Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Guvernul ramane aproape de comunitatea din Vaideeni

04 drum asfaltatComuna Vaideeni s-a numărat printre cele mai afectate localităţi în urma inundaţiilor masive din vara acestui an. Valoarea pagubelor este de peste 300 de miliarde de lei vechi.
Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, conform Hotărârii 933/29 din data de 31.10.2014, privind alocarea sumei de 34.152 de mii de lei judeţului Vâlcea din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţiile din perioada aprilie-iulie 2014, 20 de localităţi vâlcene, indiferent de culoarea politică a primarilor, vor beneficia de acest sprijin financiar. Din totalul acestei sume repartizată de Guvern judeţului, 4.626 de mii de lei vor intra în conturile comunei Vaideeni, pentru consolidarea şi refacerea drumului de interes local Cornet –Tuturube, reabilitarea drumului comunal Râpă, în satul Izvorul Rece, refacerea platformei drumului comunal Bălăceanca, în satul Izvorul Rece, reabilitarea drumului de interes local Balota, reconstruirea podului distrus pe drumul comunal 136, Cerna (DJ665), în punctul La George Marţan, refacerea platformei drumului comunal 136 (DJ665) – Cerna pe lungimea de 1,5 kilometri şi a podului de acces pe drumul comunal 157, în punctul Mitică Neamţu din satul Izvorul Rece. „Până la alocarea acestor sume, Vaideeniului i s-a alocat suma de 815 mii de lei pentru refacerea drumurilor Afânata şi Valea Seacă. Pierderile, în urma calamităţilor care s-au abătut asupra localităţii noastre, s-au ridicat la suma de 300 de miliarde de lei vechi. Din aceşti bani vom primi din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru calamităţi 46 de miliarde de lei vechi, sumă care nu este suficientă, dar cu care putem rezolva, în mare parte, problemele grave pe care le are localitatea. Aceşti bani vor fi alocaţi pentru refacerea a trei poduri distruse de viituri, cu acces la gospodării şi pentru reabilitarea drumurilor comunale. Avem acolo o alunecare de teren şi, dacă nu stabilizăm zona, riscăm să pierdem un drum comunal şi unul de acces
către păşunea care a fost izolată. Aceşti bani vor intra în fondul de rulment şi se vor rezolva astfel o mare parte dintre problemele pe care le avem.”, a declarat primarul Daniel Achim Băluţă.

Administraţia Bazinală de Apă Olt răspunde solicitărilor transmise de primar

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Olt au fost alături de comuna Vaideeni, realizând lucrări de decolmatare şi regularizare a secţiunii de scurgere a râului Luncavăţ pentru tranzitarea viiturilor şi o regularizare a albiei pâraielor din satele Izvoru Rece, Mariţa şi Cerna. Singura problemă care rămâne în atenţia Administraţiei Bazinale de Apă Olt este realizarea digurilor din zona cătunului Atârnaţi, un proiect absolut necesar, pe care primarul îl urmăreşte îndeaproape. „S-a făcut decolmatarea, extinderea albiei, curăţarea şi realizarea de diguri prin balastare, dar va trebui obligatoriu şi un proiect de construire a unor gabioane şi ziduri pentru că altfel, dacă va mai veni o viitură, vom avea aceeaşi soartă. Singura problemă care rămâne este realizarea digurilor în zona cătunului Atârnaţi, pe o lungime de doi kilometri, pe o parte şi pe alta a pârâului Luncavăţ. Fiind un
proiect mare, ABA Olt va căuta finanţarea obiectivului din fondurile europene. În prezent, proiectul este întocmit şi transmis la Bucureşti . Decolmatarea pârâului Luncvăţ în zona caselor este realizată în întregime. În schimb, în satul Izvorul Rece, decolmatarea pârâului este realizată numai în proporţie de 60%, iar pe pârâul Cerna, 10%. Am solicitat în continuare sprijin la ABA Olt şi ne-au promis că vor face un nou efort pentru a ne trimite utilajele din dotare, pentru că avem mare nevoie de acest sprijin.”, a declarat primarul social-democrat Daniel Achim Băluţă, din Vaideeni.

O pădure întreagă ştearsă de pe hartă

În comuna Vaideeni, cea mai afectată zonă din ţară în urma calamităţilor naturale, disperarea a pus stăpânire pe întregul sat, iar oamenii plâng şi astăzi după munca de-o viaţă care s-a năruit instantaneu. Apa aproape că a măturat localitatea vâlceană Vaideeni de pe hartă. O rupere de nori care nu a durat mai mult de o oră a distrus totul în calea ei. Sinistraţii au fost evacuaţi cu ajutorul elicopterelor, deoarece pârâul Luncavăţ a produs unde de viitură spărgând pe trei fronturi cătunul Atârnaţi şi izolând 700 de persoane. Zeci de oameni au rămas fără case, în condiţiile în care acestea au fost luate de viituri, sute de hectare de culturi agricole fiind distruse şi zeci de kilometri de drumuri comunale spulberate de furia apelor. În cătunul Atârnaţi, oamenii te întâmpină şi astăzi cu lacrimi pe obraji. „Ne-a fost şi ne este greu. În acea zi, în 45 de minute au căzut 100 de litri de apă pe metrul pătrat, în condiţiile în care pământul era plin de apă după două luni de ploi. La noi nu a existat problema defrişărilor masive, din contră, alunecările de teren care s-au produs ne-au adus dezastrul. Avem trei tronsoane la munte, hectare întregi de pădure care au fost decopertate, a rămas stânca goală. O pădure întreagă a plecat de pe versant, din cauza volumului mare de apă, creându-se un pod din lemnele aduse de apă de 80 de metri lungime şi cu o lăţime de 40 de metri, care a deviat cursul pârâului. Astfel, apa nu a mai putut să treacă pe cursul ei normal, ajungând prin mijlocul cătunului. Toţi încercau atunci să găsească o vină, spunând că aceste case luate de ape ba erau construite prea în marginea albiei, ba că au fost inundaţii din cauza defrişărilor. Însă, la noi nu a fost aşa: apa nu a rupt în marginea albiei, ci şi-a schimbat cursul, spărgând cătunul în trei
locuri. Erau copaci cu diametrul de 50 de centimetri căzuţi şi luaţi de valuri, care mergeau pe apă ca o scobitoare. Pârâul Luncavăţ avea 100 de metri lăţime şi 4 metri adâncime, este greu de închipuit.”, descrie primarul Daniel Băluţă dezastrul din 29 iulie.

