Aflat deja la al treilea mandat în fruntea localităţii, Gheorghe Staiu ne-a vorbit, într-un interviu acordat cititorilor Impact Real, despre stadiul proiectelor începute, dar şi despre oportunităţile pe care le are pentru promovarea unor noi investiţii, de perspectivă. Cu ce probleme se confruntă, ce aşteptări are de la noul guvern tehnocrat şi de ce nu are de gând să părăsească PSD, aflăm în rândurile de mai jos.
Impact Real: Judeţul Vâlcea este codaş la eliberarea titlurilor de proprietate, în condiţiile în care termenul limită pentru emiterea lor rămâne data de 1 ianuarie 2016. Care este situaţia, la Şuşani?
Gheorghe Staiu: Această situaţie se datorează lipsei personalului specializat, deoarece noi am funcţionat timp de doi ani fără inginer agronom, datorită faptului că vechiul inginer s-a pensionat. Datorită blocării posturilor din administraţiile publice locale, nu am mai avut voie să angajez alte persoane. Astfel, timp de doi ani, activitatea comisiei locale de fond funciar a primăriei a fost suspendată. O perioadă de vreo câteva luni am rechemat inginerul care ieşise la pensie, să ne ajute la această activitate, cu o jumătate de normă, dar nu a fost de ajuns: abia reuşeam să ţinem trei sau patru şedinţe, în vederea eliberării titlurilor de proprietate pentru partea de sud a localităţii, acolo unde suntem deficitari, pentru că apăreau diverse litigii, care trebuiau rezolvate. Abia anul trecut am angajat inginer agronom. S-a ţinut concursul şi am încercat să ţinem în fiecare săptămână câte o şedinţă, dar, oricum, nu se pot discuta la o şedinţă mai mult de cinci sau şase cazuri, pentru că unele cazuri se întind pe o perioadă de o oră, iar altele, care sunt bine delimitate în teren şi pe hârtie, se rezolvă în timp foarte scurt.
Impact Real: Ministerul Dezvoltării a alocat fonduri, printr-un proiect-pilot în vederea cadastrării pentru patru localităţi din judeţ (Diculeşti, Făureşti, Valea Mare şi Fărtăţeşti). Care este situaţia la Şuşani, credeţi că acţiunea care a început este binevenită?
Gheorghe Staiu: La noi în localitate sunt foarte mari probleme, pentru că cetăţenii nu au făcut succesiunile şi nu au cadastrarea realizată. Ideal ar fi ca guvernul să pună în mişcare mai repede proiectul pentru cadastrarea şi intabularea gratuită a terenurilor, doar astfel vom avea o situaţie clară, care va încuraja asocierea, iar oamenii ar putea construi pe terenurile respective. Fără cadastrare nu se poate interveni, ea condiţionează dezvoltarea unei localităţi. Altfel preţurile sunt foarte mari, iar cetăţenii nu au posibilitatea financiară de a-şi acoperi taxele, care ajung la zeci de milioane. Chiar dacă ar avea valoare terenul, cetăţeanul este pus în imposibilitatea de a-l cadastra, datorită pensiei mici pe care o are. De aceea susţin proiectul deja demarat, care aduce un mare plus pentru localităţi, în vederea dezvoltării. Fără cadastrare nu se poate interveni, ea condiţionează dezvoltarea unei localităţi.
Impact Real: Proiectul de asfaltare a drumului judeţean 677, Mădulari – Şuşani, până la limita cu judeţul Olt, a creat probleme cetăţenilor?
