Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Florinel CONSTANTINESCU: Sunt administratorul acestei localitati, nu seful ei de partid

Florinel Constantinescu (1)Primarul oraşului Călimăneşti, Florinel Constantinescu, a acordat un interviu pentru Impact real, în cuprinsul căruia a subliniat care este situaţia economică şi socială a localităţii pe care o administrează, dar şi cum vede domnia sa dezvoltarea viitoare a staţiunii.

Impact real: Care este situaţia unităţilor de învăţământ din localitate şi a microbuzelor şcolare? Au toate şcolile avize de funcţionare?
Florinel Constantinescu: După cum ştiţi, prin formaţia mea didactică, sunt foarte ataşat de tot ceea ce înseamnă şcoală. Sunt dintre cei care cred că, fără o şcoală puternică, localitatea va importa întotdeauna inteligenţă profesională din altă parte, ceea ce poate fi o pierdere, la nivelul dedicării şi al loialităţii comunitare. Avem aici foarte mulţi profesionişti care s-au naturalizat la Călimăneşti. Sunt unul dintre ei, dar am avut întotdeauna şi o categorie de nomazi profesionali, situaţie care poate aduce multe dificultăţi instituţiilor şi companiilor lovite de acest fenomen. Şcolile din Călimăneşti îi înzestrează cu informaţii pe învăţăcei, dar şi cu un spirit cultural local, pe care se bazează viitorul acestei comunităţi. Primăria administrează mai multe instituţii din învăţământul preşcolar, şcolar şi gimnazial. În componenţa Şcolii Generale Şerban Vodă Cantacuzino,
cu personalitate juridică, se află Şcoala cu clasele I-IV (Şcoala Veche), Şcoala cu clasele I-IV Jiblea Nouă, Şcoala cu clasele I-VIII Jiblea Veche, Grădiniţa cu program normal Jiblea Veche şi Jiblea Nouă. Separat, cu personalitate juridică proprie, funcţionează şi Grădiniţa cu program prelungit Călimăneşti. Toate acestea au autorizaţii de funcţionare şi fondurile necesare pentru întreţinere şi activitate curentă, inclusiv încălzirea în timpul iernii. Ar fi nevoie de mai mult decât putem aloca acum, din bugetul propriu, cel puţin pentru nişte lucrări la Şcoala din Jiblea Veche şi la Grădiniţa cu program prelungit. Suntem în căutarea unei surse financiare de alt tip, pentru aceste intervenţii. Bugetul local este prea slab pentru a susţine modernizări substanţiale în domeniul şcolar şi, cum s-a văzut în cazul campusului, nu trebuie să ne aventurăm, pentru a tulbura sau a face imposibilă derularea proceselor didactice. Ne întindem cât ne ţine plapuma, dar căutăm deja fonduri de modernizare a instituţiilor şcolare. Transportul elevilor este gratuit, asigurat în acest fel de autobuzele firmei Antares. Pentru că şi cifrele contează, la Călimăneşti merg la grădiniţă 247 de preşcolari şi 1.83 de copii la şcoală, dintr-o populaţie de 7.622 de locuitori la recensământul din 2011, faţă de 8.605 de locuitori, în 2002. Împreună cu liceenii, tinerii reprezintă o cincime din populaţia localităţii, şi în acest viitor trebuie investit din ce în ce mai mult. Acesta este unul dintre obiectivele mandatului meu, vă asigur.

Impact real: Au apărut recent o serie de modificări legislative, printre care şi cea privind angajarea de personal. Mai aveţi nevoie de personal la Primărie?
Florinel Constantinescu: Când vine vorba despre angajări în administraţia publică, eu mă gândesc la cu totul altceva decât la numărul de oameni. Sincer, nu sunt deloc încântat să tot aud cifre în acest domeniu, mari sau mici, şi aproape deloc vorbindu-se despre competenţe, despre oameni potriviţi la locul potrivit. Nici numele acestor oameni nu contează atât de mult cât se lasă să se înţeleagă în spaţiul public. Cam aşa se vorbeşte despre preşedinţi, despre prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, până la secretare şi şoferi, ca şi cum numele şi grupul din care provin ar conta mai mult decât competenţa sau expertiza în domeniul de lucru. La Primărie, noi încercăm să facem prin angajări sau concedieri o echipă şi mai eficientă pentru lucrul pe care îl avem de făcut. Recent, am angajat un referent la Casa de Cultură Florin Zamfirescu. Am fost obligaţi să aducem un om care să dea viaţă acestei instituţii care se blocase, din lipsă de personal. În viitorul apropiat, nu exclud şi aducerea altor oameni în echipa de la Primărie, dar numai dacă ei corespund provocărilor reale la care este supusă administraţia, nu vreunui principiu numeric sau de altă natură. Nu avem probleme cu plata salariilor şi, cred eu, nici cu acoperirea prin competenţă a acestor cheltuieli.

