Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Gheorghe Draghici: Vreau sa las ceva in urma mea

primar-draghiciAflat la al şaselea mandat consecutiv la Roeşti, social-democratul Gheorghe Drăghici a vorbit într-un interviu acordat cititorilor Impact real despre proiectele importante pe care doreşte să le ducă la îndeplinire în acest mandat. Pe cine va susţine în cursa pentru alegerile parlamentare din această toamnă, dar şi cât de grea este asumarea sustenabilităţii căminului de bătrâni, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Puteţi susţine cheltuielile pentru căminul de bătrâni din bugetul local?

Gheorghe Drăghici: Administraţia locală din Roeşti este singura care a avut curajul să deschidă această locaţie fără nici un sprijin. Este greu, dar nu mă sperie. Noi am construit 20 de case din temelie pentru oamenii amărâţi ai acestei localităţi, şi le-am făcut şi sobe. Eu merg pe premisa de a-i ajuta pe oameni dacă pot, iar dacă nu, să-i las în pace.

 

Impact real: Care sunt pretenţiile unui primar, după 27 de ani în această funcţie?

Gheorghe Drăghici: Când vine omul la primărie nu vine de drag, ci pentru că are o problemă, iar dacă funcţionarul îi spune că nu ştie despre ce este vorba, este o ruşine. Funcţionarul public trebuie să rezolve problema cetăţeanului, aceasta este activitatea primăriei, să-l îndrumi şi să-l ajuţi pe om, să-i explici legile.

 

Impact real: Unde va duce depopularea masivă a satelor ?

Gheorghe Drăghici: Satele se depopulează pe zi ce trece, într-un ritm alarmant. În situaţia în care ar veni astăzi un investitor cu greu ar face faţă, deoarece forţa de muncă din satul nostru a plecat să lucreze pământurile altora. Sunt uliţe unde abia mai este câte o gospodărie, restul sunt părăsite. Când trec pe acolo îmi sfârâie inima şi mă gândesc că se alege praful, am un gust amar. Toate problemele pleacă de sus, pentru că nimeni nu se gândeşte să-i oprească pe tineri să mai plece, ba, din contră, îi împing să muncească pământurile străinilor.

 

Impact real: Susţineţi decizia lui Dumitru Cornoiu, fost membru PSD al Organizaţiei Roeşti, de a se înscrie în cursa pentru alegerile parlamentare?

Gheorghe Draghici: După ce nu a mai fost prefect s-a înscris în organizaţia PSD Roeşti, pe considerentul că noi avem cea mai puternică organizaţie din judeţ, şi l-am primit cu foarte mare drag. Domnul Cornoiu este tipul de om care ascultă, înţelege şi dezvoltă, are o percepţie foarte bună. Mai mult, să nu uităm că Dumitru Cornoiu a fost secretar de stat de două ori, este un om sigur şi a dat dovadă de seriozitate la locul de muncă. Dacă vorbim mai departe, cât a stat la Prefectură a venit cu foarte multe proiecte de Hotărâre de Guvern prin care s-au alocat fonduri pentru refacerea dezastrelor în urma calamităţilor. În multe dintre aceste situaţii a mers personal la Guvern pentru a prezenta situaţia. Are putere de convingere şi reuşeşte să se facă ascultat, şi asta contează. Drept dovadă, la Roeşti, în urma inundaţiilor am avut alunecări de teren, drumuri distruse, poduri şi podeţe spulberate de ape. Datorită dumnealui, în prezent suntem spre finalizarea lucrării de refacere cu fonduri alocate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat, pentru calamităţile naturale produse de inundaţii. Dumitru Cornoiu este un om deosebit faţă de parlamentarii noştri, care nu au nu adus un leu în nici o localitate.

 

Impact real: Care ar trebui să fie criteriile de selecţie pentru înscrierea candidaţilor în cursa pentru alegerile parlamentare?

Gheorghe Draghici. Omul bun trebuie căutat indiferent că a venit în partid de o lună sau de 20 de ani şi nu a făcut nimic. Acest om, Dumitru Cornoiu a demonstrat cu fapte, nu cu vorbe că este omul de care avem nevoie, şi merită ca întreg judeţul să-i dea votul. Mai mult, este cunoscut în întregul judeţ, pentru că a mers în teren, a luat la pas drumurile fiecărei localităţi. Sunt persoane care candidează, dar nu ştiu unde este Roeştiul pe hartă. Merită să-l susţinem pe Dumitru Cornoiu. În afară de acel program, pe care îl face fiecare partid la nivel naţional, aş vedea corect ca fiecare candidat să îşi facă platforma lui, pentru că toţi promit locuri de muncă, salarii mărite, reforme, într-un cuvânt numai minciuni, iar când s-au văzut aleşi nu au mai făcut nimic. Numai au distrus ţara, şi asta se vede, pentru că noi mergem spre pieire, numai spre dărâmare, nu spre dezvoltare. Ceva se va întâmpla, şi spun asta pentru că lumea nu mai are răbdare cu acei câţiva mahări care au furat ţara asta şi au bani.