Gheorghe Staiu: Proiectul a fost realizat în prima fază fără consultarea unităţilor administrative. Eu nu îmi aduc aminte ca vreun proiectant, dintre cei care au elaborat acest proiect să fi venit o dată la primărie, locul unde se ştiu problemele comunităţii, şi să ne fi întrebat unde sunt alunecări de teren sau curbe periculoase sau unde sunt apele care izvorăsc pe platforma drumului, pe care noi le ştim foarte bine. Noi ne-am văzut puşi în faţa faptului împlinit, cu proiectul elaborat, fără să ne întrebe nimeni care sunt priorităţile. Fiind un proiect implementat şi executat cu fonduri europene, normal era ca el să satisfacă în cea mai mare proporţie doleanţele cetăţeanului, nu doar să fie un drum asfaltat de Consiliul Judeţean, care să aibă un număr de kilometri, şi să fie trecut pe lista de realizări. Trebuia să deservească interesele cetăţenilor din comunele pe care le tranzitează. În situaţia în care s-au făcut şanţuri dalate, trebuia obligatoriu să fie prinse şi pădurile în proiectul tehnic, nu să fim noi puşi în situaţia de a renunţa la unele tronsoane, sau să vedem la ce lucrări se mai putem renunţa, pentru a aloca fondurile necesare executării podurilor de acces la gospodării, acestea erau lucruri importante. Dacă făceam şanţurile şi nu făceam podeţele, apărea un dezechilibru din punctul de vedere al scurgerii apelor pluviale, pentru că unele poduri sunt mai sus, altele mai jos şi, făcând şanţurile, apăreau tot felul de neconcordanţe. În această situaţie, am fost nevoiţi să renunţăm la unele tronsoane, de exemplu la izlazul Râmeşti, deşi a fost o soluţie benefică să se renunţe la şanţuri, fiind un izlaz pe o lungime de 2 kilometri, paralel cu drumul judeţean. În acest fel, pentru animalele care erau duse la păscut ar fi trebuit să existe podeţe de acces, altfel existând riscul de a fi rănite, pentru că se punea un podeţ la intrare, unul la mijloc şi unul la celălalt capăt. Am renunţat să se facă şanţuri pe partea aceasta şi banii care erau alocaţi aici i-am distribuit către execuţia podeţelor de acces către gospodării, pentru că am avut o colaborare foarte bună, şi am găsit înţelegere la executant şi la proiectant, astfel că totul a decurs bine, iar lumea este mulţumită. Lucrările proiectului s-au finalizat, se fac acum marcările longitudinale şi transversale. S-au montat inclusiv indicatoarele rutiere pentru avertizare. A fost o lucrare grea şi complexă, pentru care constructorul a primit laude.
Impact Real: La fiecare lucrare demarată se creează disconfort pentru cetăţeni. Aţi avut reclamaţii?
Gheorghe Staiu: Exact în toiul lucrărilor apar nemulţumiri, pentru că mulţi cetăţeni sunt deranjaţi, se creează acel disconfort. Pe uliţe este zarvă, utilaje multe, noroi şi nu se vede nici o realizare, până când încep lucrările pentru turnarea asfaltului. La primărie s-a înroşit firul telefonului, de nemulţumirile cetăţenilor. În astfel de situaţii, primarul este moaşă comunală, adică este omul care se interesează cel mai mult de bunul mers al comunităţii, dar şi cel mai hulit şi cel mai înjurat. Aici intervine discordanţa între plăcerea de a fi primar şi efectele funcţiei respective.
Impact Real: Consideraţi că unele localităţi s-au dezvoltat pentru că au avut susţinere şi recomandare?
Gheorghe Staiu: Mă uitam în aceste zile pe o reţea de socializare, unde primarul din comuna Peştera, judeţul Constanţa spunea că toate proiectele erau făcute cu bani din bugetul local. Am rămas uimit şi contrariat, pentru că asta înseamnă că are un buget foarte mare, sau că toţi locuitorii au locuri de muncă şi aduc venituri în localitate, comparativ cu noi, care suntem la coada judeţului, unde doar în ultimii zece ani a început modernizarea comunei, până acum nu s-a făcut nimic. Am rămas plăcut impresionat şi, totodată, cu o uşoară invidie, dar constructivă, în acelaşi timp, pentru că mi-e ciudă pentru că nu pot să fac şi eu mai mult, că nu am posibilităţi. Proiecte ar fi destule, dar zac neaplicate, din diverse motive. O perioadă bună de timp, noi am fost legaţi de mâini şi de picioare, prin faptul că am avut conturile blocate. Cu toate acestea, tot am făcut ceva în localitate: am asfaltat drumurile comunale, am construit podurile cu bani de la Guvern şi pot spune că am funcţionat mult mai bine, comparativ cu alte primării, care nu au avut probleme. Pot spune că ne numărăm printre comunele care au realizat proiecte numai cu fonduri guvernamentale, deoarece nu am avut acces la banii europeni.
