Medicii fac chetă pentru a cumpăra materiale sanitare.
Maternitatea din Râmnicu Vâlcea este în colaps financiar de câteva luni bune, dar până acum nu s-a deranjat nimeni să ia vreo măsură pentru a salva unitatea vâlceană, nici pe plan local şi nici pe plan naţional. Datoriile Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Vâlcea au ajuns la peste 31 de miliarde de lei şi cresc în continuare, cu câte un miliard de lei vechi pe lună. Medicii sunt nevoiţi să pună bani din buzunar pentru a cumpăra materialele sanitare necesare în sălile de naştere, iar viitoarele mămici sunt sfătuite să vină de acasă cu cele necesare pentru naştere. Furnizorii au dat deja spitalul în judecată pentru recuperarea datoriilor, iar acum ameninţă că vor executa silit maternitatea. Cu toate acestea, Consiliul Judeţean, forul care are în subordine această unitate, a dat bani pentru modernizarea spitalului, în loc să ajute instituţia să iasă din criza financiară în care se află. Nici Ministerul Sănătăţii nu s-a dovedit a fi prea săritor şi, chiar dacă a trecut destulă vreme de când a efectuat verificări la Maternitatea vâlceană, până acum, nu a venit cu nici o soluţie pentru a scoate spitalul din impas.
Furnizorii ameninţă cu executarea silită
La Maternitatea din Râmnicu Vâlcea se lucrează de zor la schimbarea ţevilor de apă, vechi şi ruginite. Consiliul Judeţean Vâlcea, instituţia în subordinea căreia se află spitalul, a alocat 300.000 de lei noi în acest sens. Conducerea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea nu ştie însă dacă până la finalizarea lucrărilor va mai avea apă. Furnizorul acestei utilităţi a dat în judecată instituţia sanitară pentru o datorie de câteva sute de mii de lei şi aşteptă sentinţa. În aceeaşi situaţie se află şi furnizorul de alimente şi cei de medicamente care ameninţă că nu vor mai aduce nimic la spital până nu îşi recuperează măcar o parte din restanţe. În prezent, datoriile maternităţii către aceşti furnizori au ajuns la 3,1 milioane de lei şi cresc lunar cu cel puţin 100.000 de lei. „Se lucrează la schimbarea ţevilor pentru că erau vechi. Aveam nevoie şi de o astfel de investiţie, dar Acvarim ne-a dat în judecată pentru datorii şi aşteptăm sentinţa. Îmi este teamă să nu se producă vreo infecţie intra-spitalicească, dar continuăm să lucrăm în aceste condiţii. Nu aveam de ales. Datoriile spitalului cresc de la o lună la altă. Furnizorul de alimente a câştigat procesul şi probabil că, în curând, va pune în aplicare sentinţa judecătorească. Nu aveam cu ce să luăm materiale sanitare. Acum, am pus bani să cumpărăm aţă chirurgicală, oxigen mai avem pentru câteva zile, dar asta este situaţia.”, a precizat medicul Marian Stoica, directorul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea.
Viitoarele mămici, la mâna norocului
Doctorii din Maternitate au ajuns în situaţia de a face chetă pentru a cumpăra materialele sanitare necesare pentru sala de naşteri. Cei 16 medici ginecologi din cadrul unităţii sanitare au stabilit să contribuie personal la crearea unui fond destinat achiziţionării de medicamente şi materiale necesare într-o sală de naşteri. Astfel, timp de aproape două luni, doctorii au scos din buzunar câte 50 sau 100 de lei, uneori chiar mai mult, pentru a beneficia de condiţii corespunzătoare în sala de operaţii. Înţelegerea a fost încheiată doar între medicii ginecologi, fără ca alt cadru medical să fie obligat să contribuie la crearea acestui mic cont. Medicul Marcel Tomescu, directorul medical al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, spune că această decizie a fost luată pentru ca pacientele să nu fie nevoite să cumpere de fiecare dată medicamente sau alte materiale necesare atunci când solicită intervenţia medicilor. „Sperăm ca această soluţie să fie una de moment şi ca autorităţile competente, care pot să decidă soarta spitalului, să ia măsuri pentru remedierea situaţiei.”, spune medicul. Potrivit acestuia, aproape 92% din fondurile pe care conducerea spitalului le primeşte de la Casa de Asigurări de Sănătate intră în fondul de salarii, iar pentru plata materialelor sanitare, a medicamentelor, a oxigenului, a apei, a curentului, a gazului etc. nu le mai rămân bani aproape deloc. Conducerea Casei Judeţene de Sănătate spune însă că nu poate să îi ajute cu nimic mai mult. „Cunoaştem situaţia de la Maternitate, este destul de dificilă, dar în afară de serviciile pe care le au contractate cu Casa, nu putem să le dăm mai mult.”, a afirmat Constantin Rădulescu, directorul CAS Vâlcea.
