Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate

Constantin Daghici: Suntem specialisti in a pune carul inaintea boilor

02 parcul comunalÎn ciuda crizei economice din ultimii ani, primarul social-democratul Constantin Drăghici nu a stat cu mâna întinsă pe la diferite instituţii, ci a accesat cât mai multe fonduri europene. În acest fel s-a schimbat aspectul comunei, deoarece preocupările administraţiei publice locale întotdeauna au fost îndreptate în vederea identificării soluţiilor de a atrage cât mai multe fonduri în localitate. În acest sens, primarul este pregătit pentru atragerea de noi fondurilor europene, pe care le va direcţiona spre asfaltarea drumurilor comunale. Spune că este uşor dezamăgit, deoarece întotdeauna a căutat ca toate investiţiile să fie dispuse în ordinea succesiunii, sau, altfel spus, într-o anumită rânduială, însă, şi de data aceasta, statul a pus „carul înaintea boilor”: „Suntem specialişti în a încurca lucrurile, şi spun asta pentru că, dacă, până acum, am avut o strategie în vederea finalizării lucrărilor de
apă, canalizare şi drumuri, pe viitor va fi mult mai greu să le respectăm. Spun asta pentru că, pe fonduri europene, vom băga doar asfaltarea unor drumuri. Prin master-planul judeţului suntem prinşi în prima etapă, pentru extinderea reţelei de apă în toată localitatea, iar pentru canalizare, conform directivelor, vom intra abia în cea de a doua etapă.
În primă fază, m-am gândit să mă retrag din acest master-plan al judeţului, dar mi-am făcut evaluarea şi am văzut că am şanse foarte mici să accesez alimentarea cu apă şi canalizarea din fonduri europene şi, atunci, am hotărât să le las acolo pentru că am ajuns la concluzia că există pericolul să alerg după doi iepuri, fără să prind vreunul. Insă, în situaţia aceasta, există riscul ca, după ce asfaltez, să vină Apaviliul, cu lucrările de canalizare şi să spargă tot asfaltul meu. De aceea spun că suntem atât de buni specialişti, încât punem carul înaintea boilor. Sincer, nici nu îmi vine să stau şi să nu depun vreun proiect, pentru că nu pot să ratez această şansă. Atunci, am calculat ce drumuri trebuie asfaltate, în aşa fel încât să fie mai largi şi să nu se spargă asfaltul, când vor face reţeaua de canalizare. Noi avem canalizare, pentru că eu am mers tot timpul în paralel cu proiectele,
aşa mi s-a părut corect. Am prevăzuţi 14 kilometri de reţea de alimentare cu apă şi canalizare pe aceeaşi porţiune, plus asfaltarea drumului”, a declarat primarul.

Se reiau lucrările la parcul din comună

Primarul comunei Amărăşti mai spune că, în curând, se vor relua şi lucrările care vizează modernizarea Parcului Zăvoi, o investiţie pentru care finanţatorul, Agenţia Fondului de Mediu, nu a fost de acord cu plata lucrărilor către constructor până la acea dată, deoarece, în urma verificărilor pe teren, s-a constatat că firma constructore a încercat să „fenteze” condiţiile asumate în caietul de sarcini: „Am avut probleme cu constructorul, dar am reuşit să reziliem contractul cu ei. Acum suntem în discuţii cu un nou constructor, care trebuie să vină şi să îi predăm amplasamentul. Continuarea lucrărilor se va face prin încredinţare directă, pentru că s-a redus suma şi, pe de altă parte, s-a mărit valoarea lucrării. Proiectul a fost început în anul 2013, abia dacă s-a făcut partea de irigaţii, în rest nimic, şi mai este o groapă făcută în partea unde trebuie să fie intrarea în parc, şi unde va
trebui făcut un heleşteu cu peşti”, a spus primarul. După finalizarea investiţiilor, zona de agrement situată în apropierea Primăriei Amărăşti va avea alei pietonale, băncuţe, coşuri de gunoi şi locuri de joacă pentru copii.

Iluminatul parcului se face cu panouri solare

În plus, cetăţenii din localitate vor avea posibilitatea de a se odihni la umbra unui foişor şi de a admira podul care se va construi peste lacul din Zăvoi: „Iluminatul public din parc va fi asigurat de o serie de panouri fotovoltaice, iar întreg parcul va fi împrejmuit cu gard viu: „Acest lucru se cere în ghidul de finanţare, pentru că, de fapt, întreaga investiţie se bazează pe plantaţii de arbori şi gazon”, a explicat Constantin Drăghici. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 500.000 de lei.

După 20 ani, se vor relua lucrările la căminul cultural

Primarul Constantin Drăghici afirmă că aşteaptă răspuns de la Compania Naţională de Investiţii, iar căminul cultural ar putea primi finanţare pentru continuarea lucrărilor: „Această locaţie este o prioritate. Spun asta pentru că, în fiecare dimineaţă, când intru în birou îl văd pe geam. Este o locaţie construită din anul 1996, care, pe zi ce trece, se degradează văzând cu ochii. Am actualizat proiectul tehnic, am eliberat certificatul de urbanism şi am luat toate avizele care sunt necesare pentru continuarea lucrărilor. Acum, împreună cu CNI, trebuie să facem protocolul de predare. Compania trebuie să solicite apoi eliberarea autorizaţiei de construire şi să demareze licitaţia de lucrări. Clădirea este extrem de mare. Dacă era un proiect mai mic, poate era mai uşor de finalizat dar, pentru ca locaţia să fie finalizată, Compania Naţională de Investiţii va aloca peste 23 de miliarde de lei vechi, bani pe
care noi niciodată nu am fi avut de unde să îi scoatem. A fost greu până când am descoperit această sursă de finanţare, deoarece, până acum, CNI, finanţa numai reabilitări de clădiri şi construcţii, iar proiecte cum este al nostru, respectiv construcţii începute şi nefinalizate din diverse motive, nu au intrat la finanţare. Însă, în timp, deoarece în situaţia noastră mai sunt şi alte localităţi la nivelul ţării, legea a fost amendată. Mă gândesc că, la primăvară, avem toate şansele să înceapă lucrările. Este foarte bine că s-au gândit să introducă un amendament pentru edificiile culturale care trebuie doar continuate. Acest cămin este singurul pe care îl avem, în situaţia în care, la Amărăşti, există o activitate culturală extrem de bogată. Susţinem repetiţiile în holul primăriei şi tot aici sunt şi serbările copiilor. Inclusiv ansamblul de dansuri şi cântece, condus de preotul parohiei
Nemoiu îşi desfăşoară activitatea la noi”, a mai declarat primarul Constantin Drăghici. Chiar dacă localitatea nu a avut până acum un cămin cultural pe măsura activităţilor, acest fapt nu i-a împiedicat pe cei implicaţi în păstrarea culturii să meargă mai departe cu desfăşurarea activităţilor culturale. În comună sunt, într-adevăr, extrem de numeroase activităţile culturale, începând cu grupul vocal „Haiducii de la Amărăşti”, condus chiar de primarul Constantin Drăghici, care a depăşit graniţele ţării. Cei doi preoţi ai comunei, inimoşi şi iubitori de cultură, organizează şi ei, în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, un festival de colinde, cu copiii talentaţi din toată zona. Tot la iniţiativa lor s-a format ansamblul folcloric pentru copiii de cântece şi dansuri, cu care au fost invitaţi la televiziuni, iar sub bagheta preotului din satul Mălinaş se pregăteşte grupul vocal
bărbătesc, axat pe colinde şi cântece bisericeşti.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.