Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Constantin Neagoe: „Am o slabiciune si o simpatie politica pentru PSD”

Primarul independent al comunei Ioneşti, Constantin Neagoe este conştient de faptul că investiţiile pe care şi le doreşte pentru localitatea pe care o gospodăreşte sunt greu de realizat fără sprijin politic. Introducerea alimentarii cu apă şi canalizarea sunt priorităţile sale în noul mandat. Ce este dispus să facă pentru ca localitatea Ioneşti să dispună de toate utilităţile, aflăm în interviul de mai jos.

Impact real: Care este relaţia dumneavoastră cu personalul primăriei? Dar cu Consiliul Local?
Constantin Neagoe: Sunt foarte mulţumit de angajaţii primăriei, formăm cu adevărat o echipă. De la Prefectură s-a spus că secretarul din localitatea Ioneşti este cel mai bun secretar, singura problemă fiind salariile foarte mici. Eu am încercat să-i ajut pe fiecare, la fiecare sfârşit de an sau de Paşte le-am dat prime. Aşa cum salariaţilor de la firma mea le-am dat prime de 15 milioane de lei vechi, au primit şi ei câte 4 milioane de lei, tot de la firma mea, ca sponsorizare. În plus, cei doi la sută de la fiecare angajat din firma mea sunt distribuiţi către Primăria Ioneşti, iar asta înseamnă mai mult de un miliard de lei vechi. Eu sunt foarte iubit în comună, comunitatea ştie că eu, dacă le promit ceva, rezolv problema. Cine spune că Neagoe a furat bani de la primărie, nu este om. Este exclus aşa ceva, nu mă gândesc la avantaje, eu am bani şi fac bani suficienţi pentru tot ce-mi doresc. În privinţa consiliului local, am consilieri majoritari de la PDL, dar, am gândit că trebuie să fim op echipă, pentru ca toate proiectele propuse să fie aprobate. Recunosc că mi-am făcut campanie în ultima săptămână, pentru această echipă. Ceilalţi doreau să-l pună viceprimar pe fostul primar şi le-am spus că, dacă se întâmplă aşa ceva, voi pleca din primărie. Astfel, am scos opt consilieri de la PDL şi am viceprimar din PDL, cu care mă înţeleg foarte bine.

Impact real: În 2008, când aţi venit în funcţie, aţi preluat primăria cu datorii?
Constantin Neagoe: Am avut şapte miliarde datorii la BCR şi la SC Onilserv două miliarde, pe nişte facturi emise cu servicii de balastări drumuri, în perioada campaniei. Dacă cineva ar controla, să vadă câte balastări s-au făcut în comuna Ioneşti, ar trebui ca toate drumurile din localitate să fie până la straşina casei. Am mai avut o datorie pentru iluminatul public. În consecinţă, mi s-a tăiat curentul electric, pentru că nu era plătit, dar am reuşit să ne achităm de acel credit, de la BCR.

Impact real: Ce v-a determinat să candidaţi pentru funcţia de primar, în anul 2008?
Constantin Neagoe: Fostul primar în aceea perioadă mă ataca prin presă şi atunci m-am hotărât să candidez. A fost o ambiţie personală şi, în plus, comuna Ioneşti este locul unde m-am născut.

Impact real: De mai mult timp vă chinuiţi să finalizaţi un nou sediu al primăriei. În ce stadiu se afla lucrarea?
Constantin Neagoe: Nimic nu mai fac, până nu termin noul sediu al primăriei. Pentru această lucrare am avut contract cu cei de la Onilserv şi ce au lucrat până acum am plătit. Ei spun că noi mai avem să le dăm bani, dar eu consider că nu mai avem, pentru că nu este lucrarea gata. Eu am cerut rezilierea contractului cu ei, pentru că nu au bani să meargă mai departe cu finalizarea lucrării şi îl voi pune din nou pe SEAP, pentru o nouă licitaţie. De când sunt eu primar, nu prea am stat prin primăria asta pe care o avem, pentru că este foarte greu, noi nu avem condiţii de muncă în acest sediu, al actualei primarii. Nu am birou şi nici nu-mi trebuie birou, dar este foarte greu pentru salariaţi. Cu alte cuvinte, această lucrare trebuie finalizată cât mai repede.

Impact real: Neavând parte de sprijin politic, cât de greu v-a fost să fiţi primar independent?
Constantin Neagoe: Foarte greu, pentru că se ţine cont de culoarea politică. De asemenea, obiectivele care nu au necesitat sume foarte mari le-am rezolvat cu sprijinul domnului Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care ne-a sprijinit în limita posibilităţilor. Fac totuşi menţiunea că niciodată nu am primit mai mulţi bani de la Consiliul Judeţean decât alte comune, iar aceste fonduri au fost foarte bine gestionate şi se văd investiţiile.

Impact real: De ce nu v-aţi înscris într-un partid politic?
Constantin Neagoe: În partide găseşti oameni care mint cel mai mult şi trebuie să fii subordonat lor, iar eu nu pot să fiu căţel şi să mă duc să-i perii. Eu sunt omul care are coloană vertebrală şi, dacă cineva vrea să lucreze cu mine, eu îl primesc. Dacă am bani şi dânşii sunt de acord să-mi dea prin aprobarea proiectelor este foarte bine, eu voi demara lucrările astfel. Nu pe mine mă pedepsesc cei care refuză să ne finanţeze proiectele, dar comunitatea este în acest joc, sper să înţeleagă asta toţi politicienii. Nu pot să latru ca un câine prost; eu, dacă promit trebuie să rezolv acea problemă. Politicienii, în schimb, fac promisiuni şi mint cetăţeanul fără nici un respect.

