În ultimul mandat, Maria Dina a acordat o mare atenţie necesitaţilor oamenilor. O dorinţă a acestora a fost crearea unui dispensar sanitar în centrul comunei, dar şi crearea unui cabinet sanitar-veterinar, pentru ca atât localnicii, dar şi animalele acestora să poată primi îngrijiri atunci când au nevoie: „Am amenajat un spaţiu în cadrul sediului Primăriei, destinat funcţionării unui cabinet medical pentru locuitorii comunei, dar şi a unuia sanitar-veterinar. Oamenii au nevoie de acest lucru, deoarece populaţia este îmbătrânită. Am ales această variantă, să amenajăm un spaţiu din interiorul Primăriei pentru că este zona de centru a comunei şi a fost soluţia cea mai simplă şi mai la îndemână. Trebuia amenajat un sediu, considerăm că acest lucru chiar era o urgenţă. Am decis, de asemenea, să facem şi un cabinet sanitar-veterinar, deoarece oamenii aici sunt foarte ataşaţi de animalele lor, fac parte din viaţa lor de zi cu zi. În viitor ne gândim să deschidem şi un punct farmaceutic, poate tot aici, în interiorul sediului Primăriei, pentru ca bătrânii să nu mai fie nevoiţi să meargă la oraş după medicamente, să avem şi noi, aici, în comună, tot ce ne trebuie.”, a mai adăugat Maria Dina.
Şcolile au fost reabilitate
În mandatul trecut, Maria Dina a acordat o atenţie deosebită infrastructurii educaţionale, fiind de părere că elevii trebuie să beneficieze de toate mijloacele necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţii: „Unităţile şcolare au fost modernizate în totalitate, mai ales Şcoala cu clasele I-VIII Runcu a beneficiat de reabilitare şi consolidare, deoarece fusese supusă unei alunecări de teren. Această şcoală a fost renovată de la fundaţie, a fost consolidată toată structura acesteia, s-a schimbat acoperişul, s-au construit grupuri sanitare moderne, s-a montat o centrală termică şi s-a schimbat vechea tâmplărie cu una nouă, din PVC, cu geam termopan, şi s-au efectuat finisaje interioare şi exterioare.”, a precizat primăriţa din Runcu.
Comuna Runcu va avea biserică din lemn, construită din temelii
O femeie ambiţioasă şi deschisă la nou, aşa se poate caracteriza în câteva cuvinte primăriţa din Runcu. Apropiată de oameni, Maria Dina ştie care le sunt nevoile. O biserică din lemn, construită în stil maramureşean, este foarte aşteptată de enoriaşii din comună. Cum nu au însă bani s-o achite, lucrările, probabil, vor mai dura până la finalizare. Noua biserică va fi construită pe un teren privat, pus la dispoziţie de un om al locului. Deocamdată, s-a turnat doar temelia construcţiei, dar acum comunitatea ar avea mare nevoie de o mână de ajutor. Cum suma nu este una foarte mare, primăriţa Maria Dina este convinsă că va primi sprijin din partea autorităţilor vâlcene, care vor înţelege necesitatea şi doleanţa localnicilor de a mai avea încă o bisericuţă pe raza localităţii şi vor vota deblocarea sumei necesare pentru construcţia respectivă. Mai trebuie specificat că pe raza localităţii se mai află încă o biserică monument istoric, care datează din anul 1850, un locaş de cult de mare însemnătate pentru localnici.