Impact Real: Ce proiecte vor lua calea fondurilor europene?
Gheorghe Staiu: Lucrez acum la un studiu de fezabilitate în ceea ce priveşte construirea unui after scholl, reabilitarea căminului cultural, construirea unui parc, în zona şcolii generale, acolo unde există teren şi avem posibilităţi, adică un spaţiu adecvat. Lucrăm la documentaţia proiectului pentru drumul pe care l-am trecut în domeniul public, fiind transformat din drum judeţean în drum comunal. Vrem să-l modernizăm cu fonduri europene, pe o lungime de 1200 de metri, pentru a face legătura între drumul judeţean şi drumul comunal 64.
Impact Real: În urma ploilor un drum comunal a alunecat, în zonă. Care este situaţia, în acest moment?
Gheorghe Staiu: Este vorba despre un drum comunal, unde alunecarea se accentuează pe zi ce trece şi, în situaţia în care nu vom primi bani pentru a reface acel drum, se va distruge toată porţiunea. Alunecarea s-a accentuat în ultima perioadă datorită calamităţilor, existând riscul ca un întreg sat să fie izolat. Este vorba despre un drum pe care se lucrează, pe tronsonul de 1200 de metri, cel pe care l-am transformat în drum comunal. Pentru a-l reda traficului şi a reface acel tronson, de 400 de metri, am solicitat valoarea de 23 de miliarde de lei vechi, în urma studiului de fezabilitate executat. În prima fază suma pare foarte mare, numai că, ţinând cont de poziţia în care este aşezat drumul, şi ţinând cont de faptul că este perpendicular pe curentul torenţilor care se formează în urma ploilor, trebuie refăcută zona în totalitate, şi este nevoie să lucrăm la structura lui. O altă deviere nu există, pentru că drumul se află în pantă, şi nu există altă cale de acces. Dacă facem în altă parte lucrarea, tot perpendicular pe torenţi, va fi şi acelaşi lucru.
Impact Real: Anul acesta, copiii de grădiniţă mai învaţă în container?
Gheorghe Staiu: Anul acesta am mutat copiii la şcoală, pentru că avem microbuz, şi mi-am permis să îi mut. În acel sat este nevoie de construirea unei şcoli noi, şi vreau să fac o şcoală cu clasele I-IV şi o grădiniţă. Sunt sigur că o voi face cu bani din bugetul local, pentru că nu văd sprijin din altă parte.
Impact Real: Aţi regretat vreun moment faptul că aţi trecut la PSD?
Gheorghe Staiu: Nu regret, pentru că mi-am îndeplinit cele două puncte foarte importante pentru comunitate: drumul judeţean şi lichidarea datoriei către SAPARD. Dacă rămâneam în continuare la PNL, nu se schimba nimic.
Impact Real: Ce v-ar mai putea determina să vă întoarceţi la PNL?
Gheorghe Staiu: Este o întrebare grea, şi răspunsul este complicat. Un primar, în general, trebuie să fie de o diplomaţie ieşită din comun, nu trebuie să deranjeze pe nimeni, dar vocea lui trebuie să fie continuă. Trebuie perceput exact ca omul care a fost pus de comunitate să le rezolve problemele, să le ducă la bun sfârşit, să le ridice nivelul de trai, dar, totodată, să nu deranjeze politicienii care sunt la vârf, astfel încât proiectele să aibă finanţare. Pot spune, însă că, deocamdată sunt la PSD, şi faptul că fosta conducere a PSD şi-a onorat promisiunile faţă de mine, face să fiu în continuare alături de echipa PSD. Ca să îmi schimb opinia, PNL ar trebui să vină cu ceva mai mult decât PSD, pentru comunitatea din Şuşani.