Dumitru Ropină, primarul comunei Goleşti a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat bilanţul primului an de mandat. De ce atragerea fondurilor europene s-a dovedit a fi un fiasco, ce speranţe are de la noua rectificare bugetară, dar şi ce a reuşit să realizeze într-un an, aflăm în rândurile de mai jos.
Impact real: Care sunt priorităţile din agenda dumneavoastră investiţională pentru acest mandat?
Dumitru Ropină: Ne-am propus să prioritizăm proiectele în vederea modernizării infrastructurii rutiere. Dacă, prin PNDL-2 finanţarea proiectului privind asfaltarea drumurilor comunale nu a fost finanţat, în sesiunea de alocare a fondurilor PNDL-3 proiectele privind asfaltarea drumurilor vor trebui obligatoriu prinse la finanţare. Punem accent pe asfaltarea drumurilor deoarece drumurile sunt o problema atât pentru comunitate, dar şi pentru primărie. În această perioadă destul de instabilă din cauza precipitaţiilor, oricât am reprofilat şi am pus piatră în vara acestui an pe drumuri, ploaia a spălat tot.
Impact real: Ce speranţe aveţi să se facă o rectificare bugetară, în acest an?
Dumitru Ropină: Se aude că va fi pe plus, şi sunt sigur că se vor aloca fonduri şi pentru Goleşti. Bani pentru cofinanţarea proiectelor pe care le-am depus la Ministerul Dezvoltării avem, pentru că am făcut economii, i-am pus la „ciorap”, aşa că nu depindem de Consiliul Judeţean. Am vrea, în schimb ca, de anul viitor, să asfaltăm drumurile. Am ajuns să îmi fie ruşine când merg pe acel drum, pietruit ca de pe vremea dacilor. Oamenii mă opresc şi mă întreabă ce am făcut un an la primărie, dar ei nu ştiu că drumurile nu erau nici măcar măsurate şi introduse în domeniul public. Pentru acest fapt nici măcar nu am putut merge la Consiliul Judeţean, să cerem ceva, pentru că nu am avut intabulare şi cadastrarea, adică baza drumurilor făcută. Am făcut aceste lucruri, şi a fost o muncă grea, care nu se vede. Oamenii nu cunosc aceste aspecte şi nu mai au răbdare: vor asfalt pe uliţe. Eu am stat de vorbă şi cu angajaţii primăriei şi sper că au înţeles de ce suntem aici, şi ce trebuie să facem. Le-am spus că trebuie să muncim pe brânci ca să aducem localitatea la nivelul comunelor vecine.
Impact real: Aţi moştenit vreun proiect?
Dumitru Ropină: Nu am avut pe ce pune mâna, nu am avut o continuitate în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei localităţi. În localitate s-au finalizat lucrările de înfiinţare a reţelei de apă în 2016 pentru satele Aldeşti şi Blidari, şi atât. Am fost viceprimarul acestei localităţi doar cu numele, nu făceam parte din echipă, am fost marginalizat.
Impact real: Ce aţi reuşit să realizaţi, într-un an de mandat?
Dumitru Ropină: Am întocmit inclusiv un proiect pentru reabilitarea primăriei care nu a prins finanţare. Am hotărât să nu redepunem acest proiect, pentru care vom aloca fonduri din buget şi ne vom rezuma doar la anveloparea clădirii, o lucrare pe care anul acesta o vom finaliza. Până acum, tot ce se strânge la buget băgăm în pietruirea drumurilor. Ne-am propus să turnăm şi un kilometru de asfalt. În vara acestui an am vrut să asfaltăm două uliţe în satul Blidari, care au conexiune cu DN, iar atunci când plouă apele mătură toată piatra, ducând-o în drumul naţional. Am cerut trei oferte care m-au speriat, preţul fiind de 450 de mii de lei şi chiar 520 de mii, adică şase miliarde ne-ar costa pentru a turna 500 de metri de asfalt. Pe lângă cele şase proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării am depus documentaţia şi pentru proiectul de modernizare a Căminului Cultural din satul Blidari, investiţie care se va realiza prin Compania Naţională de Investiţii. Proiectul include reamenajarea întregii clădiri, la care se va mai adăuga o anexă pentru centrala termică şi pentru grupurile sanitare, plus împrejmuirea căminului cultural, iar valoarea proiectului este de 13 miliarde de lei. Prin Compania Naţională de Investiţii, la Goleşti s-a mai modernizat un cămin cultural în satul Popeşti, pentru care recepţia lucrărilor s-a finalizat anul trecut. Deoarece nu am avut posibilitatea să racordăm la reţeaua de apă şcoala şi căminul cultural, am construit un puţ. Localitatea este foarte întinsă şi, din păcate, noi avem locuri de întâlnire cu cetăţenii, însă o dată cu modernizarea căminului cultural din satul Popeşti aici au loc serbările copiilor, evenimentele din localitate, dar şi „Iordanul”, sărbătoarea specifică goleştenilor.