Drumul care face legătura cu judeţul Argeş necesită asfaltare
• doi kilometri de drum judeţean asfaltat ar putea scurta distanţa dintre judeţul Vâlcea şi Curtea de Argeş cu peste 50 de km
Poate cea mai mare dorinţă a primăriţei din Runcu este refacerea drumului care face legătura cu judeţul Argeş. Una dintre cele mai importante căi de legătură între judeţele Argeş şi Vâlcea este drumul judeţean 703 F Cepari – Râmnicu Vâlcea, care tranzitează comuna vâlceană Runcu şi care, de-a lungul timpului, s-a degradat semnificativ, astfel încât accesul este practic imposibil. Drumul respectiv scurtează distanţa dintre Curtea de Argeş şi reşedinţa judeţului Vâlcea cu peste 50 de kilometri. Deşi au doar doi kilometri de parcurs, trecătorii nu pot ajunge până acolo decât cu pasul: „Acum mulţi ani, acea zonă aparţinea judeţului Argeş. O dată cu împărţirea administrativ-teritorială, satul Valea Babei aparţine acum judeţului Vâlcea. Mulţi dintre localnicii din satul respectiv au acum serviciul şi pământurile pe teritoriul judeţului vecin. Am luat legătura cu primarul comunei argeşene Cepari şi l-am rugat să reabiliteze drumul până la graniţa cu judeţul nostru pentru a facilita accesul. S-a ţinut de promisiune, iar eu m-am chinuit să aduc într-o stare practicabilă drumul până aproape de această graniţă, dar mai sunt aproximativ doi kilometri de drum judeţean care nu numai că nu sunt asfaltaţi, dar se află şi într-o stare deplorabilă. Sper ca preşedintele Ion Cîlea să înţeleagă necesitatea asfaltării acestui drum şi aducerea în stare bună, pentru ca accesul să poate fi facilitat. Acest drum scurtează distanţa dintre Curtea de Argeş şi reşedinţa judeţului Vâlcea cu peste 50 de kilometri. Ar fi păcat să nu le putem oferi o asemenea facilitate vâlcenilor care au nevoie să meargă des în judeţul Argeş.”, a mai spus primăriţa din Runcu.
Principalele obiective pentru perioada 2012-2016
Maria Dina şi-a propus pentru al treilea mandat în care a fost de curând învestită să aducă localitatea la standarde normale de trăi. În atenţia primăriţei din Runcu vor fi infrastructura rutieră, dar şi alimentarea cu apă şi introducerea canalizării, proiecte depuse, dar care se află în stand-by, din cauza lipsei de fonduri: „În primul rând, vreau să continuăm modernizarea şi asfaltarea tuturor drumurilor de interes local şi a DJ 703 F până la limită cu judeţul Argeş. Alte priorităţi sunt introducerea alimentării cu apă şi a canalizării în comuna Runcu. Mai doresc să implementez şi alte proiecte, cum ar fi înfiinţarea unui depozit de prelucrare a fructelor în comuna Runcu şi a unui centru de preluare a laptelui. Acestea ar fi doar câteva dintre priorităţile mele pentru următorul mandat.
Printre obiectivele cu care a venit în faţa cetăţenilor în iunie 2012 se numără:
1. Asfaltarea în totalitate a DJ 703 F până la limita cu judeţul Argeş;
2. Modernizarea drumului comunal Valea Babei – Bădislava şi consolidarea malurilor şi colectarea torenţilor pe râul Bădislava.
3. Modernizarea drumului comunal Surpaţi – Cârligi.
4. Modernizarea drumului comunal Surpaţi – Câmp – Urluieşti.
5. Modernizarea drumului sătesc Snamăna.
6. Modernizarea drumului Secături, sat Valea Babei.
7. Modernizarea drumului Priseaca, sat Valea Babei.
8. Modernizarea drumului ,,La Stoica” – sat Valea Babei.
9. Modernizarea drumului ,,La Roşoiu” – sat Valea Babei.
10. Asfaltarea drumului comunal Gropeni, comuna Runcu.
11. Asfaltarea drumului comunal Biserica, modernizarea drumului sătesc Livezi, modernizarea drumului sătesc Olteanca.
12. Reabilitarea Monumentului Eroilor din centrul comunei Runcu.
13. Reabilitarea unei fântâni de pe domeniul public din punctul „La Marinescu”, aflată în centrul localităţii.
14. Finanţarea proiectului „Alimentare cu apă şi introducere canalizare” în satele Vărateci, Runcu, Gropeni.
15. Atragerea de investitori străini.
16. Finanţarea proiectului de consolidare a terenului în punctul „Lacul Lung”.
17. Realizarea unui Plan Urbanistic Zonal în toate satele comunei, în vederea construirii de noi locuinţe.
18. Amenajarea unui punct farmaceutic şi a unui cabinet stomatologic.
19. Efectuarea unui cadastru general al terenurilor din domeniul public şi privat al comunei.
20. Definitivarea construcţiei unui locaş de cult – Biserica din satul Surpaţi, purtând hramul „Naşterea Maicii Domnului”.