Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Dumitru Pirneci: „Canalizarea şi asfaltarea drumurilor reprezintă prioritatea noastră”

Primarul localităţii Dănicei, Dumitru Pirneci a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii pe care o administrează, precum şi planurile de viitor pentru atragerea fondurilor. Ce şanse are localitatea în vederea accesării fondurilor europene în noul exerciţiu financiar, dar şi care sunt priorităţile în materie de proiecte, aflăm în rândurile de mai jos.

 

Impact real: În ce stadiu sunt proiectele şi ce aşteptări aveţi, în vederea alocării fondurilor?

Dumitru Pirneci: Dacă, în exerciţiul financiar anterior, localitatea s-a pliat în vederea accesării fondurilor europene, în noul exerciţiu financiar, 2014 – 2020l nu am depus nici un proiect, din cauza condiţiilor draconice impuse de programele europene. Aşadar, toate aşteptările noastre sunt îndreptate către Ministerul Dezvoltării, unde am depus un proiect pentru asfaltări de drumuri, canalizare, extinderea alimentării cu apă pe o lungime de 2,5 kilometri, construirea unui cămin cultural, dar şi modernizarea primăriei. Plănuim, de asemenea, modernizarea iluminatului public. Singura finanţare europeană pe care o aşteptăm va fi prin GAL „Oltul Puternic”, unde suntem membri. Fondurile le vom îndrepta către achiziţionarea unui utilaj pentru a-l folosi la intervenţii.

 

Impact real: Care este situaţia infrastructurii la Dănicei?

Dumitru Pirneci:: Avem proiecte depuse le Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 8 kilometri, în care sunt incluse în vederea modernizării şase drumuri. Sperăm să intre la finanţare aceste proiecte. Localitatea Dănicei are o reţea de drumuri care însumează peste 120 de kilometri, din totalul cărora s-au asfaltat abia 26 de kilometri de drumuri, în rest drumurile sunt pietruite. Noi avem proiecte întocmite în vederea modernizării infrastructurii pentru întreaga localitate, dar sunt în aşteptarea finanţării. Din motive independente de dorinţa noastră, lucrurile într-o administraţie nu merg aşa cum ne propunem. Aceste proiecte sunt continuări ale unor lucrări de asfaltare a drumurilor pe care le-am început anterior. Ca exemplu este drumul comunal 189 A, pe care l-am asfaltat pe o lungime de 2,5 kilometri şi au mai rămas de asfalt 2,5 kilometri, la fel este şi drumul comunal 181 B. Tot la acest capitol avem un proiect de asfaltare a drumului comunal din Valea Scheiului, pentru a face legătura cu localitatea Cuca şi mai este un alt drum care ar trebui asfaltat, în satul Lăunele de Jos – Ciuta, la care mai adăugăm un alt proiect, pentru asfaltarea uliţelor din localitate.

 

Impact real: Care au fost primele măsuri pe care le-aţi luat atunci când aţi ocupat funcţia de primar?

Dumitru Pirneci: Prima măsură pe care am luat-o a fost achiziţionarea unui spaţiu pentru a funcţiona actualul sediu al primăriei. La momentul respectiv nu aveam primărie, birourile funcţionau într-un spaţiu închiriat. Între timp am cumpărat spaţiul respectiv. Al doilea lucru pe care l-am făcut a fost întocmirea proiectelor în vederea atragerii în localitate a fondurilor europene, guvernamentale sau de la Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte investiţiile. În acest sens pot spune că, în toţi aceşti ani am depus proiecte, însă nu toate au primit finanţare, din motive independente de dorinţa mea.

 

Impact real: Cum arăta comuna în anul 2004, când aţi devenit primar?

Dumitru Pirneci: Nu exista nici un centimetru de asfalt, alimentarea cu apă nu funcţiona, a trebuit să schimbăm toate conductele. Şcolile aveau şi ele nevoie de reabilitare, iar drumurile erau de pământ. În fiecare mandat am atras fonduri, iar investiţiile au prins contur, şi locuitorii m-au încurajat să continui ce am început. Eu sunt un om ambiţios, nu îmi place să las lucrurile neterminate. În plus, consider că cetăţenii au nevoie de condiţii bune, au nevoie ca drumurile să fie asfaltate, iar acest lucru mi l-am propus ca prioritate. Sunt lucruri şi proiecte pe care nu le poţi finaliza într-un singur mandat, iar comuna are nevoie de multe.

 

Impact real: Pentru a realiza ce v-aţi propus, de câte mandate aţi mai avea nevoie?

Dumitru Pirneci: În localitate sunt multe de făcut. Noi avem proiecte depuse sau, mai bine spus, redepuse. Faptul că unele dintre ele au fost finanţate în tot acest timp, înaintea altor priorităţi ale localităţii, nu a fost alegerea noastră. Nu mă gândesc să ies la pensie de la primărie, dar, oricum, nu pot să stau acasă fără să fac nimic. Împreună cu noua echipă, cu viceprimarul Mihai Cernătescu, ar trebui să finalizăm proiectele pe care ni le-am propus, pentru a nu dezamăgi oamenii care au avut încredere în noi.

 

Impact real: În urma recensământului, a scăzut numărul populaţiei?

Dumitru Pirneci: Da, a scăzut, şi noi simţim scăderea demografică care are loc în toată ţara. Mulţi dintre cetăţeni au plecat în străinătate, în timp ce alţii s-au mutat la oraş. Un lucru este sigur: cei plecaţi nu se mai întorc. De la 2.600 de locuitori, acum mai avem aproximativ 2.100, iar din şapte şcoli mai funcţionează abia două.

 

Impact real: Ce i-ar mai trebui comunei, pentru ca oamenii să fie mulţumiţi?

Dumitru Pirneci: Canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale şi săteşti. Dacă aceste investiţii s-ar finaliza, comunitatea ar fi mulţumită. Noi avem proiectele depuse, dar aşteptăm cu sufletul la gură răspuns de la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării lor. Din câte am înţeles, vor fi alocate fonduri pentru apă, canalizare, drumuri şi şcoli. Sperăm să fim şi noi printre localităţile care primesc fonduri.

 

Impact real: Vedeţi interes din partea cetăţenilor pentru ceea ce doriţi să realizaţi în comună? Vă ajută, dacă aveţi nevoie de sprijin?

Dumitru Pirneci: Da, relaţia mea cu cetăţenii este foarte bună în ceea ce priveşte comunicarea. Şi eu, la rândul meu, i-am ajutat, nu am spus niciodată nu. Dacă am putut, tot timpul i-am sprijinit. Pe lângă problemele care ţin de primărie, mulţi dintre ei mai au şi necazuri personale, la care eu niciodată nu am spus nu. Omul, dacă nu este ajutat atunci când trebuie, când are nevoie, degeaba îl ajuţi altă dată. Eu nu împart cetăţenii în buni sau răi, fac lucruri pentru a-i ajuta pe oameni pur şi simplu, fără să aştept niciodată recunoştinţă.

 

Impact real: Când va se va înfiinţa sistemul de canalizare la Dănicei?

Dumitru Pirneci: Proiectul de canalizare este redepus la Ministerul Dezvoltării în vederea finanţării şi cuprinde înfiinţarea sistemului pe o lungime de 14 kilometri. Referitor la sistemul de alimentare cu apă, localitatea are apă potabilă, dar mai avem nevoie de o extindere pe o lungime de 2,5 kilometri.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.