 

Impact real: Pentru primarul Gheorghe Drăghici, administraţia şi politica îşi pot da mâna?

Gheorghe Drăghici: De 27 de ani fac administraţie, nu fac politică. În politică nu mă regăsesc, nu am cu cine să dau mâna. Administraţia este grea, te poate îmbolnăvi, dar eu nu cedez. Sunt construit să protejez şi să mă implic în problemele cetăţeanului şi ale localităţii. Vreau să las în urmă ceva, îmi doresc să închei cu aceste ultime proiecte şi investiţii legate de utilităţile acestei comune, adică apă, canalizare şi asfalt în tot Roeştiul. Avem şcoli, grădiniţe şi dispensar modern şi se va construi un cămin cultural falnic în Roeşti. Am învăţat administraţie de nevoie. Prima dată trebuie să ai voinţă şi să lucrezi cu sufletul, ca şi în familie, şi la orice sarcină ai avea să îţi dai interesul. Am făcut facultatea de drept, şi acolo am învăţat legislaţie, care m-a ajutat foarte mult pe parcurs. Nu mă interesează politica. Eu sunt prieten cu toată lumea, indiferent din ce partid face parte. Atunci când vine în comună, eu sunt obligat, prin bunul-simţ şi prin creşterea mea să stau de vorbă cu toată lumea, nu contează. De multe ori m-au ajutat şi mi-a deschis uşi pentru această localitate prieteni din alte partide. Politica este urâtă, nu este corectă, nu-i o disciplină reală, aşa cum este matematica. O astfel de disciplină, care urcă şi coboară, nu este bună. Ar trebui să fie corectă, să meargă pe o linie ascendentă, altfel nu vom face nimic. Cum remarcăm toţi, nimeni nu vine cu un program, toţi fac la fel.

 

Impact real: După 27 de ani, de când sunteţi primar, care sunt satisfacţiile şi regretele?

Gheorghe Drăghici: Sunt mulţumit de ceea ce am realizat şi de faptul că în urma mea va rămâne o comună frumoasă. Comunitatea de aici dispune de toate utilităţile, asta este marea mea satisfacţie. Regret că nu am reuşit să aduc un investitor care să construiască o fabrică şi să creeze locuri de muncă aici. Poate o uşoară strângere de inimă este pentru faptul că m-am îmbolnăvit, după ce am pus la suflet nereuşitele de moment, care, de fapt, au prins contur în timp.

 

Impact real: Ce proiecte aveţi în derulare, în localitate?

Gheorghe Drăghici: Alimentarea cu apă este realizată în procent de 90% în satele Râpa Cărămizii şi Piscul Scoarţei. Mai avem un proiect depus pentru 7,95 kilometri de asfaltări de drumuri, pentru a face legătura între sate şi închei astfel problema asfaltărilor în localitate. Mai avem un proiect pe Măsura 4.3. cu fonduri europene, pentru care aşteptăm finanţare. Suntem într-o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară cu Pesceana, Lădeşti şi Lăpuşata, dar şi în alta, unde sunt asociate alte opt localităţi.

Prin această asociere cu localităţile Pesceana, Lădeşti şi Lăpuşata vom reuşi să construim pe DN65 un depozit de legume şi fructe, pentru ca producătorii din aceste trei comunităţi să beneficieze de tot confortul necesar. Înfiinţarea acestei asociaţii este în fază incipientă. Ne dorim să avansăm documentaţiile pentru proiect, dar, neavând bani pentru studiile geotehnice şi expertizele necesare, suntem în aşteptare. Proiectul de asaltare se întinde pe o lungime de 8 kilometri şi va fi o lucrare destul de amplă, deoarece în cadrul proiectului vor fi prevăzute lucrări de construire a zidurilor în vederea susţinerii malurilor. Mai mult, sunt alunecări care trebuie consolidate, de aceea nici nu ne-am aruncat. Noi voinţă şi idei avem, dar fără bani nu poţi mişca un pai. Mergem pe principiul: când nu ai bani, nu ţi-e foame! Cea mai bună perioadă în administraţie a fost mandatul lui Darius Vâlcov, pentru că a venit cu ideea de a aloca fonduri la început de an localităţilor, lucru binevenit pentru primari. Atunci am promovat investiţii mari, dar am făcut şi multe lucrări mărunte în localitate, comparativ cu prezentul, când nici măcar bani de salarii nu mai avem.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.