Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Fara masti in scolile din Valcea

mastiVirusul A H1N1 nu a mai făcut nicio victimă în judeţul Vâlcea în ultimele săptămâni, însă şi dacă acest lucru se va întâmpla, va lua pe nepregătite multe unităţi şcolare având în vedere faptul că absolut toate acestea vor trebui să aibă în dotare fiecare câte 200 de măşti de faţă pe care să le folosească în situaţia apariţiei unui caz de acest gen.

Cel puţin aşa susţine directorul coordonator adjunct din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, Ion Mihail. Acesta a declarat că în cazul în care o anumită şcoală nu va respecta deţinerea respectivelor măşti, se va impune suportarea unor amenzi destul de mari pentru nerespectarea acestei măsuri. Până aici nimic ieşit din comun, sunt lucruri care se vor întâmpla în cazul în care un copil va avea simptome ale virusului AH1N1 şi nu va avea în şcoală o mască pentru a-l izola de colegi, deşi contactul a avut loc cu câteva minute înainte de constatarea cadrului didactic.

Lipsa măştilor din cauza necunoaşterii

Mai grav este faptul că la ora actuală, conducerea Inspectoratului Şcolar Vâlcea susţine că nu deţine informaţiile conform cărora aceste măşti speciale să fie achiziţionate. Dacă, din nefericire, această boală ar apărea pe neaşteptate în oricare unitate şcolară din judeţul Vâlcea, copiii s-ar putea infesta rapid cu acest virus având în vedere că la ora actuală nicio unitate de învăţământ din Vâlcea nu deţine vreo mască. În momentul de faţă, conducerea ISJ Vâlcea aşteaptă din partea celor de la Direcţia de Sănătate Publică o notificare prin care să li se comunice exact ce au de făcut. “Ei sunt cei care trebuie să ne comunice de unde şi cu ce fonduri trebuie procurate aceste măşti. Câte pentru fiecare şcoală şi toate măsurile pe care trebuie să le luăm în privinţa acestui subiect”, ne-a declarat Gabriela Ene, inspectorul general al ISJ Vâlcea.

ISJ Vâlcea nu cunoaşte Ordnul Ministerului Sănătăţii

Pe de altă parte, directorul adjunct coordonator al DSP Vâlcea, Ioan Mihail, susţine că cei de la ISJ Vâlcea erau obligaţi, prin ordinul 1094 al Ministerului Sănătăţii, să achiziţioneze acele măşti. “Aveau această obligaţie. Şi apoi nu era foarte greu de achiziţionat acele măşti având în vedere că acestea pot fi achiziţionate de la orice farmacie”, a declarat Ioan Mihail.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.