Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Fondurile europene, supapa de oxigen pentru comuna Scundu

primariePrimăria comunei Scundu a atras, în anul 2010, în asociere cu localitatea învecinată, Orleşti, cea mai mare sumă din fondurile europene din judeţul Vâlcea. Acum mai este doar un pas până la finalizarea celui mai important proiect pentru comunitate, reţeaua de apă şi canalizare.

Apa şi canalizarea au ajuns la Scundu pe bani europeni

Primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, aflat la al patrulea mandat, va finaliza în toamna acestui an un proiect realizat din fonduri europene, în asociere cu localitatea învecinată, Orleşti, a cărui valoare se ridică la 6 milioane de euro. Gospodarul de la Scundu este mândru de proiectul care a cuprins introducerea reţelei de apă potabilă şi canalizare, construirea unui cămin cultural, refacerea unor drumuri şi stabilizarea unei alunecări de teren. Proiectul a fost depus în asociere de Primăriile Scundu şi Orleşti pe Măsura 3.2.2 şi a reuşit să cuprindă rezolvarea celor mai importante cerinţe ale comunităţii. În acest moment, situaţia lucrărilor pentru introducerea reţelei de alimentare cu apă, canalizare, inclusiv branşările la reţea sunt realizate în proporţie de 90%, rămânând ca, în cel mai scurt timp, să fie terminate şi lucrările la căminul de bătrâni. „Pentru mine, acest proiect, în asociere cu localitatea învecinată, Orleşti, a cuprins cele mai importante cerinţe pentru localitate. Introducerea reţelei de apă este finalizată, sunt făcute branşările pentru fiecare gospodărie, dar, în schimb, nu am stabilit preţul, deoarece investiţia nu s-a finalizat.”, spune primarul localităţii Scundu. Deoarece, calitatea apei din Scundu este foarte bună, apropiată de apa plată, dar şi pentru potenţial, s-a stabilit în proiect ca sursa de apă pentru cele două localităţi să fie proiectată în comuna Scundu. „Suntem localitatea cu cele mai multe fântâni din întregul judeţ, avem 3,5 fântâni pe cap de familie. Avantajul nostru este apa. La prima forare, la doar 70 de metri adâncime s-a constatat că avem apă plată şi, astfel, pompele pentru reţeaua de apă, conform proiectului, au fost montate la 150 de metri şi s-a constatat că pot asigura necesarul ambelor localităţi.”, a declarat primarul. Dumitru Blejan a mai precizat că reţeaua de apă şi canalizare este o investiţie mare şi foarte dificil de administrat, deoarece în cadrul proiectului sunt prevăzute curbe de nivel, pompe, puţuri, asigurându-se foarte greu service-ul în astfel de situaţii. Aflat în această situaţie, primarul consideră că reţeaua trebuie supravegheată şi administrată de o firmă de specialitate. Unitatea Administrativ Teritorială Scundu este membră a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, iar primarul este de acord ca reţeaua de apă şi canalizare să fie preluată în administrare de asociaţie. „Este o investiţie mare, pretenţioasă, dar, spre ruşinea mea, nu pot să o administrez, este nevoie de o instituţie abilitată, de specialitate. Noi nu deţinem atâtea fonduri pentru a asigura service-ul. Sunt convins că oamenii vor fi de acord cu predarea sistemului de apă şi canalizare, din două considerente: în primul rând, service-ul va fi prompt şi de specialitate, pe când noi trebuie să apelăm la o firmă calificată în domeniu şi este posibil să nu facem faţă costurilor. În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, este şi mai dificilă administrarea, deoarece trebuie supravegheată doar de o firmă de specialitate.”, spune primarul.

