Toate scolile au fost reabilitate
Administraţia locală a comunei Dănicei se poate mândri cu numeroase proiecte finalizate, printre care modernizarea şcolilor, considerând că este necesar ca elevii să beneficieze de aceste facilităţi, pentru a nu fi nevoiţi să meargă în oraş pentru a studia: „Începând din anul 2004, am început reabilitarea tuturor şcolilor din localitate şi pot spune că, în acest moment, toate unităţile de învăţământ au suferit lucrări de investiţie. Comuna Dănicei beneficiază de cadre didactice specializate, iar copiii au de la cine să înveţe. Avem şapte şcoli la nivelul localităţii dintre care mai funcţionează doar cinci. Şcoala din satul Dealu Scheiu funcţionează numai la nivelul claselor I-IV, Şcoala Generală de la Udreşti are clasele I-VIII, Lăunele de Jos, clasele I-VIII, Ceretu, clasele I-IV şi grădiniţă, iar Bădeni – clasele I-IV. Am şcoli în care 4-5 ani nu avem nevoie să facem nimic, sunt foarte bine dotate, au grup sanitar în interiorul clădirii, gresie, faianţă, lambriuri. Două unităţi şcolare sunt dotate cu centrale termice. La Şcoala Lăunele de Jos am şi un părculeţ foarte frumos, cu un lac, iar peste el o punte.”. De asemenea, primarul are o strategie de a-şi apropia cetăţenii, ajutându-i pentru a beneficia ulterior de sprijin în ceea ce doreşte să întreprindă în localitate: „Am o scenă făcută, iar locuitorii m-au ajutat cu muncă voluntară. Trebuie să se vadă că ai iniţiativă şi dorinţă, vin şi eu cu ceva, iar lângă mine se alătură şi cetăţeanul, apoi vine şi investitorul, adică fiul satului prosper, şi aşa comuna mea înfloreşte.”, a precizat Pirneci.
Căminul cultural, speranţă pentru viitor
Întreprinzător din fire, primarul Dumitru Pirneci îşi mai doreşte pentru localitate construirea unui cămin cultural nou, undeva, în centrul comunei, cel deja existent aflându-se la o distanţă destul de mare şi fiind în stare de degradare: „Cămin cultural nu avem, pentru că era expus la o margine, într-un sat care este foarte departe, nu este legat de comunitate, iar în momentul de faţă este într-o stare de funcţionare precară. Am făcut studii de fezabilitate pe care le-am înaintat, suntem în baza de date, iar când vor începe să dea drumul pentru finanţare suntem şi noi pe locul trei ca punctaj. În judeţul Vâlcea sunt 14 primării cu proiecte aprobate pentru cămine culturale, printre care ne numărăm şi noi. Datorită crizei, nu s-a dat drumul finanţărilor, sperăm şi aici că, în curând, se vor debloca proiectele, fiind o situaţie, zic eu, destul de grea, pe care noi o simţim.”. Acesta mai consideră că amenajarea unui astfel de cămin ar fi în folosul comunităţii, iar oamenii din comună ar avea astfel un spaţiu unde să îşi desfăşoare anumite evenimente: „Aici, în Dănicei, noi nu avem unde să desfăşurăm o acţiune. Dacă am avea un cămin cultural i-am ajuta şi pe localnici, punându-le la dispoziţie spaţiul.”, a concluzionat în acest sens primarul Pirneci.