Impact real: Cum staţi cu utilităţile şi infrastructura în oraş? Aţi pomenit anterior că v-aţi văzut nevoit să întrerupeţi anumite investiţii până când firmele de utilităţi nu-şi finalizează propriile proiecte, pentru a nu arunca banii pe lucrări inutile.
Florinel Constantinescu: Da, am fost nevoiţi să amânăm câteva lucrări, din cauza ritmului în care se desfăşoară, în aceleaşi locaţii, lucrările pentru canalizare. În alte localităţi din România veţi vedea cum străzile asfaltate alaltăieri sunt brăzdate de şanţuri noi, pentru a monta canalizări, cabluri de comunicaţii şi altele asemenea. Este o risipă de bani publici şi un haos care consumă banii privaţi ai celor care suferă în trafic. Ca mai toată lumea, conduc şi eu o maşină şi sunt destul de înţelegător cu asemenea lucrări. Dar, într-o bună zi, un copil aflat cu mine în maşină, altfel foarte respectuos cu adulţii, m-a întrebat dacă săpăturile repetate pe spaţii publice sunt făcute de oameni proşti de-a binelea sau nu. Preocuparea lui m-a pus pe gânduri pentru totdeauna. Ca adulţi, putem deveni cu mare uşurinţă ridicoli în faţa copiilor, şi aşa ceva nu-i este îngăduit niciunui om. Deci, vom urmări ca lucrurile să se petreacă logic, cu cât mai puţină risipă de bani publici şi privaţi, în acest domeniu. Procedura este ca mai întâi să se facă toate reţelele, şi abia apoi modernizarea de căi rutiere. Vom face presiuni asupra constructorilor de reţele să-şi facă treaba în timpul convenit şi ne vom grăbi să adăugăm lucrările de suprafaţă în cel mai scurt timp posibil. Este singura cale pe care putem obţine lucrări de durată, nu peticeli şi şantiere, de dragul muncii fără de sfârşit.

Impact real: Care este situaţia bugetului local, cât aţi primit pentru echilibrare?
Florinel Constantinescu: Bugetar, suferim ca oricare altă localitate din România. Mai exact, încasăm un buget local care trebuie echilibrat, prin aport guvernamental. Am atras 2.041 de mii de lei la rectificările bugetare din acest an, sumă consumată deja pentru reparaţii de drumuri, subvenţii pentru energie termică şi alte cheltuieli curente: transport, iluminat public, apă etc. În eventualitatea obţinerii unui aport dintr-o altă rectificare bugetară, avem încă asemenea cheltuieli de acoperit, până la sfârşitul anului. Deci, nu poate fi vorba despre neutilizarea vreunui ban, în exerciţiul bugetar trecut. Nu putem rămâne, însă, în acest proces la infinit. Mă preocupă, în principal, aportul companiilor la constituirea unui buget local mai puternic, care să facă posibile investiţii reale de modernizare a staţiunii, din toate punctele de vedere. Trebuie să avem în vedere ca localitatea noastră să atragă aici investiţii private şi mai importante, care să contribuie substanţial la obiectivele publice ale prezentului şi ale viitorului apropiat. Trebuie să înţelegem cu toţii că a depinde de alţii înseamnă a te supune voinţei, cinismului uneori, liberului arbitru al celui de care depinzi. Eu sunt administratorul acestei localităţi, nu şeful ei de partid, şi îmi doresc să fim cu toţii, firme şi oameni, angajaţi într-un proiect care să dea mai multă independenţă financiară acestei staţiuni. Din poziţia mea de primar, lucrez permanent în această direcţie.

Impact real: Atunci, care este relaţia Primăriei Călimăneşti cu contribuabilul, şi care sunt marii contribuabili ai staţiunii Călimăneşti-Căciulata şi cum ajută sau au ajutat localitatea?
Florinel Constantinescu: Sunt două tipuri de relaţii cu oamenii, care mă preocupă în egală măsură. Cele personale, de la om la om, şi cele instituţionale. Întreaga echipă a Primăriei se străduieşte să aibă cu locuitorii staţiunii relaţii de comunicare cât mai bune şi în plan personal, şi în plan instituţional. Am practicat în trecut două meserii: învăţător şi medic, care însemnau prezenţa frecventă acasă la oameni. Acum este mai dificil, responsabilităţile de reprezentare ocupându-mi foarte mult din timp. Găsesc, însă, că este vital să mă văd cu oamenii, să le pot spune personal ce este bine şi ce este greu pentru comunitate şi să ascult fiecare dintre problemele lor, de cele mai multe ori foarte personale. Răspunsul lor este, însă, cel care contează mai mult. Întâi, contribuţiile la bugetul local, cele care dau forţă, cum spuneam, localităţii noastre. Fără banii fiecăruia dintre cei care realizează venituri în Călimăneşti, oameni şi firme, bugetul local nu ar exista. Fără acest buget, localitatea însăşi s-ar opri din funcţionare. Tocmai de aceea, suntem intransigenţi în strângerea taxelor, ajungând uneori până la acţiuni de sechestrare a bunurilor, atunci când cineva nu înţelege să contribuie ca toţi ceilalţi. Primarul şi Primăria trebuie să intervină în numele celor mulţi, asupra unuia care pune în pericol financiar întreaga familie a celorlalţi. Acesta este principiul de lucru în relaţia dintre instituţie şi oamenii locului: bazată pe înţelegere şi compasiune, dar fermă când vine vorba despre interesul comun: bugetul local. Contribuabilul cu cea mai mare sumă la acest buget este compania Călimăneşti-Căciulata, implicată mai tot timpul şi în asigurarea suportului pentru multe acţiuni publice. În ceea ce priveşte rata de încasare a impozitelor, aceasta este la ora la care vorbim de circa 80%. Taxa hotelieră este, conform legii, 1% din factura primei nopţi de cazare, ceea ce nu este semnificativ pentru bugetul local. Problema care rămâne în rezolvare este aceeaşi: mai multe investiţii, mai multe încasări, buget mai bogat şi independenţă în deciziile de dezvoltare locală.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.