Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Drumul spre civilizatie este inca departe la Rosiile

08 drum comunal distru de apePentru oamenii care locuiesc în comuna Roşiile, drumul judeţean 676 este cea mai scurtă rută spre Râmnic, extrem de importantă, circulată zilnic de zeci de autoturisme. Cu toate acestea, drumul a fost lăsat de izbelişte de toate autorităţile judeţene care s-au perindat la putere după 1990. Din cauza condiţiilor meteo de peste iarnă, a celor peste 45 de ani de când drumul nu a mai fost reabilitat, dar şi a nepăsării autorităţilor judeţene, asfaltul a cedat în mii de locuri, iar în unele porţiuni s-au format, de-a lungul timpului, cratere, adevărate capcane pentru bieţii şoferi care se încumetă să treacă prin Roşiile. Construit la începutul anilor ’70, drumul este programat pentru reabilitare cândva, în viitor, iar preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, cel care se laudă că a reabilitat toate drumurile din judeţ, probabil, nu a trecut niciodată pe acolo. După inundaţiile din vara
anului trecut, primarul Ştefan Marinescu a determinat, cu mari insistenţe, conducerea Consiliului Judeţean să toarne o „pojghiţă” de asfalt la intrarea în localitate, pe porţiunea de drum ruptă de viitură în urma potopului. Din păcate, primarul este convins că nici pentru anul acesta nu vor fi bani pentru lucrări de anvergură pe acest drum, şi totul se va rezuma la câteva lopeţi de asfalt aruncate în gropi: „Pentru drumul judeţean, cu chiu, cu vai, am reuşit să determin autorităţile judeţene ca porţiunea de la intrarea în localitate să fie asfaltată. Am avut pe de o parte „noroc” în urma inundaţiilor din vara anului trecut, pentru că am făcut rapid documentaţia şi am înaintat-o către minister. La intrarea în localitate, drumul era jalnic. Se formase o adevărată groapă, dar nimeni nu lua acest aspect în seamă, aşa că s-au deplasat la noi mai multe comisii formate din partea Consiliul Judeţean, să
constate la faţa locului dezastrul. Abia atunci când au văzut că nu se mai putea circula, au reabilitat acea porţiune.”, a declarat primarul.

Drumul judeţean arată ca în epoca primitivă

În ciuda adreselor oficiale transmise de-a lungul timpului de primăria locală tuturor autorităţilor care ar fi putut face ceva în acest sens, doar „plombele” au făcut ca drumul să mai fie acum practicabil: „În fiecare an se fac „plombări”, dar acestea nu pot ţine prea mult. De fiecare dată, le-am spus că mai bine am mai turna un covor asfaltic, măcar încă pe atât cât s-a făcut la intrarea în localitate. Şi de data aceasta, mi s-a promis că pe acest drum se va turna măcar o foaie de asfalt, dar mai întâi ar fi bine măcar să plombeze gropile, dar parcă văd că trece şi vara aceasta, fără să vedem o asemenea minune. Drumul judeţean 676 F este prins într-un proiect de reabilitare depus de Consiliul Judeţean pe fonduri europene. Sperăm că, într-un final, lucrul acesta se va face, pentru că, altfel, dacă stăm cu plombările acestea, nu facem nimic.”, a
declarat primarul. În fiecare an, „cârpelile” făcute vara nu apucă prima zăpadă şi Crăciunul, iar gropile reapar precum ciupercile: „Pentru că plombele acelea nu sunt puse la acelaşi nivel cu asfaltul, gamela autogrederului le ia când se face prima deszăpezire. Lama autogrederului dislocă inevitabil acele bucăţi aplicate de asfalt, iar drumul prin pădure, spre Vâlcea, devine un adevărat coşmar. Avem promisiunea Consiliului Judeţean pentru asfaltarea a încă 2 kilometri, în continuarea porţiunii care s-a turnat la intrarea în localitate. O pot numi oportunitate, deoarece mai micşorează zona din drumul judeţean care arată jalnic. În zona unde am turnat acel covor asfaltic, dacă mai puneam încă o dată plombe, acestea nu ţineau mult timp.”, a mai spus primarul.

