Primăria şi Consiliul Local Mateeşti au înfiinţat o societate comercială care administrează toate lucrările aflate în subordinea instituţiei: „Noi avem înfiinţat un SRL care face lucrările de gospodărire comunală, astfel încât nu am dat bani la firme din exterior pentru nici o lucrare de gospodărire locală. Am făcut acest SRL de gospodărire locală unde sunt patru angajaţi. Cu aceste persoane lucrăm inclusiv amenajarea pieţei. Aici se vor monta căsuţe din lemn şi o scenă unde, pe timpul târgului, oamenii pot veni să îşi cumpere cele necesare, dar să şi asculte un lăutar de-al nostru. Tot în acest spaţiu se va regăsi şi o tonetă de îngheţată, una cu turtă dulce, vată pe băţ, dar şi mici restaurante cu pastramă de oaie, de exemplu. Pe timpul când avem spectacol în aer liber putem să folosim această scenă. Toate aceste lucrări le-am făcut cu personalul de la acest SRL, numai că legea a fost prost făcută. Când am dat deschis această firmă puteam să prevedem în statut şi lucrări la terţe persoane. La o lună după ce am înfiinţat-o am fost înştiinţaţi că legea s-a modificat şi nu mai avem voie să desfăşurăm activitate decât în cadrul localităţii. Ideea mea era să angajez peste 25 de persoane, să avem o echipă şi să putem lucra în toată localitatea, sau aveam în plan să fac un centru de colectare a fructelor, pentru că avem spaţii care stau degeaba. În acest fel oamenii de aici nu mai erau păcăliţi de tot felul de comercianţi. De exemplu, merele s-au cumpărat anul acesta de samsari la preţul de 0,15 bani kilogramul, o bătaie de joc. Dacă legea mă lăsa, puteam să aveam noi posibilitatea să achiziţionăm, şi apoi să facem legătura cu procesatorul de marmeladă, dar legiuitorul mi-a interzis. Aceşti oameni angajaţi la firma noastră fac diverse lucrări care ţin doar de primărie. Este bine şi aşa, pentru că noi nu dăm bani la alte firme. Prin această firmă locală am construit căsuţele care vor fi montate în piaţă, dar şi scena. Dacă ar fi fost să cumpăr o căsuţă m-ar fi costat între 3500 şi 4000 de lei, dar aşa le scot la jumătate de preţ”, a declarat primarul.
După 30 de ani, „Drumul Cărbunelui” a fost reabilitat
Duminică, 23 octombrie se va inaugura inclusiv „Drumul Cărbunelui”, care a fost modernizat de la punctul Ţărăncuţa şi până la Stroeşti, pe o lungime de 2,5 kilometri, un drum strategic, gândit pe timpul lui Ceauşescu pentru a exista o legătură între Mina Berbeşti şi „Drumul Oaselor”, în cazul în care s-ar fi întâmplat un accident la mină. „Drumul Cărbunelui” este o variantă ajutătoare, dar care nu a mai fost reabilitat de zeci de ani, pe care aproape că nu se mai putea circula, mai ales că a avut pe traseu şi o alunecare de teren, în anul 2009. „Pentru a reuşi modernizarea acestui drum l-am luat în maşină pe Gheorghe Păsat, la acea dată preşedinte al Consiliului Judeţean şi i-am arătat drumul. Atâta timp cât muncitorii aceştia, câţi mai sunt, merg de la Stroeşti la Mina Berbeşti, nu pot alege decât această cale. Păsat a înţeles atunci situaţia şi, la prima finanţare, a asfaltat drumul. Traseul era pe jumătate betonat şi jumătate asfaltat. Acum, toată partea care era betonată a fost modernizată cu turnarea unui covor asfaltic până la hotar, inclusiv cu reabilitarea podului unde se rupsese culeea”.
