Iubita interlopului Tiberiu Cristea, prinsă în timp ce racola clienţi pentru sex.
Mai multe tinere care încercau să racoleze clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale în schimbul unui avantaj financiar au fost prinse de poliţiştii vâlceni în cadrul unei acţiuni în sistem integrat, la care au participat atât lucrători ai Jandarmeriei, cât şi ai Poliţiei Comunitare. Cele şase fete, respectiv Nicoleta Stoica, Alina Ciucur, cumnata sa, Alina Ciucur, Veronica Duluban, Florentina Preda şi Alina Grigorescu, au fost depistate în parcarea Motelului Lotrişor, situat pe DN 7, în zona staţiunii Călimăneşti. „Acţiunea a avut ca obiectiv prevenirea şi combaterea prostituţiei, depistarea şi luarea masurilor legale faţă de persoanele care prin comportamentul lor afectează climatul de ordine şi siguranţă civică în zonele popasurilor turistice situate pe Defileul Oltului – Căciulata.”, a declarat subcomisarul Emilian Muşulete, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Cea de-a şaptea tânără prinsă de oamenii legii este Mariana Brănică, iubita temutului Tiberiu Cristea, individ care, potrivit autorităţilor din Brezoi, a terorizat ani la rând oraşul. De asemenea, Tiberiu Cristea a fost cercetat pentru proxenetism, dosar în cadrul căruia nu s-au putut aduna suficiente dovezi pentru a putea fi arestat. Cu toate acestea, atât el, cât şi fratele său, Cosmin Cristea, au ajuns după gratii, la Penitenciarul Colibaşi, fiind condamnaţi pentru ultraj. Pe 12 mai a.c., Tiberiu şi Cosmin Cristea au fost ridicaţi de poliţiştii din Brezoi pentru executarea mandatelor nr. 16/2009 şi 17/2009, emise de Judecătoria Brezoi. În anul 2007, pe numele fraţilor Cristea a fost întocmit un dosar penal, după ce aceştia au agresat fizic un poliţist. După doi ani în care omul legii s-a aflat în proces cu cei doi delincvenţi, magistraţii Curţii de Apel Piteşti i-au dat câştig de cauză, condamnându-l pe Tiberiu la doi ani de puşcărie pentru ultraj, iar pe fratele său, la un an. Mariana Brănică şi celelalte şase tinere au fost sancţionate contravenţional cu câte 500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicată. Surse judiciare afirmă că tinerele surprinse pe traseu au sute de amenzi la activ, dar au scăpat de dosare penale, întrucât, până acum, nu au fost prinse în flagrant.