Cum fondurile guvernamentale pentru dezvoltarea oraşului Bălceşti s-au dovedit ineficiente, prioritatea noii administraţii o reprezintă proiectele cu finanţare europeană. Despre implementarea acestora la nivelul oraşului ne-a vorbit Constantin Aleca, primarul din Bălceşti, afirmând că sunt unica şansă de a reconstrui aşezarea. Primarul subliniază faptul că, prin deschiderea noilor axe de finanţare sunt fonduri care vin de la Uniunea Europeană pentru toate domeniile, însă trebuie multă muncă, implicare, dar şi o accelerare a documentaţiilor pentru obţinerea sigură a finanţărilor în acest sens. Dacă anii trecuţi, pentru oraşele mici, absorbţia fondurilor europene pentru proiectele de dezvoltare a zonelor respective era aproape inexistentă, acum angajaţii Primăriei Bălceşti lucrează la proiecte care privesc dezvoltarea oraşului, şi nu sunt puţine: „Dezvoltarea oraşului se poate face din fonduri europene, şi spun asta deoarece Guvernul ne-a alocat prin PNDL-2 numai 13 miliarde de lei vechi, iar la buget anul acesta avem zero lei, pentru că procentul din impozitul pe venit care ne revine a fost diminuat faţă de încasările din 2016. Accesarea fondurilor externe a devenit însă accesibilă şi pentru oraşele mici. În acest sens s-au deschis noi axe de finanţare, iar oraşul Bălceşti se pliază condiţiilor impuse de programele europene”, a subliniat primarul liberal din Bălceşti.
Fonduri europene de 5 milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea şcolilor
Primăria Bălceşti va demara un program de renovare, modernizare şi reabilitare a două unităţi de învăţământ preuniversitar din oraş, investiţie finanţată din fonduri europene. În acest sens se va dezvolta un proiect în vederea accesării fondurilor europene, pe Axa 10.2 a POR, pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, care include modernizarea liceelor tehnologice şi şcolilor profesionale: „Acest proiect va include modernizarea clădirii liceului din localitate, unde cândva a fost internatul de băieţi, fiindcă în prezent acoperişul este într-un stadiu avansat de degradare şi plouă în interior. Aici se va construi inclusiv o mansardă, unde se va amenaja o sală de conferinţe, dar şi o sală de clasă. La şcoala profesională vom face o extindere a clădirii pentru amenajarea a trei ateliere. Ambele locaţii se vor moderniza, inclusiv interioarele, unde se va schimba parchetul şi tocăria. Şcolile vor fi dotate cu mobilier şi materiale didactice adecvate activităţilor educaţionale. Este un proiect amplu, în cadrul căruia se vor amenaja şi căile de acces spre ambele clădiri. Încă nu ştim valoarea necesară proiectului, dar axa ne permite să absorbim fonduri de la 100 de mii de euro, până la 5 milioane euro. În prezent proiectul este în fază de documentaţie. Măsura s-a deschis pe data de 4 ianuarie şi se va închide pe data de 4 mai”, a completat primarul din Bălceşti, Constantin Aleca.
