Daniel Muşat, primarul comunei Milcoiu a acordat un interviu cititorilor Impact real, în care a prezentat stadiul proiectelor aflate în derulare pe raza localităţii sale. Dacă Ministerul Dezvoltării a finanţat proiectele necesare comunităţii şi care sunt problemele cu care le confruntă primăria în prezent, aflăm în rândurile de mai jos.
Impact real: Comunitatea din Milcoiu beneficiază de apă curentă?
Daniel Muşat: Avem reţea de apă aproximativ în toată localitatea. În satul Şorecaru mai este necesară o extindere pe o lungime de 2 kilometri. O altă problemă pe care o avem este predarea reţelei de apă către Apavil. Am primit o adresă prin care ne înştiinţează că nu mai avem voie să administrăm sistemul de apă şi canalizare până la data de 26 noiembrie. Sistemul trebuie să fie predat în administrarea Apavil sau a unei societăţi aflată în subordinea Consiliului Local. Pentru înfiinţarea unei societăţi am nevoie de personal calificat, dar şi de nu anumit număr de abonaţi, pentru acoperirea cheltuielilor. În prezent nici cei doi angajaţi pe care îi avem nu pot să îşi ia salariile la zi din încasările pe care le fac. În această situaţie, am decis să predau sistemul Apavilului, dar preluarea sistemului de către Operatorul Regional SC Apavil SA bate pasul pe loc, şi nu ştiu de ce. Reţeaua de apă în localitate este realizată pe o lungime de 12 kilometri.
Impact real: Ministerul Dezvoltării a finanţat proiectele necesare comunităţii din Milcoiu?
Daniel Muşat: Sunt dezamăgit, pentru că ni s-a aprobat doar asfaltarea drumului comunal 26 şi drumului comunal 28, extinderea reţelei de apă în satul Ciuteşti Luncă, un proiect la care s-a lucrat în procent de 70% şi construirea podeţelor pe pârâul Comanca. Probleme sunt la infrastructura rutieră, pentru că am început lucrările de asfaltare pe străzi, şi acest proiect nu a intrat la finanţare. Nu ştiu de ce ne-au pus să întocmim proiecte, dacă nu sunt bani guvernamentali. Acceptam mai bine să ne fi spus să depunem fiecare localitatea câte un proiect, şi era cel mai bine. O altă problemă pe care o avem este legată de proiectul de asfaltare a drumurilor comunale cu fonduri guvernamental, pe o lungime de 5 kilometri, care a fost câştigat de Strabag. După două săptămâni de la câştigarea proiectului s-au retras, au apucat să toarne în satul Ciuteşti primul strat de asfalt, apoi au adus subcontractanţi care nu mi-au plăcut cum au lucrat, şi au plecat. Eu nu am mai fost de acord să lucrez cu ei, iar lucrările s-au oprit. Lucrările au fost realizate în procent de 20%, adică primul strat de asfalt pe o lungime de 1,8 kilometri. Vom rezilia contractul şi vom continua lucrările cu o altă firmă, care să nu aibă subcontractanţi, pentru că aceşti subcontractanţi nu îşi fac bine treaba. Vreau să fac lucrări de calitate şi rapid. Mai avem o astfel de experienţă, unde lucrările nu s-au finalizat şi nici până acum nu s-a recepţionat investiţia.
Impact real: Ce proiect începe acum, în localitate?
Daniel Muşat: Am demarat licitaţia investiţiei care prevede modernizarea iluminatului public în localitate cu leduri economice. Investiţia se va derula cu fonduri alocate din bugetul local. Proiectul a fost depus şi la Ministerul Dezvoltării, dar nu a fost finanţat. Am găsit atunci o firmă care va demara proiectul, iar banii se vor aloca eşalonat, timp de trei ani. Diferenţa care se va face din economie va fi plata către această firmă. Deja săptămâna viitoare se apucă de treabă, iar valoarea proiectului este de 2 miliarde de lei vechi, şi se vor monta 400 de lămpi economice.
Impact real: Ce veşti aţi mai primit de la Compania Naţională de Investiţii, legate de construirea căminului cultural?
Daniel Muşat: Avem un proiect depus la Compania Naţională de Investiţii de mulţi ani. M-am săturat să tot fac potecă la Bucureşti, sunt bani aruncaţi pe fereastră. Pentru reactualizarea documentaţiilor, a avizelor, a devizului general mă costă cel puţin un miliarde de lei. Am înţeles că la Compania Naţională de Investiţii au început să se finanţeze şi construcţiile noi, dar eu nu mai risc, nu mai sunt de acord să fac proiecte care să zacă ani de zile pe la ministere. Din cauza tergiversărilor, în satul Tepşenari ne-am amenajat un Centru Cultural, deoarece nu aveam unde să ţinem o şedinţă sau o serbare la sfârşit de an şcolar. Urcam copiii pe bănci, pentru a spune câte o poezie.