Impact real: Absorbţia fondurilor europene poate deveni realitate?
Dumitru Ropină: Pentru că ne dorim siguranţă şi nu vrem să mergem „la ghici”, fiindcă sunt banii comunităţii pe care nu trebuie să-i aruncăm pe geam, dacă proiectul nu este declarat eligibil, am contactat o firmă de consultanţă care ne-a făcut o simulare. Ne-au arătat pe site-ul AFIR că doar 31 de primării din ţară au acumulat punctaj în vederea accesării fondurilor europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere. În urma simulării am fost mult sub punctajul necesar alocărilor de fonduri europene. Avem drumul naţional, una dintre condiţiile cerute, dar nu avem gară şi nu avem monumente istorice. Aşadar, pentru noi atragerea fondurilor europene s-a dovedit a fi un fiasco, nu mai reprezintă o prioritate, fiindcă este un deziderat imposibil de atins.
Impact real: În ce procent este rezolvată problema infrastructurii la Goleşti?
Dumitru Ropină: Sunt 6,8 kilometri de la primărie până în satul Poeniţa asfaltaţi, 2 kilometri în satul Gibeşti şi maxim un kilometru în satul Aldeşti, în total 9 kilometri de drumuri comunale asfaltate dintre cei 70 de kilometri pe care îi are localitatea. La aceşti kilometri aş mai adăuga drumurile de tarla, şi ar depăşi 100 de kilometri însumaţi. Noi ne-am declara mulţumiţi dacă ar exista posibilitatea să asfaltăm 20 de kilometri în acest mandat. Asta ar însemna că în procent de 70% comuna s-ar apropia de ceea ce însemnă civilizaţie, însă este foarte greu, fiindcă asta ar însemna peste 200 de miliarde de lei vechi. Visul nostru este să asfaltăm până la finele mandatului 5,5 kilometri de drumuri comunale. Satele Aldeşti şi Blidari sunt cele mai populate şi avem aici cele mai proaste drumuri. Problemele apar în principal datorită faptului că drumurile sunt în pantă, iar piatra este măturată de ape la prima ploaie. Când plouă se formează şleauri, iar de urcat cu maşina este aproape imposibil. Dacă băgăm piatră de un miliard şi la prima ploaie o ia apa, mai bine de banii aceia turnăm asfalt. Din această cauză am propus să încetăm să mai punem piatră pe drumuri şi să facem în aşa fel încât să turnăm asfalt, chiar dacă vom face lucrarea doar pe porţiuni mici.
Impact real: Mai multe comune din judeţ au mari probleme în ceea ce priveşte asigurarea resurselor financiare pentru plata salariilor mărite ale funcţionarilor şi ale persoanelor din conducere. Care este situaţia Primăriei Goleşti?
Dumitru Ropină: S-au mărit salariile la cei care muncesc şi, potrivit ierarhiei, dar aşa cum ne-am structurat bugetul pentru salarii la începutul anului pentru toată organigrama primăriei, nu vom intra în incapacitate de plată.
Impact real: Cum vedeţi localitatea, la finele acestui mandat?
Adrian Mitrache: Goleştiul este o localitate aflată la doar 7 kilometri de municipiu, care nu are o palmă de canalizare, drumurile comunale sunt pietruite şi de pământ, iar reţeaua de apă este abia pe o lungime de 10 kilometri. Spun acest lucru cu amărăciune, pentru că îmi pasă. Dacă alte localităţi sunt pe ultima sută de metri cu tot ceea ce înseamnă utilităţi, Goleştiul este la stadiul incipient. Dacă aş avea oportunitatea atragerii fondurilor în localitate, mi-aş dori în aceşti ani să avem apă, canalizare, asfalt pe toate uliţele, să stabilizăm alunecările de teren şi inclusiv să introducem reţeaua de gaze în localitate, fiindcă magistrala de gaze trece pe teritoriul localităţii noastre. Dar nu mă voi lăsa, voi lua avizul de principiu de la Transgaz, chiar dacă vor fi voci care mă vor acuza că mp laud, pentru că avem magistrala de gaze aici, aproape de noi.