Pentru primul gospodar din Drăgoeşti, Gheorghe Melente, a fi primar reprezintă o provocare, datorită greutăţii cu care se pot realiza acum investiţiile necesare localnicilor. Cum îşi descrie activitatea după primul mandat, dar şi ce greutăţi a întâmpinat în această perioadă, aflăm în rândurile de mai jos.
Impact real: Cum a fost mandatul acesta, pentru dumneavoastră?
Gheorghe Melente: Solicitant, pentru că aşa mi l-am dorit, şi asta pentru că, venind din mediul privat, în 2008, am ştiut la ce urma să mă înham şi cât de mult aveam de muncit. Am ajuns viceprimar după ce fusesem două mandate consilier. Am copiat multe lucruri bune de la alţi primari, deoarece realizările multora dintre primarii foarte buni au fost un model pentru mine. În această perioadă m-am implicat în treburile curente ale localităţii, dar m-am şi zbătut şi să reuşesc să accesez nişte proiecte mari. Îmi place să cred că am învăţat administraţie nu din cărţi, ci din problemele pe care le-am întâmpinat în fiecare zi la primărie.
Impact real: Pe tot parcursul celor patru ani, aţi găsit sprijinul de care aveaţi nevoie, în echipa aparatului administrativ?
Gheorghe Melente: Când am devenit primar am avut sprijin de la două persoane: secretarul şi contabilul, pentru că lucrasem bine cu ei, din poziţia de viceprimar, colaborasem pe probleme administrative şi ne sprijinisem reciproc. Fostul primar, atunci când venea vreun control, îi lăsa în bătaia puştii, dar eu niciodată nu am plecat şi nu am aruncat vina pe altcineva, ci mi-am asumat responsabilitatea rezolvării problemei. Cea mai bună metodă pentru ca lucrurile să meargă bine a fost să lucrăm toţi riguros. Atunci am abordat un alt mod de lucru: la fiecare început de săptămâna se face o şedinţă operativă şi, în acest fel, fiecare a învăţat să-şi asume ceea ce spune. Astfel, am reuşit ca astăzi să avem o echipă de nota zece, în sensul că fiecare ştie ce are de făcut. Le-am arătat cum se lucrează şi s-a văzut eficienţa. În prezent, am ajuns ca, la ora prânzului, de multe ori să mâncăm împreună.
Impact real: Finalizarea proiectului finanţat cu fonduri europene a generat şi corecţii financiare din partea Uniunii Europene?
Gheorghe Melente: Suntem un caz fericit, deoarece ştim că România va fi nevoită să plătească, pentru cadrul financiar trecut, 2007 – 2014, corecţii financiare de un milion de euro, astfel că, toate proiectele aprobate până în 2011 au fost supuse corecţiilor financiare. Proiectul nostru a fost finalizat şi recepţionat, iar fiecare etapă din proiect a primit aviz favorabil în vederea continuării lucrărilor, iar, din punctul de vedere al banilor alocaţi pentru investiţie, rezultatul a fost foarte bun.
Impact real: Când se vor face primele branşări la sistemul de apă?
Gheorghe Melente: Proiectul pe care l-am demarat cu fonduri europene nu a avut în componenta lui şi branşarea gospodăriilor, ceea ce consider că a fost o greşeală, pentru că, la finalizarea investiţiei, nu am avut posibilitatea de a lua nici măcar o probă de apă, pentru a o duce la Direcţia de Sănătate Publică. În această situaţie am făcut un contract separat de lucrări, în vederea racordării instituţiilor din localitate la sistemul de apă, lucrările fiind achitate cu fonduri din bugetul local. În toată zona centrală, dar şi în satele Geamăna sau Buciumeni avem, pe o lungime de 13 kilometri, sistem de apă şi canalizare. Referitor la branşările localităţilor, acestea se vor face după ce Direcţia de Sănătate Publică ne va transmite rezultatele analizelor. Estimez că, până în luna august, se vor finaliza în întregime racordările la reţea. În vederea branşării este posibil să venim în sprijinul cetăţenilor, şi ne-am gândit că putem aduce conducta până la poarta cetăţeanului, cu fonduri din bugetul local, iar o altă soluţie ar fi branşarea gospodăriilor la reţea de cei de la Apavil, asta în situaţia în care vom preda sistemul Apavilului. Pe viitor, pentru tot ce înseamnă extindere a sistemului de apă şi canalizare pot spune că suntem prinşi cu un proiect în master-planul judeţului, cu o lungime de 7 kilometri.
