Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Gradinita din satul Milesti, construita acum 50 de ani, are urgent nevoie de fonduri

06 gradiPentru ca grădiniţa din satul Mileşti, construită în anii 60, să nu se degradeze în totalitate şi să arate bine, atât cât se poate, s-au realizat lucrări de reparaţii în fiecare an, cu fonduri din bugetul local şi cu voluntariat din partea cetăţenilor, dar acestea nu au fost lucrări ample, aşa cum necesita locaţia. „Clădirea arată îngrijită, dar este veche, ar fi necesar un proiect pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea ei. Până în prezent, chiar dacă grădiniţa este veche, am branşat clădirea la reţeaua de apă curentă, însă grupurile sanitare sunt în curte. În toate şcolile avem sobe. Cu toate acestea, dimineaţa, când copiii vin la şcoală, clasele sunt încălzite. Mult mai rentabil ar fi dacă s-ar găsi şi pentru noi posibilitatea alocării de fonduri din partea ministerului pentru achiziţionarea şi montarea unei centrale termice. Apa, canalizarea şi combustibilul pentru iarnă se fac din partea primăriei, dar Ministerul Învăţământului trebuie să aloce fonduri şi pentru alte investiţii, pe care administraţia nu poate să le susţină, şi trebuie să ţină cont că nu au existat până acum alocări de fonduri. În fiecare an facem cârpeli, iar clădirea arată bine doar de moment. Este cu totul altceva când dai jos tot şi construieşti din nou. Este exact cum se fac peticirile de asfalt, la fel facem noi la şcoli. Mult mai bine ar fi dacă am reuşi să realizăm lucrarea până în capăt.”, a mai declarat primarul Ion Ţârvuică.

Din lipsa banilor, fiecare şcoală este „cârpită” anual

Educaţia este o prioritate pentru primarul Ion Ţârvuică, iar asigurarea condiţiilor optime de realizare a procesului educaţional a fost şi rămâne o necesitate pentru administraţia locală. După ce, la finele anului trecut, primarul a promis alocarea de fonduri pentru realizarea lucrărilor de reparare a sobelor la şcoli, anul acesta, la votarea bugetului, au fost alocaţi banii necesari. Astfel, 500 de milioane de lei vechi se vor repartiza celor două şcoli din localitate, în vederea lucrărilor de reparaţie a sobelor. În prezent, în Făureşti sunt 160 de copii, dintre care la grădiniţa nouă din satul Făureşti merg în fiecare dimineaţă 21, iar la grădiniţa din satul Mileşti, veche de peste 50 de ani, învaţă alţi 20 de prichindei. Primarul învederează faptul că, de la Guvern, din anul 2000 şi până în prezent, pentru şcolile din Făureşti s-au alocat abia 500 de milioane de lei vechi, bani care au mers către grădiniţa nouă din satul Făureşti. În rest, nu au fost alocate fonduri pentru şcolile din Făureşti. Fiecare început de an şcolar pare să fie copiat la indigo, după anteriorul: din lipsa banilor, şcolile beneficiază an de an doar de cârpeli, având aceleaşi săli de clasă încălzite cu sobe, fără apă curentă şi cu toalete în fundul curţii. „Anul acesta voi aloca 500 de milioane acum, şi alţi 500 în semestrul al doilea. Cu aceşti bani, se vor repara sobele şi se va branşa clădirea la reţeaua de apă. La şcoli, grupurile sanitare sunt încă afară. Pentru a face grupuri sanitare în interior ar trebui să construim o anexă, dar, pentru astfel de lucrări, anul acesta nu avem prinse fonduri. Vom încerca să prevedem bani din bugetul anului viitor. La Ministerul Învăţământului am solicitat bani pentru a rezolva problemele, dar, în urma adreselor transmise, am primit răspunsul că pentru astfel de investiţii nu sunt bani. Cerusem să ne aloce fonduri pentru construirea grupurilor sanitare în interiorul clădirilor, pentru branşarea clădirilor la reţeaua de apă şi canalizare, pentru schimbarea duşumelelor, pentru construirea altor sobe noi şi pentru lucrările de reabilitare şi renovare a grădiniţei din satul Mileşti, construită în urmă cu 50 de ani.”, a mai
precizat primarul comunei Făureşti.

