Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Gabriel Ţolea: „Fondurile guvernamentale rămân soluţia de dezvoltare a comunei”

Primarul localităţii Mălaia a vorbit, într-un interviu acordat cititorilor Impact real, despre proiectele pe care le va implementa, precum şi despre necesităţile cetăţenilor. Cum a fost anul 2017, dacă şi dacă în iarna aceasta vor mai circula „autobuzele zăpezii, şi care au fost discuţiile purtate la Bruxelles cu europarlamentarii români, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: Veţi majora taxele şi impozitele în 2018?

Gabriel Ţolea: În principiu vor rămâne la fel, vom adăuga doar creşterea inflaţiei. Ar fi mult mai suportabil pentru cetăţeni. Mălaia are cele mai mici impozite. Persoanele fizice şi juridice plătesc impozite pentru terenuri şi construcţii rezidenţiale la nivelul minim al coeficientului, în procent de 0,2%, în schimb îi afectează pe cei care au construcţii nerezidenţiale, aici taxele sunt maxime, iar un  exemplu este Hidrolelectrica şi mi se pare corect. În condiţiile acestea vom avem un buget echilibrat. Dacă nu creştem impozitele, bugetul va fi afectat şi vom încasa mai puţin, conform noului Cod Fiscal.

 

Impact real: Consiliul Judeţean a instituit o taxă pentru serviciile de salvamont. Cum vedeţi această decizie, având în vedere că Mălaia este o localitate aflată într-o zona montană?

Gabriel Ţolea: Noi, cei din zona montană suntem de acord cu această taxa de salvamont. Şi spun acest lucru pentru că sunt destule situaţii în care avem nevoie de salvamontişti pregătiţi şi cu echipament adecvat. Banii colectaţi în urma acestei taxe vor fi folosiţi pentru dotarea salvamontiştilor cu echipamentele necesare, pentru construirea unui sediu adecvat al salvamontiştilor, dar şi pentru echipajele de salvare. Am avut situaţii când turiştii s-au pierdut în munţii, iar salvamontiştii i-au căutat toată noaptea. Atunci am văzut ce înseamnă să aibă un echipament corespunzător. În situaţii de acestea gen noi, primăria nu putem interveni, este nevoie de salvamontişti. Salut iniţiativa Consiliului Judeţean pentru instituirea acestei taxe. Această taxă trebuie făcută în baza unor calcule care să cuprindă întreaga cheltuială pentru dotarea salvamontiştilor cu echipamentele necesare.

 

Impact real: Cum a fost anul 2017, din punct de vedere investiţional?

Gabriel Ţolea: Programul electoral mi l-am făcut singur, şi, dacă m-ar pune cineva să-l refac acum, după un an şi jumătate de când mă aflu în funcţia de primar, l-aş face total diferit. Lucrurile se văd altfel din exterior, şi trebuie să pleci cu paşi mici de la început. Dacă începutul a fost dedicat întocmirii documentaţiilor, pentru că sunt destul de multe piedici, destul de mută birocraţie, de acum ne aşteptăm să se concretizeze această muncă a hârtiilor. Dar, ca o concluzie finală, 2018 a fost un an bun, ţinând cont că a fost o perioadă de început în administraţie, pentru mine.

 

Impact real: Fondurile guvernamentale rămân soluţia de dezvoltare a comunei?

Gabriel Ţolea: O altă variantă pentru finanţarea proiectelor în ceea ce priveşte sistemul de apă şi înfiinţarea reţelei de canalizare la Mălaia, nefinanţate în primă fază de Ministerul Dezvoltării ar putea veni din economiile care se vor face în urma licitaţiilor. Spun asta pentru că fondurile guvernamentale rămân soluţia salvatoare de dezvoltare a comunei Mălaia. Dar, dacă am trăi într-o „ţară normală” aşa ar trebui să se facă, deoarece captarea cu apă potabilă a judeţului se face din localitatea Mălaia. În această situaţie consider că ar trebui să fie prioritar acest proiect pentru comunitatea locală. Nu mi se pare normal să se capteze apă din Mălaia şi comunitatea de aici să nu poată beneficia de reţea de apă şi canalizare.

 

Impact real: Care au fost discuţiile purtate cu europarlamentarii români, la Bruxelles?

Gabriel Ţolea: Cel mai important aspect este legat de limita de populaţie. Culmea este că de la Bruxelles nu pleacă atât de multe condiţii, criteriile ni le facem noi, românii, în urma cărora toată Europa ne arată cu degetul, criticându-ne că nu suntem în stare să absorbim banii europeni. Discuţiile au fost amicale, nu s-a pus problema promisiunilor sau a schimbării situaţiei în favoarea satelor româneşti. Consider că, dacă pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020 regulile sunt făcute, dar şi pierdute, să se gândească acei domni care au întocmit astfel de condiţii draconice la următorul exerciţiu financiar, în sensul de a simplifica accesarea fondurilor europene. Până la urmă toată lumea asta îşi doreşte: sa acceseze fonduri. Noi suntem de vină, românii. Am depus un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea căminului cultural de la Mălaia, la AFIR Craiova. Am avut vizita în teren şi acum aşteptăm cu sufletul la gură să vedem dacă luăm sau nu bani europeni. Suntem curioşi pentru că proiectul a acumulat inclusiv punctajul impus în vederea finanţării. Atunci mă voi convinge dacă într-adevăr sunt sau nu bani europeni şi pentru România. Răspunsul îl vom aflat în luna decembrie.