Impact real: Cum aţi reuşit să administraţi centrul after school din localitate?
Gheorghe Melente: În privinţa programului after-school, în prezent suntem în discuţii avansate pentru accesarea unui proiect, în parteneriat cu World Vision România, care îşi doreşte să se implice activ, în parteneriat cu administraţia locală Drăgoeşti, în vederea realizării unei reforme naţionale în domeniul proiecţiei şi bunăstării copilului. În acest sens, organizaţia a iniţiat un protocol de colaborare pentru o perioadă de trei ani, cu fonduri europene, pentru acordarea unei mese calde copiilor şi pentru susţinerea personalului angajat, cu condiţia ca, după finalizarea proiectului, să susţinem în continuare costurile pentru asigurarea mesei şi pentru personal.
Impact real: Ce proiecte aţi reuşit să accesaţi, cu fonduri europene?
Gheorghe Melente: Fac parte dintr-un GAL prin care am reuşit să achiziţionăm un utilaj pentru deszăpezire. Sunt asociat într-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu patru localităţi: Vitomireşti, Dobroteasa şi Sâmbureşti, iar, în următoarea perioadă, vom depune pentru accesarea fondurilor europene un proiect pentru asfaltare a drumurilor comunale pe o lungime de 4 kilometri. Atragerea fondurilor europene este singura noastră şansă de dezvoltare rapidă a localităţii, dar accesarea unor astfel de proiecte este aproape imposibilă, pentru că multe localităţi mici, ca număr de locuitori, nu îndeplinesc condiţiile impuse de Uniunea Europeană. Printr-o înţelegere, ne-am asociat astfel cu alte trei localităţi, formând o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, deşi, pentru înfiinţarea unui astfel organism este nevoie de sute de drumuri, zeci de documente întocmite şi dosare de depus, într-un cuvânt, este foarte multă muncă.
Impact real: Cetăţenii Drăgoeştiului se pot bucura de o „Zi a localităţii”?
Gheorghe Melente: Mă pot mândri inclusiv pe acest plan, deoarece sunt primarul care a iniţiat un astfel de eveniment în localitate, care se sărbătoreşte deja de patru ani, de Sfânta Maria, pe 15 august. Anul acesta este a V-a ediţie şi sper să o organizez tot eu, dar din postura de primar.
Impact real: Câte şcoli mai sunt funcţionale, în Drăgoeşti?
Gheorghe Melente: Pe raza localităţii mai sunt trei şcoli care arată foarte bine, dar sunt funcţionale numai două, pentru că cea din satul Boncani este în conservare, iar în cea din satul Buciumeni funcţionează o grădiniţă. Clădirea destinată copiilor de grădiniţă ar trebui să o izolăm pe exterior şi să montăm acolo o centrală termică. Şcoala din centrul localităţii are capacitatea necesară pentru ca toţi elevii să studieze în condiţii optime.
Impact real: Ce proiecte cuprinde oferta dumneavoastră electorală, din această campanie?
Gheorghe Melente: Amenajarea prin asfaltare a infrastructurii rutiere de interes local este primordială, şi asta pentru că un astfel de demers este una dintre dorinţele cele mei mari ale comunităţii. Cetăţeanul s-a săturat să mai meargă prin noroi, are nevoie de condiţii pentru un trai decent şi vrea asfalt la poartă. Apoi, voi pune accent pe extinderea reţelei de apă şi canalizare, pe finalizarea reabilitării căminul cultural existent, pe recuperarea terenului din faţa primăriei şi pe reabilitarea dispensarului comunal. Mai plănuiesc un proiect de anvergură, pe care mi-l doresc, adică sistematizarea apelor pluviale, pentru că sunt foarte multe şanţuri colmatate. O sistematizare bună, făcută de specialişti ar fi o mană cerească pentru localitate. Toate şanţurile sunt în prezent colmatate, iar apa iese din ele şi distruge terenul şi recoltele. Pentru astfel de investiţii se pot accesa fonduri europene.
Impact real: Ce slogan veţi avea, în această campanie?
Gheorghe Melente: În prima campanie am pus accent pe nevoile stringente ale cetăţeanului, ştiind că activitatea mea se va îndrepta doar pe nevoile cetăţeanului, iar lozinca a fost: „Totul pentru voi, nimic pentru mine”. De data aceasta voi merge cu sloganul „Am dovedit că se poate”!
Impact real: Ce mesaj le transmiteţi locuitorilor din Drăgoeşti?
Gheorghe Melente: Să aibă încredere în mine, pentru că voi face lucruri bune pentru ei.