Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Constantin Carstina vrea sa faca din Orlesti o localitate occidentala

Constantin Cârstina, primarul comunei Orleşti, se află la cârma administraţiei locale din anul 2000, fiind la al treilea mandat consecutiv. Încă de la primul mandat s-a remarcat prin proiectele ambiţioase derulate, prin faptul că a reuşit să câştige respectul consătenilor. Primarului i se potriveşte de minune zicala românească „omul sfinţeşte locul”, reuşind în anii de mandat să transforme Orleştiul într-o localitate occidentală. Bun administrator al treburilor publice specifice comunei Orleşti, Constantin Cârstina urmăreşte cu asiduitate îndeplinirea obiectivului fundamental pe care şi l-a propus, şi anume modernizarea localităţii în fruntea căreia se situează prin decizia electorală a consătenilor. În timpul mandatelor sale, comuna Orleşti a căpătat o altă înfăţişare. Modest din fire, Constantin Cârstina a demonstrat că ştie care sunt atribuţiile unui administrator local. Datorită interesului oferit funcţiei pe care o deţine, comuna beneficiază, în prezent, de aproape toate serviciile publice specifice unei localităţi urbane: gaze naturale, canalizare, apă curentă, cablu TV, internet, asistenţă medicală, şcoli, grădiniţe, bibliotecă etc., fapt care conferă localităţii un statut cât mai apropiat de standardele specifice ţărilor civilizate din Uniunea Europeană: „Am început cu modernizarea sediului primăriei şi am încercat să păstrăm tradiţia, am continuat cu şcoala, care este finalizată, arată foarte bine, cu teren de fotbal sintetic, sală de sport şi încălzire centrală. Am terminat canalizarea în 2009 pe Ordonanţa 7 a Guvernului României, incluzând satele Orleşti Procopoaia –Silea, cu o valoare de 1 milion de euro, şi am continuat pe Hotărârea de Guvern 577, cu o valoare de 80 de miliarde de lei, însemnând asfaltarea şi modernizarea a 17.15 kilometri de drumuri comunale. Am finalizat alimentarea cu gaz metan în toate cele cinci sate ale localităţii. Investiţia a început în 1998 şi acum am finalizat cele două sate din stânga drumului naţional, spre Drăgăşani. Am continuat şi am finalizat grădiniţa cu program prelungit din satul Silea, care funcţionează cu 15 copii. Am reuşit să modernizăm şi căminul cultural, pe care îl vom inaugura de Paşte, cu bani din bugetul local şi de la Consiliul Judeţean. Am finalizat baza sportivă acum doi ani, din bugetul local şi din Ordonanţa 7. Am continuat alimentarea cu apa prin programul SAPARD în 2004 şi am terminat-o în 2006.”, a precizat primarul Orleştiului.
Ce poate fi mai benefic pentru o localitate decât să aibă în fruntea sa un om care îşi rupe şi din timpul alocat familiei personale pentru a munci pentru familia cea mare, pentru consăteni. Ambiţia care îl caracterizează pe primarul Cârstina îl situează pe unul dintre primele locuri într-un top al primarilor vâlceni. Oamenii de aici, beneficiari ai eforturilor şi acţiunilor sale de prim-gospodar al localităţii, îi apreciază munca şi îl susţin ori de câte ori le cere sprijinul, realizându-se o adevărată simbioză între calităţile sale de manager al comunei şi dorinţa lor de a trăi din ce în ce mai bine.

Sediul primăriei, vechi de un secol
Este demn de admirat la primarul Orleştiului faptul că a reuşit să conserve într-un mod exemplar sediul destinat angajaţilor primăriei în vederea îndeplinirii atribuţiilor care le revin. Este cu atât mai demn de laudă acest aspect, cu cât spaţiul respectiv este vechi de aproape un secol, mai precis din anul 1918. Construcţia despre care vorbim a fost creată din nişte clădiri vechi, din care nimeni nu şi-ar fi închipuit că poate să iasă ceea ce sunt astăzi, adică un spaţiu de lucru modern, civilizat, dotat cu toate cele trebuincioase unui funcţionar, care, cu siguranţă, vine cu drag la serviciu în fiecare zi: „Încă de când am ajuns primar am considerat o prioritate modernizarea sediului primăriei. În acest sens, am încercat să păstrăm tradiţia, deoarece clădirea este foarte veche. Am reuşit să o reabilităm şi să facem ceva demn de admirat de către localnici. Consider că un primar care se respectă are un sediu al primăriei modern şi curat, să le fie drag angajaţilor să vină la serviciu. Cu atât mai mult primăria noastră se diferenţiază prin acest amănunt, prin faptul că este o clădire foarte veche, pe care noi am încercat să o conservăm, să-i aducem mici modificări, dar, în ansamblu, să fie specială prin vechimea de aproape 100 de ani.”, a adăugat primarul comunei Orleşti.