Comunitatea din Vaideeni, taxată inclusiv de fiii satului

Ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean, care a avut loc pe data 30 octombrie, i-a lăsat un gust amar primarului din Vaideeni, căruia nu i-a venit să creadă când doi fii ai satului, consilieri judeţeni, au fost de acord să nu fie dat nici măcar un leu comunităţii.
Astfel, consilierii ACL, profitând de faptul că deţin majoritatea în Consiliul Judeţean, împreună cu cei trei consilieri independenţi, sub bagheta parlamentarului Cristian Buican, au urmărit, în opinia lui Daniel Băluţă, să se răzbune pe primarii care au părăsit PNL. Nu mai puţin de şase localităţi, ai căror primari au făcut pasul către PSD, nu au primit, astfel, nici un leu pentru reabilitarea drumurilor comunale, în urma aprobării unui proiect iniţiat de ACL, care a trecut prin votul majorităţii. În cazul atacării în contencios a proiectului, este posibil să se blocheze fondurile pentru toate primăriile, respectiv 116 miliarde de lei vechi. „Inclusiv fiii satului au semnat proiectul propus de ACL, în care Vaideeniul este trecut cu „zero lei” privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 11,592 mii lei pentru finanţarea cheltuielilor pentru lucrările de reabilitare a drumurilor
judeţene şi comunale, pentru anul 2014. Guvernul României sprijină comuna Vaideeni, dar consilierii judeţeni care sunt din Vaideeni şi cerşesc voturi aici sunt de acord cu această răzbunare venită de la ACL, deşi comunitatea noastră a fost cea mai afectată din ţară. De aceea am trecut la PSD, deoarece comuna a fost sprijinită de acest Guvern. Este bine să ştie toţi oamenii din Vaideeni că domnul copreşedintele şi consilier judeţean din partea ACL, Romulus Bulacu, fiu al Vaideeniului, şi domnul Adam Jinaru, secretarul general al campaniei electorale al ACL, şi el consilier judeţean, tot din Vaideeni, au alocat localităţii „zero lei.”, a declarat primarul Băluţă.

Drumuri refăcute la Izvorul Rece şi Mariţa

La Vaideeni, furia apelor a spulberat drumurile recent asfaltate din satele Izvorul Rece şi Mariţa. Proiectul cuprinde reabilitarea a 11,6 kilometri de drum forestier, investiţie în valoare de 1,5 milioane de euro, derulată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 1.2.5 b, care, conform proiectului, în luna octombrie trebuia finalizat. „Proiectul a fost accesat din Fonduri Forestiere, pe măsura 1.2.5 b. În prezent, avem activată clauza de forţă majoră, din cauza calamităţilor, deoarece s-au înregistrat pagube de aproximativ de 18 miliarde de lei pe drumul principal, în satul Izvorul Rece, bani pe care sperăm să-i obţinem de la societatea de asigurări, deoarece acest drum a fost asigurat de constructor. După cum bine ştim, procedurile societăţilor de asigurare sunt o întreagă poveste. Acest drum era în derulare şi, în mod normal, el trebuia finalizat acum, în octombrie, doar că, din cauza acestor calamităţi, sperăm acum să-l finalizăm la anul.”, a mai spus primarul.

Asfaltările sunt blocate

Lucrările de asfaltare demarate cu fonduri de la stat s-au blocat. La Vaideeni, asfaltarea unui tronson de trei kilometri de drum comunal trebuia să se finalizeze în cel mult două săptămâni, însă, din cauza deciziei luată la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean, lucrările s-au blocat. „Consilierii judeţeni ACL au reuşit să blocheze întreaga alocaţie financiară, de aproape 11,6 milioane de lei, acordată de Guvern pentru plata lucrărilor de asfaltare a drumurilor comunale. Acest drum trebuia să fie terminat în maximum două săptămâni, dar proiectul avea finanţare de la Guvern, iar banii pe care trebuia să-i primim în urma şedinţei din data de 30 octombrie sunt acum blocaţi, până la soluţionarea în contencios a proiectului de hotărâre. În proiectul PSD, localitatea era prinsă cu 120 de mii de lei, dar ACL ne-a acordat zero lei.”, a spus Daniel Băluţă.


Postaţi pe: Facebook



1 comentariu la " Guvernul ramane aproape de comunitatea din Vaideeni "

  1. ionut spune:

    rusine rusine ……specia ADAM BULACU ….sa va fie cei care ti blocat bani pentru sinistrati din vaideeni.E vai si amar de capul sinistratilor ,nu au primit nici de a firmele de asigurari niki de de prmarie macar un leu…inca o data RUSINE SA VA FIE.

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.