În viitor, apă, canalizare şi asfalt în toată comuna

Primarul a mai precizat că reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare prinsă în proiectul pe Măsura 3.2.2. nu acoperă 100% aria cerinţelor tuturor gospodăriilor, iar pentru extinderea sistemului s-a depus un proiect pe HG 577. Proiectul este, în acest moment, pe site-ul Ministerului Dezvoltării, fiind declarat eligibil, dar fără finanţare, deoarece a depăşit pragul de promovare, urmând a fi depus pe SEAP, în vederea atribuirii lucrărilor. Valoarea lucrărilor cuprinse în proiect ajunge la 2,5 milioane de euro, sumă în care sunt cuprinse şi lucrările pentru infrastructură prin asfaltare a drumurilor comunale. Alesul PSD a precizat că aceste ultime proiecte care au promisiuni de finanţare anul viitor vor rezolva problema asfaltării întregii reţele de drumuri rutiere din comună. Pentru populaţia din Scundu, reţeaua de apă, canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale sunt de mare importanţă, deoarece reprezintă elementele strategice ale comunităţii. „Avem un proiect pentru extinderea reţelei de apă, canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale. Proiectul este eligibil, cu promisiuni de finanţare de anul viitor. Infrastructura rutieră, apa şi canalizarea au reprezentat o problemă esenţială a comunităţii din Scundu, întrucât starea acestora evidenţiază nivelul dezvoltării şi, implicit, activitatea mea, ca primar. Noi am acordat o atenţie deosebită modernizării drumurilor publice, precum şi realizării reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. Când acest proiect ca fi finanţat, vom lua lucrările în ordine, mai întâi, apa şi canalizarea, apoi asfaltul.“, a mai precizat Dumitru Blejan. Prin HG 577 s-a finalizat şi un proiect pentru asfaltarea drumului comunal 102, obiectiv demarat în asociere cu administraţia locală a Primăriei Ioneşti. Astfel, s-au asfaltat 5,5 kilometri de drum, dintre care 4 kilometri s-au realizat în localitatea Ioneşti, iar 1,5 kilometri la Scundu.

O alunecare de teren ameninţă reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare

În urma asocierii în vederea accesării de fonduri europene în baza proiectului depus pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, atât comuna Orleşti, cât şi Scundu au reuşit să obţină mult mai mulţi bani decât în cazul în care fiecare administraţie ar fi depus un proiect pe cont propriu. În acest caz, ambele localităţi au avut de câştigat. În cadrul acestui proiect, administraţia locală din Scundu a reuşit să prindă şi lucrarea pentru stabilizarea alunecării de teren pe DJ 645. Potrivit primarului, fenomenul de alunecare de teren s-a produs pe fondul excesului de umiditate, afectând platforma drumului judeţean. „Încă se lucrează la această alunecare. S-a făcut la nivelul solului un zid pe 90 de centimetri înălţime şi acum se încarcă terenul, iar ulterior trebuie să construim un zid de sprijin. Această alunecare trebuie stabilizată, altfel va rupe reţeaua de alimentare cu apă şi canalizare. Lucrarea a fost prevăzută de la început în proiectul finanţat cu fonduri de la Uniunea Europeană, în urma studiilor făcute de specialişti. Valoarea totală a proiectului este de 6 milioane de euro, iar prin asociaţie noi am beneficiat de prevederea legală de a primi fiecare câte 3 milioane de euro. În această asociere, ambele localităţi au avut de câştigat.“, mai spune primarul Blejan.

Sportul, la loc de cinste în localitate

Primarul Dumitru Blejan este un mare iubitor al fotbalului de calitate, reuşind să susţină cu bani din bugetul local echipa de fotbal din comună, „Zorile Scundu”, care în prezent nu numai că evoluează la nivelul Ligii a IV-a, dar ocupă şi o poziţie fruntaşă. Fiind fondatorul acestei echipe din anul 1982, primarul acceptă cu greu momentele grele prin care trece echipa. „Îmi place fotbalul şi voi încerca, pe cât posibil, să amenajez baza sportivă, în aşa fel încât să avem o echipă de fotbal fruntaşă în localitate. Avem în proiect amenajarea şi reabilitarea bazei sportive din centrul comunei, mai ales că voi avea nevoie de ea, pentru că îmi doresc promovarea acestei echipe de fotbal.”, a declarat primarul. Social-democratul a mai precizat că este dezamăgit pentru că nu a reuşit până acum să le creeze condiţii mai bune jucătorilor. Încercând să obţină fonduri prin diferite programe de finanţare pentru baza sportivă, toate proiectele s-au transformat în maculatură. În cadrul proiectului au fost prinse lucrările de construire a încă unui etaj deasupra clădirii vestiarelor, racordarea la apă şi canalizare, montarea duşurilor, a tribunei şi a unei scene, aceasta fiind destinată inclusiv manifestărilor dedicate diverselor evenimente ale localităţii şi semănarea unui nou gazon. „Îmi doresc ca fotbaliştii din echipa „Zorile Scundu” să beneficieze de o bază sportivă modernă. Toată baza a intrat în reabilitare şi modernizare, de aceea meciurile din această etapă vor fi susţinute în comuna Orleşti. Baza noastră are o poziţia unică, pot spune, iar malul din partea stângă va fi etajat şi ulterior îl vom consolida. Esenţial va fi gazonul, care va trebui să sufere mari modificări pentru ca, ulterior, toate transformările făcute să ajungă la aşteptările mele. Toată lucrarea va fi suportată tot din bugetul local şi sperăm că, în primăvară, va fi terminată. Eu sunt gospodar, şi până acum am strâns toate materialele, urmând ca, în această perioadă, cu câte un meseriaş, să demarăm atât cât ne permite „plapuma”. Am prietenii care mi-au promis că mă vor susţine financiar. Iubesc fotbalul, am fost fotbalist, dar nu de performanţă, am jucat la CSU Galaţi junior, dar nu am fost suficient de serios. Sportul în sine îţi impune să ai o anumită atitudine, personalitate, un anumit stil de viaţă, să fii serios.”, a mai explicat primarul din Scundu.

