Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Gheorghe Gîngu: „Vreau ca mandatul meu să fie unul care să lase ceva trainic în urmă”

Aflaţi la începutul de drum în primului lor mandat, primarul Gheorghe Gîngu şi viceprimarul Octavian Truşcă spun că anul 2018 se anunţă un an plin de proiecte pentru administraţia publică locală Bujoreni. Deşi a preluat o situaţie financiară dezastruoasă, noua echipă a primăriei are convingerea că proiectele de care localitatea Bujoreni are nevoie încep să prindă contur: „În cursul acestui an dorim să recuperăm şi la capitolul dezvoltare administrativă, deoarece Bujoreniul era vizibil deficitar. Suntem pe un trend ascendent, simt un suflu pozitiv şi am convingerea ca proiectele vitale pentru localitatea noastră încep să prindă contur ”, este de părere primarul.

Gheorghe Gîngu ştie că cetăţenii au aşteptări mari de la noua administraţieşi au fost aleşi fiindcă îşi doresc în fruntea comunităţii o echipă serioasă, care să nu facă decât politica cetăţeanului şi să descurce iţele încurcate ale activită?ii de la Primăria Bujoreni. Actualul primar îşi doreşte să bifeze cât mai multe printre punctele atinse în programul electoral cu care s-au prezentat în faţa electoratului, prin realizarea investiţiilor absolut necesare pentru localnici: „În primul rând această localitate avea nevoie de organizare, şi acesta a fost primul lucru cu care am început. Organizare nu se poate face uşor, după douăzeci şi cinci de ani când nu a fost rigoare. Pe principiul „învăţul are şi dezvăţ”, noi am încercat să aducem funcţionarea aparatului administrativ la normalitate, în aşa fel încât lucrurile să se desfăşoare în legalitate. Ne străduim ca, în cei trei ani de mandat pe care îi mai avem să recuperăm măcar 10 ani din cei pierduţi şi neorganizaţi. Nu facem concesii la rigoare, trebuie să încercăm şi să punem la punct tot ce însemnă disciplină. Am discutat şi cu colegii mei din primărie, şi sunt convins că au înţeles acest lucru. Nu m-am opus măririi salariilor, fiindcă cine munceşte trebuie să fie plătit. Cine nu a înţeles ce are de făcut înseamnă că pleacă din echipă. Voi face evaluări după fiecare şase luni, pentru a puncta acolo unde nu s-au dus la îndeplinire sarcinile date, iar ulterior vom lua măsuri care ar trebui să ducă la o mai bună desfăşurare activităţii în localitate. Cetăţenii sunt supăraţi, iar în situaţia aceasta funcţionarilor le trebuie foarte multă răbdare. Eu le spun angaja?ilor că trebuie să zâmbească chiar şi atunci când le vine să plângă. În acest moment trebuie să-i convingem pe oameni de obligaţiile legale şi îi rugăm să ne înţeleagă că trebuie să punem la punct toată documentaţia, în primul rând în ceea ce priveşte registrului agricol şi fiscal a localităţii. Oamenii au probleme, şi le este greu să înţeleagă ce trebuie făcut, deoarece, până acum, la Primăria Bujoreni s-a mers pe principiul „merge şi aşa”. Vreau ca mandatul meu să fie unul care să lase ceva trainic în urmă”, ne-a mai declarat primarul.

 

Localitatea primeşte 100 de miliarde de lei vechi de la Ministerul Dezvoltării

Administraţia locală din Bujoreni a reuşit să ob?ină finanţare pentru cinci dintre cele nouă proiecte depuse prin PNDL-2. Trei dintre acestea prevăd modernizarea, dotarea şi extinderea unităţilor de învăţământ de pe raza localităţii. Este vorba despre modernizarea, dotarea şi extinderea Grădiniţei cu program normal Bogdăneşti, un proiect care se ridică la peste 20 de miliarde de lei vechi, modernizarea, dotarea şi extinderea Şcolii din satul Olteni (23 de miliarde de lei vechi) şi modernizarea şi extinderea Şcolii cu clasele I-VIII Gura Văii, un proiect de 29 de miliarde de lei vechi. De asemenea, administraţia locală condusă de Gheorghe Gîngu a mai primit finanţare pentru modernizarea şi extinderea dispensarului uman din localitate şi pentru încă un proiect privind racordarea la sistemul de canalizare: „Am depus şi noi nouă proiecte, dintre care trei vizează modernizarea, dotarea şi extinderea şcolilor din localitate. Cele trei proiecte se ridică la aproximativ 80 de miliarde de lei vechi. Mai avem un proiect pentru modernizarea, extinderea şi dotarea dispensarului uman cu patru cabinete medicale. Un alt proiect pe care l-am depus, şi care este complementar proiectului pe care noi îl avem în derulare, de canalizare, cuprinde racordurile pentru cetăţeni la sistemul de canalizare. Altfel nu vom avea nici o posibilitate să finalizăm lucrările, deoarece nu este prevăzută în proiect şi racordarea gospodăriilor. Cele cinci proiecte amintite au primit aviz pentru finanţare”, ne-a declarat primarul localităţii Bujoreni, Gheorghe Gîngu. În total, administraţia locală de la Bujoreni a reuşit să atragă aproape 100 de miliarde de lei vechi, o sumă record atrasă în vederea modernizării infrastructurii, în ultimii ani.

