Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Drumurile spre lanurile de porumb vor fi asfaltate

foto supliment voicestiPrimăria derulează şi o serie de proiecte mari, iar unul remarcabil este pe ultima sută de metri: „În prezent se lucrează la modernizarea infrastructurii. Pentru a termina proiectul mai avem de finalizat lucrările de modernizare a şanţurilor dalate. Proiectul a avut finanţarea de la Ministerul Dezvoltării şi a cuprins asfaltarea a 6,7 kilometri de drumuri comunale. La capitolul infrastructură mai avem de asfaltat câteva uliţe cu lungimi foarte scurte care, însumate, ajung la aproximativ 2,7 kilometri. Proiectul este în faza de licitaţie, iar banii îi avem în cont. Fondurile puse la dispoziţie pentru asfaltarea acestor uliţe provin din excedentul bugetar al bugetului local. În prezent am demarat procedura de cadastrare a extravilanului, pentru a putem asfalta inclusiv drumurile de tarla care, şi acestea, însumate, ajung la aproximativ 30 de kilometri. Deja ne-am apucat de întocmirea documentaţiilor necesare proiectului”, a afirmat primarul.

 

Canalizarea se va realiza prin master planul judeţului

 

Primarul a mai precizat că anul acesta speră să înceapă şi lucrările pentru înfiinţarea sistemului de canalizare în localitate. Iniţial, proiectul de înfiinţare a reţelei de canalizare urma să aibă finanţare guvernamentală, la valoare de 57 de miliarde de lei, investiţie care cuprindea întreaga localitate Voiceşti pe o lungime de 22 de kilometri,  inclusiv satul Tighina, un sat destul de mărginaş, aflat la o distanţă de doi kilometri de centrul comunei, unde se stabilise construirea a două staţii de epurare. Însă, la scurt timp după depunerea proiectului la Ministerul Dezvoltării a primit vestea că localitatea este prinsă în master planul judeţului pentru înfiinţarea reţelei de canalizare cu fonduri europene, fiind astfel exclus de Ministerul Dezvoltării de la alocarea de fonduri: „Nu mai putem demara proiectul pentru canalizare, deoarece am fost informaţi că suntem prinşi în master planul judeţului. Proiectul era întocmit pentru finanţare pe O.G. 28 dar, dacă am fost prinşi fără să fim anunţaţi în proiectul judeţului, consider că am pierdut. Ministerul Dezvoltării urma să ne aloce fonduri pentru a demara lucrările la reţeaua de canalizare. În master planul judeţului sunt 66 de localităţi prinse în vederea demarării proiectelor de apă şi canalizare, ceea ce mă face să cred că Voiceştiul nu va fi printre primele localităţi intrate la finanţare. Ca să facem documentaţia acestui proiect s-au cheltuit nişte bani pe care nu îi vom mai recupera niciodată, şi am făcut foarte multe drumuri la Bucureşti. Proiectul a fost depus la Ministerul Dezvoltării de acum patru ani, dar nu m-am apucat de lucrări deoarece am considerat că nu pot să încep două proiecte concomitent”.  În opinia primarului, în viitor, fiecare casă trebuie să beneficieze de aducţiunea de apă potabilă şi de racorduri la reţeaua de canalizare.

 

Reţeaua de apă a fost finalizată

 

Unul dintre cele mai importante proiecte implementat de primarul Florian Vătafu este, cu siguranţă, introducerea alimentării cu apă. Reţeaua este finalizată acum pe întreg teritoriul comunei. Lucrările proiectul au început în anul 2011, având o valoare de 26 de miliarde de lei vechi cu fonduri guvernamentale, pe o lungime de 22 de kilometri. În cadrul proiectului a fost introduse inclusiv lucrările de montare a două staţii de pompare, una în comună şi una în satul Tighina. „Reţeaua de apă este integral achitată şi înfiinţată pe întreg teritoriul comunei, în procent de 100%. Acest proiect a fost realizat tot cu fonduri guvernamentale, deoarece fondurile europene au fost pentru noi un mare eşec. Am avut un proiect depus pe Măsura 3.2.2. a fost bine întocmit, din toate punctele de vedere dar, cu toate acestea nu am primit finanţare, deoarece regula s-a schimbat în timpul jocului. După toate aceste experienţe am căutat să înfiinţez întreaga reţea de apă în comună de o parte şi de alta a drumurilor comunale, cu bani guvernamentali”, a mai precizat primarul liberal.

 

Două baze sportive moderne, amenajate la Voiceşti

 

Primarul Vătafu este un iubitor al „sportului-rege”, iar acest lucru se poate observa şi prin faptul că localitatea este reprezentată de o echipă de fotbal, Rapid Voiceşti, pentru care administraţia locală a amenajat o bază sportivă care poate găzdui meciurile mult-aşteptate de localnici. Sportul, şi în special fotbalul, este foarte bine reprezentat în localitate, iar primarul din Voiceşti are cu ce se mândri în acest sens: baza sportivă are un gazon „de excepţie”, iar vestiarele sunt utilate cu mobilierul necesar desfăşurării activităţilor sportive, centrală termică pentru încălzirea spaţiilor şi materiale tehnico-sanitare (chiuvete, duşuri şi toalete): „Este o bază sportivă cu care mă mândresc. Sunt un iubitor al sportului, iar acest lucru se vede şi în obiectivele pe care le-am realizat în localitate. Am reuşit să fac o asemenea bază cu numai două miliarde, în condiţiile în care există atâtea terenuri de sport în judeţ care au înghiţit şi 12-13 miliarde, dar nu arată atât de bine. Dacă aş mai avea încă 10 miliarde aş face acolo o adevărată bază de agrement, cu piscină şi tot ce trebuie”, a mai precizat primarul. În această perioadă a mai fost amenajată şi o bază sportivă de tip II în incinta şcolii, un proiect finanţat prin Ordonanţa de Guvern 7/2006. Acest proiect a avut în vedere amenajarea unui teren de sport multifuncţional, pe care se pot desfăşura jocuri de handbal, baschet şi tenis de câmp. Suprafaţa este sintetică şi, datorită dimensiunilor standard, de 33×43 metri liniari, terenul poate fi omologat şi pentru utilizarea lui în vederea organizării unor competiţii de gen cu caracter şi participare naţională, fiind amenajată acolo şi o nocturnă la standarde occidentale.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.