Motorul microbuzului nu a pornit din cauza… birocraţiei

Fiind printre singurele localităţi care nu dispuneau de microbuz şcolar, Făureştiul a primit, în vara anului trecut, un microbuz pentru transportul elevilor. Deşi au trecut luni bune de când a ajuns în localitate, microbuzul stă în continuare parcat în faţa primăriei. Motorul nu a pornit din cauza… birocraţiei. Ca să poată folosi vehiculul destinat transportului şcolar, primarul trebuie să „bage mâna adânc în buzunar”, pentru obţinerea licenţei şi a asigurării, angajarea unui şofer care să deţină atestat, dar şi permis categoria D. Tot administraţia locală trebuie să plătească şi toate cheltuielile prevăzute şi neprevăzute, pe întreaga perioadă a anului. „Microbuzul nu s-a mişcat, pentru că nu am avut şofer cu atestat, licenţă şi asigurare şi nici bani pentru o astfel de cheltuială, iar anul acesta am prins 300 de milioane de lei pentru sustenabilitatea microbuzului şi 50 de milioane pentru obţinerea avizelor.”, a mai precizat primarul.

Comuna are apă, canalizare, iar 85% dintre drumurile comunale sunt asfaltate

Ion Ţârvuică a reuşit să obţină un proiect la care comunele limitrofe încă mai visează şi acum, fiind unul dintre cei 11 fericiţi primari care a obţinut finanţare europeană pentru un proiect de 2,5 milioane de euro. După multe drumuri „bătute” la Bucureşti, Ţârvuică a izbutit să-şi adjudece proiectul cu fonduri europene pentru alimentarea cu apă, canalizare, asfaltare şi modernizarea Căminului cultural din comună. Astfel, pe Măsura 3.2.2., în prezent, s-au finalizat lucrările pe o lungime de 5,8 kilometri, de înfiinţare a reţelei de apă şi de canalizare, pe o lungime de 5,2 kilometri. Potrivit primarului, până în prezent, s-au racordat la apă 200 de gospodării din 230, iar la reţeaua de canalizare sunt racordate 25 de gospodării. „În luna martie se va face recepţia finală la proiectul cu finanţare europeană, pe Măsura 3.2.2. apă, canalizare, asfalt şi modernizarea Căminului cultural. Până în prezent, s-a stabilit un preţ de 3 lei pentru un metru cub apă şi canalizare, însă, cu această sumă, nu se poate plăti curentul. Astfel, la următoarea şedinţă de Consiliu Local, vom modifica preţul. Tot costul a fost suportat până în prezent de firma care a lucrat, însă, începând cu data 1 februarie, ne-au transmis o adresă scrisă că nu mai suportă ei sustenabilitatea. Rămâne să facem recepţia finală a lucrării cât se poate de urgent şi să predăm reţeaua la SC Apavil SA.”, a adăugat Ion Ţârvuică. Primarul a mai precizat că următoarele proiecte care vor începe în localitate privesc extinderea reţelei de apă şi canalizare pe o lungime de 12 kilometri, în satele care au mai rămas. În proiect va fi prins satul Găineşti, cu 3 kilometri, satul Bugenţani – 1,5 kilometri, satul Făureşti – 4 kilometri, satul Mărcuşul – 1,5 kilometri şi satul Mileşti – 1,5 kilometri.

Cămin cultural reabilitat cu bani europeni

Tot cu fonduri europene au fost terminate şi lucrările de modernizare la Căminul cultural din localitate, care poate găzdui acum, în condiţii de înalt nivel, orice activitate artistică.
De asemenea, locuitorii comunei, dar şi cei din comunele vecine pot închiria căminul pentru nunţi sau botezuri. Primarul Ţârvuică a izbutit şi de data aceasta să îndeplinească o altă cerinţă a cetăţenilor. Vechea tâmplărie a fost astfel înlocuită cu uşi şi ferestre din termopan, au fost schimbate pardoseala, jgheaburile şi burlanele, după care căminul a fost zugrăvit atât la interior, cât şi la exterior. „Este Căminul cultural unde, pe timpuri, se ţineau spectacole şi se făceau repetiţii. Existau formaţii artistice ale localităţii, comuna Făureşti avea brigadă artistică la festivalul Cântarea României, cu care a şi luat primul loc de şapte pe ori pe ţară, dar şi premiul I cu grupul vocal. Păstrăm şi astăzi costumele şi instrumentele. Eu cred că totul a ieşit foarte bine, iar oamenii sunt mulţumiţi cu noul cămin cultural. În faţă au fost montate şi băncuţe, unde vin în fiecare seară
localnicii şi se întâlnesc. Tot acolo este şi un teren de fotbal şi baza sportivă multifuncţională, pentru volei, unde copiii se joacă zilnic. Pentru mine este o mândrie acest Cămin cultural. Să vedeţi în ce condiţii bune se organizează acum nunţile şi botezurile şi câte activităţi culturale se vor organiza aici.”, susţine primarul Ion Ţârvuică.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.