Zona Oteteliş, dezvoltată prin fonduri europene
Noul primar al oraşului, Constantin Aleca vrea să modernizeze şi să dezvolte aşezarea pe banii Uniunii Europene. Spune că „oraşul a fost vitregit de banii din bugetul UE. Este păcat să nu profiţi de această oportunitate, pentru bunăstarea cetăţenilor”. Aşadar, proiectele vor merge spre finanţare în sistem integrat în vederea dezvoltării părţii educaţionale, sociale, dar şi a centrelor de recreare şi cultură: „Niciodată nu a existat aşa ceva. Prin absorbţia fondurilor europene, mai exact prin Axa 13 voi dezvolta zona Oteteliş şi Bălceşti. Vor fi trei proiecte integrate. Pentru segmentul „recreativ cultural” avem o clădire a fost cândva sală de festivităţi. Astăzi locaţia este degradată, zidurile sunt crăpate, se vede prin ele, aşa că o vom demola şi vom ridica o nouă clădire, un centru multifuncţional educaţional şi recreativ, în zona Oteteliş. Tot pentru dezvoltarea sistemului educaţional vom reabilita şi moderniza interiorul Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII, fiindcă nimic nu s-a făcut pentru această şcoală, fiind intactă, de când s-a construit clădirea. Şcoala va fi inclusiv dotată cu mobilier şi material didactic. Prin acest proiect vom reabilita inclusiv grădiniţa din zona Oteteliş. Al treilea proiect integrat în zona Oteteliş va fi pe partea de mediu, unde vom amenaja un parc cu pergole, cu aliniament de arbori, alei pietonale, cu internet, apă, canalizare şi iluminat prin celule fotovoltaice. La acest proiect integrat voi cuprinde şi finanţarea în vederea asfaltării pe o lungime de 600 de metri a drumului comunal, amenajarea unei parcări, dar şi a unui teren de sport de mici dimensiuni”, a completat alesul PNL.
2018, anul investiţiilor publice cu bani europeni
Primarul afirmă că va continua dezvoltarea oraşului prin acest proiect şi spre zona Bălceşti, prin reabilitarea trotuarelor, începând din zona Electroputere: „Trotuarele erau într-un stadiu bun pe ambele sensuri, dar, în urma lucrărilor executate în zonă nu le-a mai reparat nici un constructor. Astfel, se vor executa lucrări de modernizare a trotuarelor pe strada Căpitan Otetelişeanu, Tudor Vladimirescu şi continuăm modernizarea lor până în centrul oraşului. Voi continua dezvoltarea oraşului cu fonduri europene atrase prin Axa 13, în vederea modernizării prin anveloparea grădiniţei din centrul oraşului”, a subliniat primarul. Clădirea a fost anul trecut modernizată în interior şi dotată cu bani din bugetul local, fiindcă nu se mai puteau tine activităţi educative în ea: „ „Pereţii erau daţi cu var şi scorojiţi, mai trebuie să schimbăm pătuţurile şi să mai facem mici dotări. Tot în cadrul acestui proiect integrat vom încerca să construim o creşă pentru „micuţii” noştri, fiindcă sunt cereri din partea comunităţii. Pe Axa 13 voi accesa fonduri europene pentru Oraşul Bălceşti, în valoare de 5 milioane de euro. Tot prin intermediul acestui proiect integrat vom lua în administrare drumul naţional în perioada investiţiei, îl vom asfalta cu bani europeni şi apoi îl predăm Companiei Naţionale de Drumuri naţionale. Este şi interesul meu, dar şi al lor să-l iau, fiindcă drumul este „ciuruit” de gropi şi de plombări peste plombări. În acest sens vom prelua, în vederea asfaltării, trei kilometri din drum naţional, doar porţiunea care traversează Oraşul Bălceşti”, a punctat primarul Aleca.
Iluminatul public cu leduri va reduce cu 50% facturile primăriei
Pentru că oraşul are încă multe nevoi şi probleme care nu pot fi rezolvate din fonduri proprii, primarul şi-a propus să atragă fonduri europene. Are în vedere demararea procedurilor necesare pentru a moderniza şi iluminatul public din oraş. Acesta afirmă că modernizarea iluminatului public din Bălceşti se face cu instalaţii de generaţie veche, în timp ce toate comunele din jurul oraşului au trecut la iluminatul cu becuri de tip led, care dau o lumină mai puternică şi consumă mai puţină energie: „Tot cu bani europenei, prin noua Axă 3 a POR se poate realiza modernizarea iluminatului public. Se pot accesa fonduri pornind de la 100 de mii de euro, până la 5 milioane de euro. Prin acest proiect vreau să înlocuiesc toate lămpile din localitate. Mai mult, cofinanţarea pentru accesarea acestor fonduri europene este în procent de 2%. Vom avea dispecerat, iar becurile de pe fiecare stâlp se vor aprinde separat”, a punctat primarul din Bălceşti, Constantin Aleca.