuit pentru câţiva lei care să-i ajute la traiul zilnic şi cum se va trezi la uşă cu inspectorul, care o va acuza de evaziune fiscală şi de neplată a cotizaţiei pentru… pensie! O altă „perlă” este impozitarea dublă pentru persoanele care desfăşoară activităţi şi profesii libere! Românii aşteptau, bineînţeles, să se modifice acele legi pe baza cărora se acordă pensii speciale, dar nu să se răstoarne modul de calculare a pensiilor obişnuite, însă tocmai acest lucru au speculat efemerii guvernanţi. Pentru a distrage atenţia oamenilor de la prevederile inchizitoriale din proiect, ocupanţii momentani ai Palatului Victoria au aruncat pe piaţă „uriaşa” lor grijă de a sparge aşa-numitele „pensii nesimţite”, idee care, în actualele condiţii de criză, este uşor digerabilă de un popor sărăcit. În schimb, aceiaşi acuzatori ai „pensiilor de lux” nu scot nici o vorbă despre o mai veche iniţiativă a parlamentarilor PSD cu privire la depunerea unui proiect de lege care se referă explicit la anularea pensiilor speciale. La insistenţele preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, Biroul Permanent Reunit al celor două Camere a convocat o şedinţă comună în cadrul căreia să se aprobe modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, prin abrogarea articolelor 49, 50 şi 51 şi, implicit, dispariţia pensiilor speciale. Prin urmare, mesajul PSD este foarte clar: anularea în cel mai scurt a pensiilor speciale pentru parlamentari şi aplicarea strictă, în acest caz, a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, iar în perspectivă, modificarea sau anularea, după caz, a prevederilor din Legea Pensiilor Unice cu care PSD nu poate fi de acord.”, a mai subliniat Ion Cîlea.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.