Cetăţenilor din Roşiile le-a ajuns cuţitul la os: nu vor să mai audă promisiuni

Pentru comunitatea din Roşiile, problema gravă este acest drum judeţean, 676 F, pentru care,
în fiecare an, lucrările de reabilitarea se rezumă la câteva lopeţi de asfalt aruncate în gropi şi care. În opinia primarului, ar fi timpul pentru o intervenţie mult mai serioasă, deoarece pe porţiuni mai mari din drum sunt necesare lucrări mult mai ample, în vederea turnării unui covor asfaltic. „Fără covor asfaltic, gropile vor fi aceleaşi, dar de dimensiuni mai mari. În timp, groapa va ajunge de un kilometru. Abia atunci vor fi nevoiţi cei de la judeţ să toarne asfalt, ceea ce le cer eu astăzi, altfel nu se mai poate. Am ajuns de la o groapă de 50 de centimetri să avem acum, în anumite porţiuni, una de doi metri în diametru.”, mai spune primarul. Acest drum judeţean, 676 F, face legătura cu localitatea Grădiştea şi municipiul Târgu Jiu. Există o porţiune de drum pe o lungime de 1,3 kilometri care leagă satul Zgubea de localitatea
Roşiile şi o altă porţiune de drum judeţean care leagă localitatea Grădiştea de Roşiile şi unde, pe o lungime de 3 kilometri, este drum neasfaltat. Acest drum spre Târgu Jiu ar reduce distanţa cu 50 de kilometri, fiind util nu numai pentru comunitatea din Roşiile şi Tetoiu, dar şi pentru localnicii din Lădeşti care, în loc să parcurgă traseul Zătreni – Slătioara, ar putea să treacă dealul pe scurtătură. În acest moment, drumul de pe dealul respectiv este impracticabil iarna, pentru că este doar pietruit: „Cetăţenii din Roşiile, chiar dacă le explic că s-au făcut comisii, că s-au făcut demersuri şi că avem promisiuni, nu vor să mai audă. Le-a ajuns cuţitul la os, şi toate aceste nemulţumiri legate de infrastructură cad pe capul meu. În localitate s-au asfaltat drumurile comunale cu bani prin programul derulat de SAPARD şi din bugetul local. Diferenţa este că aceste drumuri comunale
deservesc, în principiu, comunitatea din zona satului respectiv, dar acest drum judeţean este util pentru toate comunele din zonă, ceea ce conducerea Consiliului Judeţean nu înţelege. Din Roşiile mai avem cetăţeni care încă mai lucrează la Berbeşti sau cadre didactice care fac naveta şi care ocolesc 30 de kilometri, pentru că nu pot să folosească acest drum judeţean. Nu în ultimul rând, am avea legătura, chiar dacă suntem la o depărtare de 62 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, cu localitatea Grădiştea, unde este săptămânal un târg, iar cetăţenii din Roşiile şi-ar putea valorifica produsele şi copiii ar putea merge la liceul din Grădiştea, la doar 5 kilometri distanţă. Din cauza drumului, toţi copiii merg la liceul din Bălceşti pentru că este cel mai apropiat, dar 35 de kilometri, când ar putea merge mult mai aproape, la Grădiştea.”, a mai declarat primarul.

Lipsa locurilor de muncă şi drumul impracticabil lasă casele goale

Comuna Roşiile se confruntă în prezent cu multe probleme, dar cele mai dureroase sunt depopularea şi îmbătrânirea. Comuna este aşezată pe Valea Şasa, având 11 sate, în care convieţuiesc aproximativ 3.000 de locuitori. Nevoile acestei localităţi sunt aceleaşi ca şi ale altor comune, dar cel mai grav fenomen este, în opinia primarului Marinescu, depopularea drastică cu care se confruntă localitatea, în ultima perioadă. Prin faptul că este oarecum izolată de marile centre urbane, la Roşiile nu există posibilitatea de a asigura locuri de muncă, localitatea fiind părăsită de tineri, în favoarea traiului de la oraş. Este o zonă de deal, bogată, cu potenţial şi cu oameni harnici, dar, tot „misterul” şi legendele locale nu le ţin, din păcate, de foame oamenilor. Primarul este în stare să se facă „frate cu dracul”, doar să îşi vadă drumurile asfaltate şi apa în comună. Îşi
doreşte în primul rând să asigure comunităţii acele minime condiţii de trai şi să îi sprijine pe tinerii reîntorşi acasă, la Roşiile, cu scopul de a-şi deschide câte o mică afacere.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.