Primarul Pirneci: „Mi s-a înscenat o cursă înainte să candidez”
Actualul primar din Dănicei era cel mai iubit om din comună încă dinainte să candideze pentru fotoliul de primar. De fiecare dată când aveau loc alegeri, în spatele lui se aflau cei mai mulţi consilieri. Datorită influenţei pe care o avea în rândul oamenilor din comună, i s-a înscenat o cursă de către contracandidaţii săi, pentru a nu mai putea candida în anul 2004. Cu şase luni înainte de alegeri i s-a făcut reclamaţie la locul de muncă la care activa atunci, cu scopul unic de a i se întocmi dosar penal şi a nu mai putea candida: „Toată lumea mă întreba de ce nu candidez la primărie. Eu consideram că locul meu era acolo doar ca simplu consilier. În 2004, contracandidaţii mei la funcţia de primar din vremea aceea mi-au făcut reclamaţie, cu gândul că vor reuşi să mi se întocmească dosar penal, pentru a nu mai putea să candidez la primărie. Fiind responsabil pe o suprafaţă foarte mare de pădure, nu puteam să inventariez fiecare lemn care pleca din pădure. După două săptămâni de control mi-au găsit şi mi-au imputat 70 de milioane de lei vechi. În acea perioadă m-am internat, ca să nu îmi poată desface contractul de muncă, apoi m-am judecat cu Direcţia Silvică, iar din valoarea de 70 de milioane de lei am rămas cu 25 de milioane datorie, dar am fost repus în drepturi cu o lună de zile înainte de alegeri. Pădurea fiind deschisă oricui, în caz de probleme nu sunt sancţionat penal. Am plătit, într-adevăr, cât a fost dar, datorită reclamaţiei lor, m-am ambiţionat mai mult şi am candidat, ca să le demonstrez că reuşesc să obţin funcţia de primar în pofida tertipurilor acestora. Am candidat şi am şi ieşit primar.”, a precizat Dumitru Pirneci.
Păstrarea tradiţiei, importantă la Dănicei
Potrivit primarului Pirneci, localnicii din Dănicei valorifică tradiţia, iar în acest sens administraţia locală a fost mereu alături de aceştia, prin sprijin financiar. Primăria Dănicei sprijină manifestările culturale, istorice, religioase şi sociale ale comunităţii şi alocă în fiecare an resursele financiare pentru bunul mers al activităţilor. Şi în aceşti ani de criza economico-financiara profundă s-au găsit o serie de posibilităţi pentru a se susţine aceste activităţi importante. Primarul este de părere că ziua comunei Dănicei nu este ziua primăriei, ci ziua locuitorilor acestei comunităţi. Mulţi sunt cei care afirmă că astfel de manifestări nu sunt oportune în aceste vremuri, dar majoritatea oamenilor cu gândire şi spirit civic susţin aceste evenimente: „Tocmai în aceste vremuri de restricţie şi povară socială, încărcate de sărăcie şi suferinţa, este necesar ca lumea să se adune şi să-şi regăsească tradiţionalele sale valori, fiindcă acestea au ajutat poporul român să-şi păstreze fiinţa lui naţională şi să supravieţuiască în tulburata sa istorie. Este important să susţinem aceste manifestări deosebite ale comunităţii noastre.”, a mai spus primarul Pirneci. Acesta a precizat că sărbătoarea de suflet a cetăţenilor din comună este „Cireşarii”, un amplu eveniment cultural, artistic şi sportiv. Festivalul Cireşarii, ajuns la cea de a 41-a ediţie, reuneşte anual, în luna iunie, tineri din opt localităţi aflate în trei judeţe ale ţării: „În 2011, au participat tineri din localităţile Dobroteasa, Sâmbureşti şi Vitomireşti – judeţul Olt, Ciomăgeşti – Argeş, precum şi cei din comunele vâlcene Galicea, Olanu, Stoileşti, Drăgoeşti şi Dănicei”. Primarul a ţinut să precizeze că Festivalul Cireşarii de anul trecut i-a adunat laolaltă pe reprezentanţii Puterii şi Opoziţiei. Surse din primărie ne-au declarat că toţi politicienii prezenţi s-au declarat mulţumiţi de modul în care primarul Dumitru Pirneci a organizat această sărbătoare. Mai mult, PDL-iştii vâlceni au avut numai cuvinte de laudă la adresa primarului liberal. Nu doar liderii Puterii l-au felicitat pe primarul liberal al comunei Dănicei, Dumitru Pirneci, activitatea acestuia fiind lăudată şi de preşedintele Consiliului Judeţean şi lider al PSD Vâlcea, Ion Cîlea, precum şi de deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu.
„Am şcoli în care 4-5 ani nu avem nevoie să facem nimic, sunt foarte bine dotate, au grup sanitar în interiorul clădirii”
Poveşti, verificaţi dacă funcţionează vreo toaletă. Elevii tot în fundul curţii îşi fac nevoile. Numai minciuni.
Poveşti, verificaţi dacă funcţionează vreo toaletă. Elevii tot în fundul curţii îşi fac nevoile. Numai minciuni.