Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Investitiile pentru dezvoltarea localitatii continua

Asigurarea de utilităţi necesare în comună, dar şi continuarea alimentării cu apă şi canalizare vor fi priorităţile absolute ale primarului Gheorghe Melente pentru acest mandat: „Noi suntem în programul de dezvoltare în vederea extinderilor de apă şi canalizare în localitate prin master planul judeţului. În acest sens am făcut inclusiv măsurătorile topografice. Cu toate acestea, în situaţia în care vom avea finanţare prin O.G. 28 putem renunţa la finanţarea investiţiei prin ADI Apa Vâlcea. În momentul de faţă, ca să vin în beneficiul cetăţeanului, încerc să facem subtraversările la sistemul actual, pentru a putea branşa gospodăriile. Am început branşamentele şi sperăm ca, de Paşti, deja cetăţeanul să beneficieze de apă la robinet. Lucrările în vederea branşării gospodăriilor sunt costisitoare, dar, prin faptul că noi avem canalizarea pe o parte a drumului judeţean, iar alimentarea cu apă pe cealaltă parte, încercăm să suportăm cheltuiala lucrărilor privind traversarea reţelei, rămânând ca, de aici, cetăţeanul să îşi facă racordurile la reţea. Noi am contactat câteva societăţi pe care încerc să le pun în dialog cu cetăţeanul în vederea negocierii, iar oamenii să îşi facă apoi contracte individuale cu firma agreată”, a mai declarat Gheorghe Melente.

 

În satul Buciumeni se va amenaja un centru cultural

 

În scurt timp, comuna Drăgoeşti va avea un nou cămin cultural. Primarul afirmă că este întocmită documentaţia proiectului care va demara prin Compania Naţională de Investiţii, fiind deja la stadiul de discuţii în vederea finanţării: „Trag tare să finalizez centrul cultural, la care sperăm să înceapă lucrările în acest an. Este o locaţie nou construită, din temelii, în satul Buciumeni. Am delimitat spaţiul, l-am pus la dispoziţie, avem şi Hotărârea Consiliului Local. Iniţial ne-am dorit ca locaţia să se construiască în locul unei şcoli dezafectate, însă nu ne-am încadrat conform proiectului în vederea spaţiul necesar construcţiei. În acea zonă am ridicat şi o troiţă. Compania Naţională de Investiţii ne-a informat că în prezent se lucrează la proiectare. Noi am predat inclusiv amplasamentul. Sperăm ca, în primăvara acestui an să înceapă lucrările, şi spun asta deoarece demersurile în vederea construirii Căminului Cultural sunt avansate”, a mai spus primarul liberal din Drăgoeşti.

 

Infrastructura este o prioritate

 

O dată cu depunerea proiectului privind asfaltarea celor 11 kilometri la Ministerul Dezvoltării se închide modernizarea drumurilor comunale intravilane în localitate, rămânând de asfaltat doar drumurile aflate în zona de extravilan:

„Nu ascund lucrurile, şi spun că suntem avansaţi în privinţa modernizării drumurilor, deoarece o parte din reabilitări s-au realizat cu bani alocaţi din fondul de rezervă pentru situaţii de urgenţă. Am adus proiectele la stadiul de a se turna covorul asfaltic, deci costurile nu ar fi atât de mari”, mai spune primarul.

Tot în vederea finanţării din fondul de rezervă pentru situaţii de urgenţă, primarul declară ca există un proiect depus, pentru care nu s-au alocat încă banii necesari. În cadrul acestui proiect sunt prinse lucrările de refacere a unui drum de interes local pe o lungime de 2,5 kilometri, punerea în siguranţă a platformei pe o lungime de un kilometru, refacerea unui alt drum comunal pe o lungime de 750 de metri, toate însumate ajungând la valoarea de 8,4 miliarde de lei vechi: „Pentru acest proiect documentaţiile sunt făcute, dar există şi Hotărârea de Consiliu Local. Dacă s-ar aloca şi aceste fonduri de la fondul de rezervă pentru situaţii de urgenţă ar fi un lucru îmbucurător, deoarece drumurile sunt praf făcute în urma polilor torenţiale din 2016. Am avut o alocare de fonduri în luna iulie, în valoare de 5 miliarde şi a dat rezultate, în sensul că am făcut lucruri bune cu banii alocaţi. Dacă ni se vor aloca şi aceşti bani tot anul 2017 va fi de lucru în localitate, şi pregătesc pentru 2018 proiecte în vederea finanţării.

 

Gheorghe Melente: „Sunt un tipicar, şi nu iau decizii care nu se pot face”

 

Drăgoeştiul este localitatea care s-a dezvoltat cu bani europeni. „Pentru accesarea fondurilor guvernamentale primarul a decis să nu depună proiecte, pentru că nu s-a regăsit în condiţiile Uniunii Europene şi nu a vrut să suprapună sursele de finanţare. „În momentul în care ai început lucrările pe o axă, sunt de părere să o şi finalizezi. Am încercat să-mi ordonez proiectele în funcţie de necesităţi şi am reuşit, asta şi pentru că lucrez cu agenda şi pixul, sunt un tipicar şi nu iau decizii care nu se pot face”, mai afirmă primarul.

 

Primarul Melente a reuşit diminuarea restanţelor din taxe şi impozite

 

Potrivit spuselor alesului local, de la începutul mandatului a dat startul unei campanii de recuperare a datoriilor de la populaţie şi de la agenţii economici, inclusiv prin executarea silită a rău-platnicilor. Cei care au „uitat” să îşi achite taxele şi impozitele timp de mai mulţi ani s-au trezit cu reprezentanţii Primăriei Drăgoeşti la uşă, sau chiar au avut neplăcuta surpriză să vadă că li s-a pus poprire pe conturi şi pe veniturile lunare: „În 2014, când am luat în administrare localitatea am făcut reimpozitarea comunei, şi asta pentru că, de peste 15 ani nu s-a mers la gospodăria cetăţeanului, pentru că fiecare şi-a mai construit câte ceva sau şi-au făcut extinderi, mulţi fără documente. Noi nu ne-am dus să le dărâmăm construcţiile, dar i-am capacitat, am măsurat prin intermediul celor două comisii, iar acum lucrăm la Registrul Agricol, Taxe şi Impozite. Astfel i-am înregistrat pe oameni, fiindcă erau situaţii când unele case cu etaj era înregistrate ca fiind nişte cocioabe. Nu am recurs la amenzi, s-au dat avertismente şi s-a purtat foarte mult dialogul cu cetăţeanul. Localnicii au înţeles că suntem obligaţi să luăm măsurile acestea iar ei, ca cetăţeni au datoria să îşi declare construcţiile. Pentru a face investiţii, primăriile trebuie să aibă colectate taxele şi impozitele, sau pentru a da acele ajutoare sociale pe care cetăţeanul le solicită. Statul dă doar dacă şi noi ne onorăm obligaţiile pe care le avem. Pentru a ajunge la procentul de colectare pe care îl avem astăzi, la început am făcut popriri pe venituri pentru cei rău platnici de-a lungul timpului, pentru că am moştenit multe taxe şi impozite nerecuperate, dar uşor, uşor le-am adus la zi. Am recurs la aceste metode cu riscul de a-mi pierde din popularitate. Am considerat că doar aşa îi ajut pe oameni, pentru că, în momentul în care nu opream fenomenul, s-ar fi ajuns în situaţia ca ei să plătească majorări de cinci ori mai mari decât impozitul”.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.