Drumurile de tarla, în atenţia primarului
Primarul Constantin Cârstina a reuşit, în perioada mandatelor sale, să dea o altă faţă comunei pe care o administrează. Cetăţenii au acum tot ce le trebuie în comuna Orleşti: apă, canalizare, gaz metan, inclusiv infrastructura drumurilor a fost în atenţia primarului. Toate drumurile comunale de pe raza localităţii au fost asfaltate şi arată chiar mai bine decât drumul judeţean care străbate localitatea. Primarul susţine că va finaliza anul acesta şi lucrările de asfaltare a tuturor uliţelor de pe raza comunei: „Aici, infrastructura este finalizată, cu mici excepţii. Trebuie finalizaţi anul acesta 22 de kilometri de uliţe. Practic, toată comuna este asfaltată, cu podeţe şi canale.”. Tot în atenţia primarului s-au aflat şi drumurile de tarla, pe care şi-a dorit cu tot dinadinsul să le asfalteze. A implementat un proiect, l-a înaintat şi a obţinut finanţarea, urmând ca, în curând, să fie demarate lucrările de asfaltare: „Am câştigat şi proiectul pe Măsura 1.2.5, cu drumurile de tarla. Suntem pe poziţia 50 la nivel naţional, din o sută şi ceva de proiecte, şi urmează ca, tot în vara aceasta, să începem asfaltarea drumurilor de tarla.”, a precizat primarul din Orleşti.
Constantin Cârstina demonstrează prin demersurile sale că este cu un pas înaintea multor primari din judeţ. După ce a reuşit să obţină fonduri pentru asfaltarea drumurilor de tarla, acesta demonstrează că are şi un dezvoltat spirit de întreprinzător. În acest sens, s-a gândit deja la următorul pas, şi anume la construirea unei centuri ocolitoare Prundeni – Orleşti, paralelă cu drumul naţional: „Noi trecem la pasul următor de dezvoltare a infrastructurii în Orleşti, acest lucru însemnând o centură ocolitoare, Prundeni – Orleşti, paralelă cu drumul naţional, pe o distanţă de 7,12 kilometri.”, a concluzionat edilul.
Căminul cultural va fi inaugurat de Paşte
Primarul Cârstina s-a zbătut să facă rost de bani şi a reuşit să construiască un nou cămin cultural, care să vină în sprijinul comunităţii, deoarece clădirea a fost deteriorată în urma unui incendiu care s-a produs cu câţiva ani în urmă. Acum, orleştenii beneficiază de un cămin cultural ultramodern, care va fi inaugurat cu ocazia sărbătorilor de Paşte: „Am avut o problemă cu acel cămin cultural, din cauza unui incendiu care a avut loc în urmă cu vreo 10 sau 15 ani, şi am muncit asiduu pentru a-l aduce la standarde ridicate, astfel încât cetăţenii din Orleşti, fie ei tineri sau bătrâni, să beneficieze de activităţi culturale specifice timpurilor pe care le trăim. Am reuşit să modernizăm căminul cultural cu bani din bugetul local şi de la Consiliul Judeţean şi urmează să îl inaugurăm de Paşti.”, a spus primarul Orleştiului. Acesta mai are un proiect pe care ar dori să-l vadă finalizat în curând. Liberalul se gândeşte să amenajeze un cinematograf, poate chiar unul 3D: „O dată cu finalizarea căminului cultural, încercam să facem un cinematograf, iar dacă o să iasă şi 3D, cu atât mai bine. Eu cred că un cinematograf ar fi o mare atracţie pentru copii, în special, şi este ceva deosebit, iar un cinematograf 3D în comuna Orleşti ar implica şi celelalte localităţi. Trebuie să găsesc sursa de finanţare, nu ştiu, o să văd cum, pe baza unui proiect sau cu fonduri proprii.”, a concluzionat primarul.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.