Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Doua noi blocuri ANL

Vineri, 9 aprilie, au demarat lucrările de construire a două blocuri ANL pentru tineri, totalizând 44 de apartamente, în completarea zonei Ostroveni 6. Firma care realizează această investiţie, selectată prin licitaţie de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, este SC Olcons SRL din Slatina, iar termenul de finalizare a lucrărilor este până la sfârşitul acestui an. La Primăria municipiului s-a primit, de asemenea, întreaga documentaţie în vederea eliberării autorizaţiei de construire pentru alte 4 blocuri ANL în zona Ostroveni 5, totalizând 105 unităţi locative, care vor fi închiriate tinerilor cu vârste sub 35 ani. Această investiţie va demara în cursul acestui an şi va fi finalizată în 2011. „La nivelul municipiului sunt aproximativ 1000 de cereri nerezolvate la această oră. Continuăm acest program şi intenţionăm chiar să construim două blocuri la Colonie Nuci.”, a spus viceprimarul Eusebiu Veţeleanu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.