Primarul comunei Creţeni, Ion Spârleanu, se află la al treilea mandat consecutiv. Social-democratul a intrat în politică imediat după ’89 şi a rămas fidel Partidului Social Democrat. Proiectele sale în acest mandat sunt îndrăzneţe şi menite să îmbunătăţească viaţa consătenilor. Printre acestea se numără: finalizarea lucrărilor la baza sportivă multifuncţională, proiect derulat cu fonduri obţinute pe OG 7/2006, asfaltarea drumului de acces din DN 67 în DJ 677 A, pe o lungime de 1,2 kilometri, finalizarea lucrărilor la sistemul de canalizare, reabilitarea căminului cultural şi dotarea acestuia cu echipament pentru spectacole, construirea unui centru multifuncţional de servicii sociale, a unui parc cu panouri fotovoltaice, dar şi a unui cămin de bătrâni.
Alimentare cu apă în toată comuna
Poate unul dintre cele mai importante proiecte implementat de primarul Spârleanu este, cu siguranţă, introducerea alimentării cu apă. Oamenii beneficiază de această utilitate, dar nu o apreciază la adevărata valoare. Doar jumătate dintre cele 1.200 de gospodării sunt branşate în prezent la sistemul de alimentare cu apă. Acest proiect s-a ridicat la valoarea aproximativă de 3.100.000 de lei şi însumează 27 de kilometri de conductă: „În total, alimentarea cu apă, inclusiv cu extinderile care s-au efectuat pe parcurs, are o lungime de 27 de kilometri de conductă stradală. Comuna Creţeni are introdusă conducta de apă în 98% din localitate. Într-adevăr, 50% din populaţie nu este branşată, pe motiv că au fântâni şi că nu au nevoie de apă curentă. Noi am gândit că este bine să oferim cetăţenilor libertatea de a alege. Într-o localitate europeană trebuie să ai în primul rând apă şi canalizare.”, a spus primarul comunei Creţeni, Ion Spârleanu.
Canalizare şi asfalt la Creţeni
Două proiecte dezvoltate prin fonduri guvernamentale ar putea îmbunătăţi substanţial viaţa cetăţenilor din Creţeni. Este vorba de un sistem de canalizare pe o distanţă de 14 kilometri şi asfaltarea unor drumuri comunale, pe un tronson de trei kilometri.
Potrivit primarului, în această perioadă, încep şi lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare, pe o lungime de 14 kilometri, proiect depus pe HG 577, având o valoare de 35 de miliarde de lei. Lucrările au început pe artera principală a comunei, cuprinzând ulterior şi uliţele trecute în proiect. Investiţia are finanţare, administraţia locală Creţeni reuşind să onoreze plata fiecărei lucrări în proporţie de 80%. Au fost astfel finalizate lucrările primului tronson. Pentru sistemul de canalizare, licitaţia s-a ţinut anul trecut, din totalul de 14 kilometri realizându-se aproximativ 4 kilometri: „Am început lucrările de canalizare şi asfaltare a drumurilor comunale, ambele proiecte fiind depuse pe OG 28. Decontarea se face lunar, prin Consiliul Judeţean şi Ministerul Dezvoltării. Până în prezent, s-au efectuat lucrări de 7 miliarde şi s-au achitat 5 miliarde la sistemul de canalizare.”, a spus Spârleanu.
Al doilea proiect pe OG 28 cuprinde asfaltarea a trei kilometri de drum comunal, din care s-au realizat aproape unul, s-a făcut pregătirea drumului pe porţiunea respectivă şi urmează a fi turnat asfaltul. Este vorba de satul Izvoru. Din 7 miliarde, cât are valoarea un kilometru de asfalt, s-au achitat doar 3 miliarde până în prezent. Potrivit spuselor primarului, ceilalţi doi kilometri vor fi continuaţi în anul 2014, deoarece va veni timpul răcoros şi nu mai există condiţii prielnice: „Pentru fiecare investiţie în parte am avut finanţare la limită. La asfaltarea drumului am cheltuit până acum trei miliarde de lei şi ne-a mai rămas de turnat covorul asfaltic pe cei trei kilometri. Până acum, lucrările pe care le-am început au fost plătite în funcţie de situaţia acestora şi de avansul constructorului faţă de proiect. Noi mergem cu devizul lucrărilor, iar ulterior primim şi aprobarea finanţării, aceasta însemnând câte un miliard sau două, la o perioadă de două luni.”, a mai adăugat Ion Spârleanu.
În curând, Creţeniul va avea un centru multifuncţional de servicii sociale
Comuna Creţeni, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, a depus în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” – Domeniul Major de Intervenţie 3.2 „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale un proiect care are o durată de implementare de 15 luni şi o valoare totală a investiţiei de 1.707.226,91 lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 1.225.717,93 lei, iar contribuţia beneficiarului este 183.726,36 lei, reprezentând cofinanţarea cheltuielilor eligibile şi asigurarea cheltuielilor neeligibile, inclusiv TVA-ul aferent acestora.
În vederea creşterii calităţii vieţii cetăţenilor din comuna Creţeni, centrul multifuncţional de servicii sociale va reuni un centru de zi, al cărui scop va fi acela de a ameliora starea psihologică a bătrânilor singuratici şi vulnerabili prin diverse activităţi distractive, recreative şi spirituale, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi prevenirea instituţionalizării acestora, precum şi o cantină socială în cadrul căreia vor fi prestate servicii sociale gratuite pentru persoanele aflate în situaţii economico-sociale deosebite, servicii care vor consta în pregătirea şi servirea unei mese, zilnic, de persoană, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale.
Primarul Ion Spârleanu a ţinut să precizeze că acest proiect reprezintă „o noutate pentru noi, dar şi o provocare, în acelaşi timp.”. Pentru realizarea unei infrastructuri adecvate furnizării serviciilor sociale menţionate se va urmări îmbunătăţirea aspectului şi ridicarea gradului de confort al unei clădiri din satul Creţeni, prin extinderea pe orizontală, etajarea întregii suprafeţe rezultate, precum şi prin modernizarea interiorului şi echiparea corespunzătoare a acesteia: „În această perioadă avem şi o licitaţie în desfăşurare, a unui centru multifuncţional, un program de reabilitare a clădirilor în vederea asigurării unor persoane care au probleme cu violenţa în familie sau sunt singure, iar noi le vom putea caza în această perioadă, până când vor fi preluaţi de cămine de bătrâni sau alte instituţii abilitate. Este vorba de 8 locuri. Valoarea proiectului este de 14 miliarde de lei vechi, iar locaţia a fost stabilită pe amplasamentul unei foste bănci de credit, care este în domeniul primăriei.”, a povestit referitor la acest proiect primarul Ion Spârleanu.