 

Impact real: În iarna aceasta vor mai circula „autobuzele zăpezii”?

Gabriel Ţolea: Anul acesta consilierii au fost împotriva acestui proiect. Am avut totuşi discuţii în acest sens cu firma de transport Antares, şi au spus că vor analiza situaţia, şi este posibil să introducă autobuze pe ruta Râmnicu Vâlcea – Voineasa până la Transalpina Schi Resort. În acest sens am stabilit şi cu ceilalţi primari din zonă ca staţiile să fie amplasate în zona pensiunilor. Este cea mai buna soluţie, şi sunt convins că va merge. Pe traseu este posibil să se introducă trei sau patru autobuze. Cred că se va reuşi acest lucru, pentru că este important să venim în sprijinul turismul montan din zonă.

 

Impact real: Ce soluţii aveţi pentru dezvoltarea turistică a zonei?

Gabriel Ţolea: Singurul lucru pe care îl fac acum este montarea a trei foişoare, unde se vor monta inclusiv hărţi turistice, pe care sunt marcate toate traseele turistice din zonă. Mălaia trebuie să se dezvolte puternic pe segmentul turistic şi voi susţine dezvoltarea turismului în localitate, chiar dacă în prezent sunt puţine pensiuni incluse în circuit. Noi, administraţia locală avem datoria să introducem utilităţile în localitate, apoi, totul va veni de la sine, fiindcă aşezarea localităţii favorizează în cel mai mirific şi benefic mod dezvoltarea turismului.

 

Impact real: Speraţi ca până la finele acestui mandat să finalizaţi tot ceea ce ţine de introducerea reţelei de apă şi canalizare în localitate?

Gabriel Ţolea: Proiectul pentru modernizarea sistemului de apă sunt convins că vom reuşi să îl implementăm, însă pentru înfiinţarea sistemului de canalizare va fi foarte dificil, din cauza reliefului. În satele Ciunget şi Săliştea nu ar fi o mare problemă reţeaua de canalizare, fiindcă ar veni prin cădere liberă, dar în celelalte zone ne va pune în încurcătură. Vom repune proiectele la Ministerul Dezvoltării cu speranţa că se vor finanţa din economiile care se vor face în urma licitaţiilor sau în următoarea alocare de fonduri, prin PNDL-3. Eu sunt convins că avem şanse mai mari prin alocările de fonduri de la Ministerul Dezvoltării decât prin accesarea fondurilor europene. Singura absorbţie a banilor europene este GAL „Castra Traiana”. Cu banii alocaţi vom amenaja un teren sintetic balon în satul Mălaia, iar la Sălişte şi Cunget vom face din bugetul local terenuri de sport cu iarbă.

 

Impact real: Aţi reuşit să formaţi echipa de care aveţi nevoie la primărie?

Gabriel Ţolea: Pentru mine comunicarea cu angajaţii acestei primării a fost cheia formării echipei pe care o avem acum. Am venit la primărie în funcţia de primar dintr-un alt domeniu, însă acest colectiv mi-a fost alături din prima zi. Din punctul meu de vedere, să ocupi funcţia de primar înseamnă să ai măcar un mandat de viceprimar înainte de a candida la primărie. Este important, fiindcă ai habar de ceea ce este în interiorul unei primării. Mie nu mi s-a întâmplat aşa ceva. M-am aruncat în competiţie direct pentru funcţia de primar, şi pot să spun că a existat un recul.

 

Impact real: Aveţi susţinere în Consiliul Local?

Gabriel Ţolea: Încerc să fiu transparent, să le comunic tot ce fac, pentru că toate proiectele sunt în favoarea localităţii.

 

Impact real: Majorarea salariilor poate bloca activitatea primăriei?

Gabriel Ţolea: Eu nu sunt de acord cu cei care au mărit salariile, iar acum se vaită sau, mai mult, pentru acoperirea salariilor au crescut birurile pe care cetăţenii trebuie să le plătească de la anul. Şi mie mi-ar fi convenit să cresc salariile, iar acum să iau banii de la investiţii pentru a acoperi golul făcut în acest fel. M-am consultat cu contabilului şi, în urma discuţiilor, am reuşit să mărim salariile cu aproximativ 10%. Salariaţii poate că nu au fost de acord la început, însă au înţeles care este situaţia.

 

Impact real: Aţi prins „firul” administraţiei?

Gabriel Ţolea: Consider că ar fi bine să se iniţieze o şcoală pentru cei care vor să devină primari. Şi asta pentru că libertatea unui primar este îngrădită, semnezi orice şi oricând, în contextul în care un primar nu le ştie pe toate, având la bază o altă pregătire. Nu mai suntem în epoca comunistă, când toată lumea ştia să facă de toate, de la prize până la avioane.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.