 

„Bujoreniul este o poartă de intrare pentru economie şi turism”

Gheorghe Gîngu spune că Bujoreniul este o poartă de intrare pentru economia şi turismul din judeţul Vâlcea, doar că trebuie să şi arate ca o zonă modernizată, şi primarul promite că aşa va fi. Intrat în miezul problemei, ştie care sunt necesităţile comunităţii, dar şi minusurile pe care le are administraţia locală: „Voi face politica cetăţeanului, iar aşteptările comunităţii din Bujoreni sunt normale. Oamenii îşi doresc să trăiească în decente, realizate rapid, adică să aibă apă curentă, reţea de canalizare, drumuri asfaltate, gaze naturale şi şcoli, dar şi rezolvarea fondului funciar. Pe lângă toate aceste necesităţi sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le rezolv. În primul rând avem nevoie de specialişti în primărie, iar o altă problemă este că multe documente justificative nu mai există în primărie, care să ateste ce s-a făcut în anii precedenţi, în aşa fel încât să îmi dau seama ce aş putea să corectez. Au venit oameni care solicită de la Comisia de Fond Funciar un anumit teren pentru care se judecaseră în urmă cu mulţi ani, pierduseră, şi acum doreau să o ia de la capăt. Pentru că noi nu avem încă o bază de date muncim să o refacem, pentru că avem nevoie de toate informaţiile, astfel încât eu să pot să iau decizia corectă. Bujoreniul este o poartă de intrare, doar că trebuie să şi arate ca o zonă modernizată, şi chiar aşa va fi! Împreună cu viceprimarul Octavian Truşcă formăm o echipă, suntem aici şi ne implicăm!” ne-a mai spus primarul.

 

Romii care nu îşi plătesc taxele vor intra în legalitate

Consiliul Local Bujoreni a fost convocat în şedinţă extraordinară pentru aprobarea unui pachet de proiecte de hotărâri importante pentru comunitate. Pentru că noua echipă a primăriei îşi doreşte grăbirea lucrurilor, dar şi punerea lor în legalitate, cel mai important proiect de hotărâre a fost aprobarea demarării lucrărilor de măsurători sistematice a imobilelor nedeclarate, pentru care nu există documente de proprietate, în vederea intrării în legalitate şi determinării sarcinii fiscale: „Conform Legii 7 / 1996 a cadastrului imobiliar, pentru a aduce în legalitate cetăţenii care nu deţin acte de proprietate, care au aşa-zise chitanţe de mână şi înţelegeri de multe ori cu foştii proprietari, sau în?elegeri verbale am solicitat Consiliului Local o aprobare pentru a demara aceste servicii. Vreau să aduc în legalitate comunitatea de romi, fiindcă aici avem o problemă: toată lumea s-a folosit de ei, toată lumea i-a minţit şi i-a dus cu preşul, dar nimeni nu a trecut în mod concret la această treabă. Din evaluarea noastră sunt cel puţin 300 de imobile pentru care nu au acte de proprietate, iar unii dintre ei s-au declarat la impozite şi taxe, dar declaraţia nu este făcută corespunzător. Intrarea în legalitate trebuie făcută prin măsurători cadastrale, cu o comisie dispusă de primar la care un reprezentant al primăriei şi un inspector de cadastru vor face măsurătorile cadastrale legale. În acest moment vom face şi evaluarea imobilelor, pentru că trebuie să trecem în etapa următoare. Şi această comunitate trebuie să plătească taxe, impozite, să-i aducem pe oameni în legalitate, să îşi facă documentaţia de intrare în legalitate. Toată lumea a încercat să amâne această situaţie, pentru a se folosi de ei, comunitatea fiind o masă de manevră. Noi nu vom mai continua aşa ceva, fiindcă am venit aici să fac administraţie. Sper ca, în cei trei ani, să pot dovedi că prin administraţia pe care conduc am făcut cel mai mult şi cel mai bine pentru comunitatea care trăieşte în localitatea Bujoreni. În cadrul şedinţei au fost discuţii, dar în final am avut votul unanim al consilierilor prezenţi, chiar dacă au mai fost discuţii”, ne-a declarat primarul social-democrat Gheorghe Gîngu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.