Ministerul Sănătăţii trage mâţa de coadă
Situaţia spitalului este arhicunoscută atât pe plan local, cât şi la nivel naţional de luni bune, dar nimeni nu a luat vreo măsură pentru a încerca repunerea instituţiei sanitare pe linia de plutire. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea spun că nu au bani ca să plătească datoriile Maternităţii. În schimb, au alocat fonduri pentru a reface reţeaua de canalizare a Maternităţii, deoarece majoritatea ţevilor erau sparte, subsolul spitalului devenind un adevărat focar de infecţie. Conducerea Maternităţii speră că Ministerul Sănătăţii îi va ajuta să depăşească această criză, chiar dacă, de câteva săptămâni, după controlul ministerial de la Vâlcea, nu au primit nici un semn că ministerul ar fi găsit vreo soluţie pentru a-i scoate din impasul financiar. „În raportul pe care l-au întocmit după controlul efectuat la Maternitate, au stabilit că cea mai bună soluţie este, aşa cum le-am sugerat şi noi, ca Spitalul de Obstetrică-Ginecologie să treacă în subordinea celui judeţean. S-ar reduce astfel multe cheltuieli, iar Spitalul Judeţean ar avea mai mult spaţiu pentru că tot se plâng cei de acolo că nu le ajung paturile în anumite secţii. Dar nu am primit nimic concret până acum. Mai mult, zilele trecute, ne-a parvenit o adresă de la Direcţia de Sănătate Publică prin care ni se cere să mai formulăm, încă o dată, în scris, soluţiile pe care le avem noi. Deci, tot nimic!… Situaţia este la fel în toată ţara şi, până nu se va face o reformă clară în domeniul sănătăţii, nu se va rezolva nimic cu aceste spitale care vor continua să acumuleze datorii.”, a mai precizat directorul Maternităţii vâlcene. Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea este destinaţia celor mai dificile cazuri din întreg judeţul. De serviciile prestate de medicii de aici beneficiază majoritatea viitoarelor mămici din judeţ. Medicul Marcel Tomescu spune că medicii şi asistenţii medicali continuă să muncească susţinut în ciuda greutăţilor şi a condiţiilor neprielnice produse de lipsurile materiale resimţite tot mai acut. „Spitalul este destinaţia celor mai dificile cazuri din întreg judeţul, aici se munceşte neîntrerupt pentru că în acest loc există oameni foarte valoroşi, iar calitatea şi profesionalismul sunt două atribute destul de solicitate. Nu ne-am întrerupt activitatea nici măcar atunci când la doi paşi de sala de operaţii muncitorii schimbau conducte sau spărgeau zidul şi nu am ieşit niciodată din operaţie din cauza faptului că în magazia spitalului nu mai existau medicamente, soluţie perfuzabilă, tifon sau vată. Acestea sunt probleme minore, însă ce ne facem dacă furnizorii nu ne mai vor livra oxigen? Închidem spitalul? Prin aceste exemple vreau să le reamintesc celor care, într-adevăr, pot rezolva problema spitalului că această instituţie nu este a medicilor, ci a tuturor vâlcenilor, de serviciile prestate de medici beneficiind o mulţime de oameni.”, subliniază medicul Tomescu. Până când autorităţile competente vor binevoi să-şi îndrepte atenţia şi asupra problemelor cu care se confruntă Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Râmnicu Vâlcea, medicii din instituţia sanitară vor continua să se autofinanţeze. Pentru moment însă, fiindcă aşa cum spun acum, soluţia găsită îi ajută doar să supravieţuiască, iar o rezolvare definitivă a problemelor ar necesita un „tratament” eficient şi de lungă durată.
• Ramona DINCĂ
• Adi BĂDESCU