Fondurile europene, supapa de oxigen pentru comuna Scundu

Primăria comunei Scundu a atras, în anul 2010, în asociere cu localitatea învecinată, Orleşti, cea mai mare sumă din fondurile europene din judeţul Vâlcea. Acum mai este doar un pas până la finalizarea celui mai important proiect pentru comunitate,
reţeaua de apă şi canalizare.

(Foto)

Primarul Dumitru Blejan este un mare iubitor al fotbalului de calitate, reuşind să susţină cu bani din bugetul local echipa de fotbal din comună, „Zorile Scundu”, care în prezent nu numai că evoluează la nivelul Ligii a IV-a, dar ocupă şi o poziţie fruntaşă. Fiind fondatorul acestei echipe din anul 1982, primarul acceptă cu greu momentele grele prin care trece echipa. „Îmi place fotbalul şi voi încerca, pe cât posibil, să amenajez baza sportivă, în aşa fel încât să avem o echipă de fotbal fruntaşă în localitate. Avem în proiect amenajarea şi reabilitarea bazei sportive din centrul comunei, mai ales că voi avea nevoie de ea, pentru că îmi doresc promovarea acestei echipe de fotbal.”, a declarat primarul. Social-democratul a mai precizat că este dezamăgit pentru că nu a reuşit până acum să le creeze condiţii mai bune jucătorilor. Încercând să obţină fonduri prin diferite programe de finanţare pentru baza sportivă, toate proiectele s-au transformat în maculatură. În cadrul proiectului au fost prinse lucrările de construire a încă unui etaj deasupra clădirii vestiarelor, racordarea la apă şi canalizare, montarea duşurilor, a tribunei şi a unei scene, aceasta fiind destinată inclusiv manifestărilor dedicate diverselor evenimente ale localităţii şi semănarea unui nou gazon. „Îmi doresc ca fotbaliştii din echipa „Zorile Scundu” să beneficieze de o bază sportivă modernă. Toată baza a intrat în reabilitare şi modernizare, de aceea meciurile din această etapă vor fi susţinute în comuna Orleşti. Baza noastră are o poziţia unică, pot spune, iar malul din partea stângă va fi etajat şi ulterior îl vom consolida. Esenţial va fi gazonul, care va trebui să sufere mari modificări pentru ca, ulterior, toate transformările făcute să ajungă la aşteptările mele. Toată lucrarea va fi suportată tot din bugetul local şi sperăm că, în primăvară, va fi terminată. Eu sunt gospodar, şi până acum am strâns toate materialele, urmând ca, în această perioadă, cu câte un meseriaş, să demarăm atât cât ne permite „plapuma”. Am prietenii care mi-au promis că mă vor susţine financiar. Iubesc fotbalul, am fost fotbalist, dar nu de performanţă, am jucat la CSU Galaţi junior, dar nu am fost suficient de serios. Sportul în sine îţi impune să ai o anumită atitudine, personalitate, un anumit stil de viaţă, să fii serios.”, a mai explicat primarul din Scundu.

Postaţi pe: Facebook

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.