Una dintre marile probleme cu care primarul Cristian Nedelcu s-a confruntat încă de la începutul mandatului său a fost elaborarea unei strategii culturale pentru oraşul Drăgăşani în condiţiile în care edificiile culturale necesare unei vieţi culturale nu erau încă conturate nici măcar în faza de proiect. A fost un drum greu, însă în 2011 o parte dintre acestea au fost create sau sunt în faza de construcţie, iar Drăgăşaniul poate spera ca în 2012 viaţa culturală să înceapă cu adevărat.
Cinematograful, redeschis după 12 ani
Pentru Cristian Nedelcu, lupta pentru crearea unor instituţii culturale în Drăgăşani nu a fost deloc uşoară. Lipsa unei case de cultură, a unui cinematograf au diluat aproape la maximum viaţa culturală a oraşului până acum: „Putem vorbi despre cultură atâta timp cât n-ai o casă de cultură?” Redeschiderea cinematografului închis în ultimii 12 ani a fost, în realitate, o încercare grea a administraţiei locale. „Am dat drumul cinematografului. Am reuşit după 3 ani. Am crezut că într-un an se poate face, dar lucrurile nu sunt simple. S-a dat drumul unui cinematograf care era închis de 12 ani. Eu, când eram elev, mergeam măcar o dată sau de două ori pe săptămână la film.”, mărturiseşte Cristian Nedelcu.
Cultura face casă bună cu sportul
În privinţa Casei de Cultură, lucrurile au stat şi mai prost. Cristian Nedelcu a trebuit să înfrunte încă din primele zile de mandat problema retrocedării fostei case de cultură, fapt care l-a pus în situaţia primelor încercări ale mandatului său: elaborarea unui proiect pentru o nouă casă de cultură, găsirea unui spaţiu într-un oraş care suferă din lipsa proprietăţilor publice. „Casa de cultură a fost retrocedată. Când am venit primar am avut la dispoziţie 26 de zile pentru a elibera tot ce se găsea în aceasta. Aşa am începu în a doua zi de mandat. Proprietarul ne-a pus în vedere că trebuie să plecăm. A treia zi, echipele de la ADP au eleiberat spaţiul. N-a fost simplu să ne apucăm apoi de un proiect, de un studiu de fezabilitate, de un proiect tehnic, de găsirea unei locaţii. Locaţia e greu de găsit, oraşul nu are nici un fel de spaţiu, paradoxal.”, îşi aminteşte primarul Cristian Nedelcu. Singura soluţie găsită a fost înfrăţirea culturii cu sportul, crede edilul Drăgăşaniului care-şi manifestă speranţa că acest edificiu vital pentru cultura oraşului va fi terminat anul viitor. „Casa de cultură are amplasamentul la clubul sportiv, pe un teren de handbal. Nu există alt loc. E bine sau nu, a durat un an până s-a ajuns la licitaţie. Se lucrează de un an şi jumătate. Sperăm ca la anul să fie gata. Dacă este gata putem spune că începem şi acolo un spectacol, două.”, speră edilul Cristian Nedelcu.
Teatru de vară, pentru lunile cu soare
Cristian Nedelcu îşi doreşte ca viaţa culturală să se îmbogăţească şi prin darea în folosinţă a unui amfiteatru care să aibă rolul unui teatru de vară, deschis 8 luni pe an. „Mai avem un amfiteatru care înainte de Revoluţie era folosit pentru a da spectacole vara. Era un teatru de vară. Şi acela este prins pe un program pe POR. Trebuie să devină un amfiteatru semi-acoperit care trebuie să funcţioneze 8 luni pe an.”, îşi doreşte Cristian Nedelcu. Deşi proiectul a fost depus de mai bine de doi ani, funcţionalitatea teatrului de vară mai are de aşteptat. „Aşa cum merg proiectele, la fel şi acela este depus de doi ani şi jumătate, probabil, că mai stă o jumătate de an, probabil că mai trec doi ani până se implementează, probabil că ajungem prin 2015-2016 până devine funcţional. Şi acolo a-l face cu bani de la buget înseamnă sume mari. Şi atunci n-ai cum să ataci şi casă de cultură şi amfiteatru şi cinematograf.”, declară Cristian Nedelcu.
Nici locuitorii zonei Zlătărei n-au fost uitaţi de executivul Primăriei din Drăgăşani, care are de gând să reabiliteze un fost club pentru a oferi locuitorilor spectacole cel puţin o dată pe lună. „În zona Zlătărei am reuşit să intrăm în posesia unui spaţiu, unui fost club concesionat care va fi reabilitat pentru a da nişte spectacole măcar o dată. Zlătărei este într-o zonă peri-urbană, sunt aproape 3000 de locuitori acolo.”, afirmă Cristian Nedelcu.