Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Incepe marea plombare a gropilor din Ramnic

Iarna prelungită şi tratamentul cu diferite substanţe chimice aplicat mai mult sau mai puţin inspirat de lucrătorii Administraţiei Domeniului Public au lăsat străzile Râmnicului ca după bombardament şi pe mulţi şoferi ghinionişti cu buzunarele goale după repetatele vizite la service-urile auto. Deşi gropile stau înşirate una după alta pe fiecare stradă a municipiului, iar conducătorii auto sunt nevoiţi să facă slalom de fiecare dată când decid să circule prin reşedinţa de judeţ, reprezentanţii administraţiei locale spun că dracul nu-i atât de negru şi că există şi străzi pe care se poate circula fără probleme. Pentru a se pune la adăpost de înjurăturile tot mai sonore ale şoferilor, reprezentanţii Primăriei spun că străzile găurite vor fi asfaltate în totalitate în acest an.

Asfalt nou în locurile esenţiale

Primarul interimar Romeo Rădulescu a găsit şi explicaţia pentru starea jalnică a infrastructurii municipale, precizând că străzile care au fost pur şi simplu distruse în această iarnă sunt de fapt acelea care au termenul de valabilitate expirat de câţiva ani. Municipalitatea plănuieşte însă asfaltarea tuturor străzilor afectate în această iarnă. „Vom aşterne covor asfaltic nou. La gară s-a turnat covor asfaltic nou de la un capăt la altul al străzii. De asemenea, pe strada Matei Basarab se va turna asfalt de la un capăt la celălalt. Toate străzile care au fost afectate în proporţie semnificativă vor fi asfaltate complet în acest an.”, spune primarul interimar Romeo Rădulescu. Acesta explică faptul că nici una dintre străzile asfaltate în decurs de minimum 5 ani nu au avut de suferit în urma acestei ierni. „Sunt multe străzi în oraş care nu au nici un fel de probleme în prezent. Acestea au fost asfaltate de curând şi nu au avut practic cum să se deterioreze. Străzile care au deja 15 ani de când au fost asfaltate, este normal să nu mai reziste şi să apară gropi şi fisuri. Primăria are de gând să asfalteze toate străzile afectate din oraş, astfel încât şoferii să nu mai aibă motive să se mai plângă că-şi distrug maşinile. Anul acesta vom asfalta tot ce trebuie asfaltat, fără nici o excepţie.”, precizează primarul. Fiindcă este deja cunoscut faptul că tot mai mulţi constructori renunţă la profesionalism în favoarea câştigurilor imense obţinute în urma „subţierii” materialului folosit şi executării defectuoase a lucrărilor de asfaltare, ordonatorii de credite încearcă să se pună la adăpost, completând contractul de atribuire a serviciului cu câteva clauze de garantare.

Străzile, distruse de intervenţiile de urgenţă

În ceea ce priveşte atribuţiile Primăriei şi sancţiunile care trebuie aplicate constructorilor care nu respectă termenii menţionaţi în contract în momentul atribuirii unei lucrări de asfaltare a unei străzi, primarul interimar Romeo Rădulescu spune că acestea se limitează la impunerea imediată a remedierii deficienţelor descoperite. „Dacă sunt probleme cu constructorul, Primăria îl execută, conform contractului care vizează condiţiile impuse de garanţia obligatorie. S-a întâmplat de foarte multe ori ca firma prestatoare de servicii să nu respecte contractul în ceea ce priveşte corectitudinea executării lucrărilor. În toate aceste cazuri, firma respectivă a revenit şi a remediat situaţia, aşa cum era stipulat în înţelegerea iniţială.”, spune acesta. Primarul Romeo Rădulescu mai precizează că, atunci când constructorul îşi declară falimentul înainte de a mai remedia deficienţele, intervine clauza stipulată în contract care indică un caz de forţă majoră şi care, din păcate, reduce semnificativ şansele de recuperare a lucrării: „Oricum ar fi, în cont rămâne o sumă de bună execuţie, care este folosită în astfel de cazuri de forţă majoră pentru remedierea deficienţelor. Din fericire, în Râmnicu Vâlcea n-au existat până acum cazuri în care constructorul să dea faliment înainte de a interveni pentru remedierile de rigoare.”. Primăria Râmnicu Vâlcea administrează 328 de străzi, alei şi intrări. Potrivit reprezentanţilor DADP, deteriorarea sistemului rutier din oraş este determinată de factorii de mediu, corelaţi cu traficul intens din ultimii ani, care nu a fost previzionat în momentul în care au fost dimensionate respectivele străzi. Aceştia mai spun că o cauză frecventă care duce la deteriorarea străzilor o reprezintă intervenţiile de urgenţă la reţelele subterane (gaze, apă, canal etc.). În urma declaraţiilor reprezentanţilor conducerii ADP, în fiecare an se reabilitează un număr de străzi determinat de fondurile alocate prin bugetul local. Conform informaţiilor primite de la şeful de serviciu DADP, ing. Emilia Munteanu, „perioada de valabilitate a unei străzi este egală cu perioada cât ea este funcţională şi există trafic pe aceasta”(!?).


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.