Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Drumurile forestiere, o problema aproape rezolvata

Infrastructura rutieră, dar şi drumurile forestiere sunt o problemă care dă de ani buni bătăi de cap primarilor din nordul judeţului. La Câineni a fost o problemă greu de rezolvat, pentru că fostul primar al localităţii nu a preluat în administrarea primăriei aceste drumuri, iar legea nu a mai fost valabilă din 2008. „În toamna anului 2008 am făcut o reabilitare de uliţe săteşti şi, într-un fel, am rezolvat o mare parte a problemei, iar acum, cu acest program, „10.000 de kilometri” aştept să rezolv şi restul zonelor importante. Vom vedea dacă aceste programe vor fi preferenţiale sau nu, pentru că este posibil să se spună la un moment dat că este bine să începi cu un primar şi nu cu altul. Zona este foarte frumoasă aici, la noi, iar eu mi-am dorit chiar să pot moderniza drumurile forestiere. Cel care a fost înaintea mea aici a refuzat să preia aceste drumuri forestiere. Eu, când am venit aici nu am mai reuşit să fac acest lucru, pentru că legea a fost valabilă până în 2008. Abia prin Hotărârea de Guvern dată în vara aceasta am reuşit şi am intrat în posesia drumurilor forestiere. Şi pentru drumurile forestiere putem accesa proiecte pe măsura 125, dar m-am lovit de o altă greutate: trebuie să fii şi proprietar de pădure şi am convenit să încercăm să dezvoltăm zona, poate chiar să dezvoltăm turismul în această zonă”, spune actualul primar, Ion Nicolae. „Este important şi proiectul depus pe programul cu „10.000 de kilometri”, de asfaltare, proiectul depus şi aprobat pentru noi cuprinzând 5,5 kilometri. Am fixat ca obiective să fie reabilitate în fiecare sat arterele principale. Le-am considerat pe cele care duc la şcoli, dispensar, sau la biserică şi în fiecare sat am împărţit în mod egal această distanţă. Am înţeles că abia acum două săptămâni a avut loc licitaţia, urmând ca cei care au câştigat licitaţia să se prezinte la noi, la primărie, pentru a semna contractul. Infrastructura trebuie pusă la punct, astfel încât să poată veni şi investitori. Dacă reuşim să o punem la punct, vor veni cu siguranţă şi investitori, S-au prezentat deja câteva persoane care vor să concesioneze suprafeţe mari pentru dezvoltarea unor investiţii de acest gen, în turism. Avem un investitor care vrea să facă o centrală pe peleţi, de la Piteşti. Eu le pot asigura terenul necesar construirii fabricii. Îmi doresc şi aştept orice investitor: am fost foarte receptiv. A venit cineva de la Sibiu, un fost director al Direcţiei Silvice cu un investitor neamţ, care a cumpărat undeva, în zona Argeşului 507 hectare de pădure, o investiţie de 900.000 de euro şi îl interesa dacă putem face ceva pentru reabilitarea drumului respectiv. S-a oferit să doneze un hectar pentru a putea fi reabilitat drumul”, mai afirmă Ion Nicolae.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.