Impact real: Aveţi totuşi o formaţiune politică pe care o simpatizaţi?
Constantin Neagoe: Pentru că nu pot să mint, nu o să mă înscriu în nici un partid, dar am o slăbiciune şi o simpatie politică pentru PSD şi un mare respect faţă de domnul preşedinte Ion Cîlea. Mi-aş dori ca domnul preşedinte să facă o analiză şi să vadă de câte ori a câştigat PSD-ul la Ioneşti, la un independent, şi asta pentru că eu chiar m-am implicat în toate rezultatele obţinute.

Impact real: Se spune că sunteţi cel mai bogat primar din judeţ, conform declaraţiei de avere, care nu corespunde cu realitatea…
Constantin Neagoe: A venit la mine cineva de la o televiziune şi m-au întrebat ce maşini conduc. Le-am spus că iarna am un Porsche Cayenne, vara am un Mercedes S-Classe şi primăvara, când este timpul mai frumos am un Audi decapotabil. Mi-au reproşat apoi că nu le am trecute în declaraţia de avere, iar eu le-am răspuns că sunt luate pe firmă. Apoi m-au întrebat şi de bijuterii. Eu am bijuterii, dar le am dinainte de a fi primar, sunt ale mele, nu cred că avea primăria să-mi dea bijuterii, dacă nici salariul nu mi-l iau. Legat de maşini, am mai mult de 21, aşa cum se scrie prin presă. Referitor la faptul că deţin mai mult teren decât am declarat vă spun că terenul din comuna Ioneşti şi ferma sunt înregistrate pe firmă, nu au nici o legătură cu primarul Neagoe. Eu nu am decât un cont de 600.000 de euro, bani care au explicaţie, dividentele de la Comchim şi casa, atât.

Impact real: Care muncă este mai grea, cea de primar sau cea de administrator al unei firme personale?
Constantin Neagoe: Cea de primar este mult mai grea, pentru că trebuie să stai „căţel”, altfel nu primeşti bani pentru comunitate şi mie nu îmi place calitatea de căţel. Asta este cel mai grav pentru mine, nu reuşesc să mă încadrez, am o coloană vertebrală perfectă, nu-mi vine să mă aplec şi, dacă îmi aplec capul, este doar ca să-mi admir pantofii.

Impact real: Nu aţi fost înscris în nici un partid politic?
Constantin Neagoe: Nu am fost niciodată înscris în nici un partid politic, totdeauna am fost independent.

Impact real: Ce v-ar putea determina să vă înscrieţi vreodată într-un partid politic?
Constantin Neagoe: Dacă mă ajută să-mi aprobe şi să finanţeze proiectul de introducere a reţelei de alimentare cu apă şi canalizare sunt decis să mă înscriu şi să susţin financiar un partid politic, dacă se doreşte. Simpatia mea politică este PSD-ul.

Impact real: Care este secretul menţinerii în funcţia de primar?
Constantin Neagoe: Să faci ceva pentru comunitatea pe care o reprezinţi, să nu ai interese personale. La Primăria Ioneşti, în actele contabile sunt trecuţi bani de ordinul sutelor de milioane de la Comchim către Primăria Ioneşti. La noi totul este transparent, toate ordinele de plată şi sponsorizările sunt trecute cu procese verbale, să se vadă clar pe ce s-au cheltuit banii.

Impact real: De 1 Martie şi de 8 Martie pregătiţi ceva?
Constantin Neagoe: De 8 Martie anul acesta nu mai pregătesc, pentru că mă duc la München cu nevasta, nora, fata mea, băiatul şi ginerele. Mergem acolo să sărbătorim 8 Martie. Toată familia s-a bucurat şi, în acelaşi timp s-au mirat toţi de ce la München. Ulterior au aflat că pe data de 8 martie, la München este târgul de vânătoare, şi acesta a fost adevăratul motiv pentru care vreau să mergem acolo.

Impact real: Ce pasiuni aveţi ?
Constantin Neagoe: Vânătoarea: la AJPPS am plătit 80 şi milioane de lei vechi autorizaţii pentru porc mistreţ şi 60 de milioane pentru a avea voie să vânez ţap. Sunt autorizat de când începe sezonul de vânătoare şi până se termină, în fiecare zi. La firma ARTEMIS am dat peste 200 de milioane, tot pentru autorizaţie la vânătoarea de porc mistreţ, cerb şi ţap. Eu am autorizaţie pentru tot anul la ambele filiale ale judeţului Vâlcea. Presa mă acuză de braconaj, dar unde este braconajul? Am autorizaţie individuală, mă duc seara, împreună cu paznicul.

Impact real: Vă gândiţi să mai candidaţi peste patru ani?
Constantin Neagoe: Dacă nu se mai scrie de mine prin presă nu o să mai candidez, dar dacă acel domn, mă refer la fostul primar zice că mă scoate din comună, mă ambiţionează şi din nou voi candida.

Impact real: Cum vedeţi comuna Ioneşti, la modul ideal?
Constantin Neagoe: Să mă înscriu într-un partid ca să mi se aprobe spre finanţare proiectul introducerii reţelei de alimentare cu apă, canalizare şi gaze naturale, să termin primăria şi să fac un dispensar în comună. Aşa mă pot gândi la un plan de viitor pentru atragerea de investitori, altfel nimeni nu va veni într-o localitate unde nu sunt condiţii. Ce investitori ar putea să vină, care să folosească drept combustibil lemnul şi să nu aibă posibilitatea de a-şi construi grupuri sanitare în interior, deoarece nu avem apă şi canalizare?


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.