Comunitatea i-a mai acordat încă un mandat lui Valerian Alexie
Primarul Valerian Alexie a ajuns în funcţie într-un moment critic pentru localitate, preluând primăria cu datorii de 18 miliarde de lei vechi şi fără a avea vreo perspectivă de implementare a proiectelor pe care şi le dorea. Lipsa de fonduri la nivel naţional de la acea dată era resimţită cu atât mai mult în sânul comunităţii de la Mateeşti, care nu avusese parte de o dezvoltare, precum alte localităţi. Întrebat dacă regretă alegerea făcută în anul 2012, primarul Alexie motivează că nu se plânge, deoarece a fost o dorinţă pe care şi-a văzut-o realizată: „Eu mi-am dorit această funcţie, am vrut să fac treabă măcar un mandat, mai ales că proveneam din mediul de afaceri, iar colaboratorii mei îmi spuneau mereu că vin în comuna aceasta lunar, dar nu se schimbă nimic”, a povestit primarul. La început, Valerian Alexie şi-a propus să rămână la primărie doar un mandat, însă comunitatea l-a propus primar pentru încă patru ani. „În primul mandat am făcut treabă, iar comunitatea mi-a mai acordat încă un mandat. Am muncit o viaţă, dar munca cu omul mi-a fost cea mai dragă”, a mai adăugat primarul. La felul cum au decurs lucrurile în primii patru ani, există posibilitatea ca liberalul Alexie să realizeze ce şi-a propus pentru comunitate până la finele acestui mandat: „Dacă vor veni fonduri, atunci voi realiza ce mi-am propus. Întotdeauna proiectele stagnează independent de voinţa mea. Eu mi-am făcut însă datoria şi am întocmit planuri care au primit avizul pentru finanţare, restul nu mai depinde de noi. Sunt optimist că voi realiza ceea ce mi-am propus”, a mai declarat primarul.
Lucrări realizate în ordine logică
Proiectele de dezvoltare a comunei au fost puse în aplicare de primar în ordine logică. „Când am venit la primărie am luat lucrările sistematic, şi am început cu satul Greci. Astăzi, comunitatea din acest sat beneficiază de apă, drumuri asfaltate şi iluminat public. În satul Mateeşti, un sat cu cea mai mare populaţie, avem în procent de 55% drumurile asfaltate şi sistemul de apă realizat. În satul Turceşti abia acum avem proiecte în derulare. Cu părere de rău o spun, comunitatea de aici beneficiază doar de sistemul de apă şi de iluminat public. Nu am pus nici un metru de asfalt. Din acest motiv a fost şi discrepanţă la vot, în sensul că oamenii din Greci şi Mateeşti m-au votat în procent de peste 70%, iar în satul Turceşti am pierdut.”
Modernizarea satului Turceşti, în vizorul primarului
Primarul nu a fost taxat de comunitate din cauza acuzelor pe care i le-au adus contracandidaţii. A pierdut, însă, încrederea cetăţenilor din satul Turceşti deoarece, pentru comunitatea de aici nu a realizat proiecte la acelaşi nivel cu cele din satele Greci şi Mateeşti. În cei patru ani din acest mandat el are de gând să aducă şi satul Turceşti la nivelul celorlalte două sate, fapt pentru care în prezent se lucrează la decolmatarea canalului de colectare a torenţilor: „Nu am primit voturile pe care le aşteptam de la comunitatea din Turceşti. În prezent se lucrează acolo cu fonduri alocate pentru situaţii de urgenţă. În acest sat inundaţiile din 2009, când eram viceprimar au produs un adevărat dezastru, din cauza unui canal de colectare a torenţilor, care era colmatat. Apoi au venit ploile din 2014 şi din nou au făcut prăpăd în sat. Anul acesta, în schimb, am prins fonduri pentru calamităţi şi am realizat decolmatarea canalului. Timp de 25 de ani acest canal nu a mai fost niciodată decolmatat şi de aceea erau inundate casele oamenilor. Tot pe situaţii de urgenţă am primit bani şi pentru refacerea a trei podeţe, stabilizarea unei alunecări de teren şi refacerea drumurilor comunale pentru care în prezent se lucrează”, a declarat primarul.
Valerian Alexie: „Simt atunci când omul nu munceşte cot la cot cu mine”
Venit în administraţie din mediul de afaceri, primarul Alexie spune că, înainte de a fi primar, trebuie să fi realizat ceva în plan personal şi profesional. El este foarte bine pregătit în profesia sa şi a demonstrat că poate avea grijă de familia sa şi a sprijinit necondiţionat şi alţi oameni: „Sunt omul care munceşte 12 ore pe zi, îmi iubesc comuna. Când am venit în această primărie am găsit multă mizerie şi aparatul administrativ înglodat în datorii. La o săptămână după ce am câştigat alegerile am cerut să se facă un audit. Rezultatul a fost dezastruos: aveam mult mai multe datorii decât mă aşteptam, şi trebuia să fac ordine. În ceea ce priveşte angajaţii acestui aparat administrativ, am încercat împreună să formăm o echipă. Sunt absolvent al unor studii care au la bază munca printre oameni şi nu mi-am făcut nici un fel de probleme. Simt atunci când omul nu trage cu mine la căruţă. Este amprenta a foarte multor ani de experienţă, a ceea ce însemnă să clădeşti şi să menţii la un nivel destul de mare o afacere. Nu este uşor, trebuie să ai suficient calm, să-i explici omului ce are de făcut, determinându-l să înţeleagă ce vrei tu de la el”, explică primarul.