Sunteţi aici: Pagina principală // Cultură

Cursuri noi la Biblioteca Judeteana

În perioada 19 – 21 noiembrie 2010,  (vineri, 19 noiembrie, ora 15.00; sâmbătă, 20 noiembrie 2010, ora 9.00; duminică, 21 noiembrie 2010, ora 9.00) la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea va avea loc Cursul de Specializare TOT – Training of trainers.  Scopul cursului constă în însuşirea noilor tehnici de formare implicate de educaţia pe tot parcursul vieţii şi aplicarea acestora în funcţie de particularităţile învăţării la adulţi. La acest curs vor participa manageri, responsabilii cu formarea într-o organizaţie, actuali şi viitori formatori, cadre didactice, reprezentanţi ai ONG-urilor, bibliotecari, studenţi şi voluntari. Cursul este organizat de Bibliotecă, în parteneriat cu Centrul Naţional de Training EDUEXPERT – furnizor de formare profesională continuă în parteneriat cu Centrul Europe Direct Vâlcea. În Holul Mare al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea s-a deschis standul Editurii Tritonic din Bucureşti. Peste 200 de titluri din domenii precum comunicare, istorie, beletristică, SF, etc. îşi aşteaptă cumpărătorii. Oferta este generoasă, pentru toate buzunarele, cărţile având preţuri cuprinse între 5 şi 25 lei. Vineri, 19 noiembrie, începând cu ora 14.00, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a avut loc o întâlnire cu noii voluntari ai Centrului Europe Direct. De asemenea, în perioada 15 – 17 noiembrie 2010, începând cu ora 9.00, la Sala Universitarilor s-a derulat Cursul „Bazele Serviciilor Noi de Bibliotecă”, pentru cea de a treia serie de bibliotecari. Componenţii acestei serii sunt bibliotecarii Georgeta Cîrstea, Ilie Fârtat, Mihai Gheorghiţă, Larisa Ionescu, Eliza Matei, Crina Popescu, Ileana Puşcaşu, Florin Rădulescu, Tincuţa Stoicănoiu şi Viorica Stroe.  Organizator este Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, în parteneriat cu IREX Bucureşti.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.