Impact real: Care sunt problemele cu care vă confruntaţi la primărie, în prezent?
Daniel Muşat: Sunt probleme cu drumul de la primărie în sus, unde SC Forconcid SA a turnat doar primul strat de asfalt, apoi a abandonat lucrarea, nu au mai făcut nimic. În prezent drumul este stricat, din cei 2 kilometri, mai sunt doar 50 de metri buni, în rest tot drumul este distrus. Proiectul este prins cu bani guvernamentali. Nu am putut să prezint o situaţie de lucrări la Ministerul Dezvoltării, pentru a ni se aloca fonduri, pentru că nu am avut-o. Am decis ca lucrările să le preia firma SC Comesad, firma care preia SC Forconcid. Proiectul a fost încredinţat SC Forconcit în urma licitaţiei, fiindcă a venit cu un preţ la jumătate din valoarea proiectului. La început au luat patru miliarde de lei şi au realizat cât au putut din lucrare, iar acum nu se mai pot încadra în bani pentru finalizarea lucrărilor. Proiectul cuprinde asfaltarea drumului comunal pe o lungime de 1,8 kilometri, şi au reuşit să toarne primul strat de asfalt. Preţul cel mai mic pentru o lucrare este cea mai mare prostie. Un preţ are un drum asfalt în pantă, şi alt preţ are un drum drept. De la început l-am întrebat pe constructor dacă poate să finalizeze drumul cu 9 miliarde de lei, iar acum trebuie să mă îndrept în instanţă împotriva lor.
Impact real: Sunteţi mulţumit de felul cum au decurs proiectele, în cele trei mandate?
Daniel Muşat: Milcoiu este aşezarea cu cei mai harnici şi frumoşi oameni. Îşi doresc ca primarul lor să fie un om sincer, autentic, să nu se înconjoare de oportunişti şi să nu facă politică în primărie. De când sunt primar am dat mai multă atenţie celor care nu m-au votat, pentru că am vrut să le dovedesc că au greşit nedându-mi votul. Oamenii au caractere diferite, sunt unii care văd lucrurile, îşi dau seama de munca depusă şi o apreciază, iar pe această cale le mulţumesc, şi mai este cealaltă categorie de oameni, care văd că se face treabă, dar nu recunosc şi nu apreciază. Administraţia locală are fonduri pentru autofinanţare doar pentru şase luni. Numai iarna când dau drumul la leduri ne costă energia electrică peste 300 de milioane de lei vechi. În primul mandat localitatea nu avea şcolile reabilitate, nu avea drumuri şi nici apă curentă. Întâmplător am aflat, în urma unui control al Curţii de Conturi că, la capitolul achiziţii, în anul 2015 am atras peste 44 de miliarde de lei vechi pentru investiţii, mare parte fiind fonduri de la stat, din bugetul local sau sprijin de la Consiliul Judeţean. În prezent, pentru accesarea fondurilor europene localitatea Milcoiu nu se poate plia din cauza condiţiilor impuse de Uniunea Europeană. Singura noastră şansă de dezvoltare rămâne accesarea fondurilor europene, prin Grupul de Acţiune Locală din care facem parte. Prin intermediul acestei organizaţii vom achiziţiona un utilaj pe care să-l folosim în special pentru deszăpezire. Este o achiziţie de care avem urgent nevoie, având în vedere poziţia geografică a localităţii, cu drumuri în coastă şi înguste. Mai avem nevoie de un utilaj care să meargă integral faţă – spate, mai ales când este zăpada mare.
Impact real: De ce atragerea fondurilor europene în localitate este o ţintă greu de atins?
Daniel Muşat: Singura modalitate de atragere a fondurilor europene în localitate este GAL. Condiţiile impuse în programele europene sunt draconice. Oricât de mare sau mică este localitatea trebuie să îi dai şansa unei dezvoltări durabile, altfel suntem condamnaţi la pieire. Scăderea demografică este într-adevăr o problemă, iar tinerii care pleacă peste hotare nu se mai întorc acasă. În localitate, mai avem astăzi 90 de copii, în contextul în care, acum opt ani erau 140 de elevi.
Impact real: Centrul de permanenţă este o investiţie benefică?
Daniel Muşat: Avem un Centru de Permanenţă nou, fiind al patrulea centru din judeţ. A fost ideea de a fi veriga între medicul de familie şi unitatea de primiri urgenţe. În acest centru îşi desfăşoară activitatea 7 medici. În primul mandat aveam un dispensar într-o locaţie care stătea să cadă, iar astăzi ne mândrim cu acest centru. La orice oră din noapte, comunitatea are medic. Vom amenaja un spaţiu şi pentru un medic stomatolog. La fel avem şi şcolile din Milcoiu, locaţii care pot concura cu cele din oraş. În localitate mai avem două şcoli şi o grădiniţă, de care sunt mândru.