Sunteţi aici: Pagina principală // Special

Constantin Birzageanu: Daca si Consiliul Judetean stia sa ma atraga, faceam pasul catre PSD

04 PRIMARConform unei iniţiative legislative aprobată tacit de Camera Deputaţilor, aleşii locali – primarii, preşedinţii de consilii judeţene, dar şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive. Primarul Constantin Bîrzăgeanu nu vede cu ochi buni această iniţiativă, deoarece este de părere că mulţi dintre aleşii locali nu ar mai face nimic pentru comunitate, toţi ar fi tentaţi să se uite doar după „caşcaval”. Crede însă cu tărie în proiectul care poate să transforme localitatea Mihăeşti într-o mini-staţiune balneară.

Impact real: Faceţi parte astăzi din noul PNL. A existat un semn de întrebare în privinţa faptului că la Mihăeşti a ieşit Victor Ponta câştigător la ultimele alegeri?
Constantin Bîrzăgeanu: Pentru un primar, indiferent cine iese preşedinte, nu va veni nimeni să facă treaba în administraţie, în locul lui. Îmi doream să iasă candidatul ACL, chiar dacă eu, în localitate, am avut o cădere, având în vedere că am făcut campanie din casă în casă, şi toată lumea spune că a votat cu Iohannis, iar la final nu-mi ieşeau voturile. Dacă fiecare ar fi votat cu Klaus Iohannis, este clar că acesta câştiga, dar, la Mihăeşti, a câştigat Ponta. Pentru mine, preşedintele Klaus Iohannis este românul care va ocupa funcţia cu cea mai mare legitimitate. A câştigat la scor o bătălie pe care cei mai mulţi o credeau pierdută, cu o prezenţă la vot mult peste prognoză, datorită generaţiei Facebook şi internetului, folosite în această luptă.

Impact real: Comuna Mihăeşti este situată între municipiul Râmnicu Vâlcea, oraşul Băile Govora şi Ocnele Mari. Aveţi elevi care „fug” la şcolile din localităţile vecine?
Constantin Bîrzăgeanu: Datorită condiţiilor bune pe care le avem în toate şcolile din localitate, nu avem astfel de situaţii. Astăzi, în comună, conform ultimului recensământ, sunt 6400 de locuitori, şi vreau să măresc potenţialul astfel încât să trecem de 7000 de cetăţeni. În acest fel vom fi fim prinşi ca localitate de gradul I. Eu nu plec din primărie decât peste doi ani, şi atunci doar dacă aleg cetăţenii. Până când nu fac grădiniţa nouă, cu program prelungit, nu mă las, pentru că am copii destul de mici care merg la Vâlcea şi îi văd în staţie dormind în braţele mămicilor lor.

Impact real: În toţi aceşti ani, de când sunteţi primar, există ceva ce v-aţi putea imputa?
Constantin Bîrzăgeanu: Am făcut foarte multe promisiuni pe care nu am putut să le rezolv, pentru că nu am ştiut ce înseamnă un Consiliu Local, nu am ştiut ce înseamnă Primărie. Sunt foarte multe oprelişti care ţi se pun în demararea unui proiect. Eu credeam că dacă primarul vrea, se va realiza, dar am văzut că nu este deloc aşa.

Impact real: În opinia dumneavoastră, consideraţi că ar fi bine să rămână PSD la guvernare?
Constantin Bîrzăgeanu: Ar fi bine, cu condiţia să nu se mai ţină cont de criteriile politice, adică să nu mai fim marginalizaţi noi, primarii altor formaţiuni politice. Eu aş fi foarte mulţumit dacă mie mi-ar da bani numai pentru apă şi asfalt, nu pentru cămine culturale, să se facă o strategie de dezvoltare pentru fiecare localitate, care să pornească de la Consiliul Judeţean. Există discrepanţe între anumite localităţi ale judeţului, în privinţa alocărilor financiare care s-au făcut şi a modului cum s-au dezvoltat, şi consider că cea mai mare vină a avut-o Consiliul Judeţean. Avem nevoie de o strategie de dezvoltare, nu alţii să primească bani şi să asfalteze până în lanul de porumbi sau să facă piscine şi parcuri.

Impact real: Ce aşteptări aveţi de la noul preşedinte?
Constantin Bîrzăgeanu: Se va face o schimbare în bine. Ne aşteptăm să gândească nemţeşte, şi poate vede altfel lucrurile. Se va ajunge până când Ponta se va retrage, pentru că noul preşedinte nu va admite găinăriile PSD, iar ei nu vor ţine ritmul lui. A spus clar că nu are nevoie de scandal, ci de mai multă muncă, seriozitate şi vorbă mai puţină. Am nimerit două mandate cu mari scandaluri între preşedinte şi premier. S-a întâmplat chiar ca un Guvern să ne dea bani, iar, a doua zi, celălalt executiv să ni-i ia, totul din răzbunare politică.

Impact real: Aleşii locali, adică primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, conform unei iniţiative legislative aprobată tacit de Camera Deputaţilor. Ce părere aveţi despre acest lucru?
Constantin Bîrzăgeanu: Eu mai am dreptul la un mandat, dar nu văd cu ochi buni această măsură. Mulţi ar gândi că în primul mandat trebuie să tragă tare, să facă treabă, iar în al doilea nu ar mai face nimic, s-ar uita după „caşcaval”, ştiind că urmează să plece acasă. Corect este să lăsăm să aleagă comunitatea, şi tot aceasta să-l taxeze.

Impact real: Aţi avut ocazia să treceţi la alt partid politic. De ce nu aţi şi făcut-o?
Constantin Bîrzăgeanu: Am avut ocazia, dar am considerat că nu culoarea politică este importantă, ci omul. Oamenii mi-au demonstrat că mă iubesc, chiar dacă eu am fost cu PDL, partidul care a luat nişte măsuri drastice la nivel naţional şi am primit reproşuri când m-am dus la cetăţean la poartă. Acum, nici atât nu am putut să fac acest pas. Dacă Consiliul Judeţean îmi dădea şi mie bani să asfaltez măcar cinci kilometri de drum comunal, sau un microbuz ori ştia să mă atragă, făceam pasul, dar nu au făcut astfel de gesturi. Consiliul Judeţean nu a ajutat localitatea asta cu absolut nimic. Am o istorie pe care nu o pot uita. Am primit cinci miliarde pentru asfaltare; în dimineaţa acelei zile, la ora 7.00, m-a sunat un reprezentant al PLR şi mi-a spus că a fost la Bucureşti şi a vorbit să primesc 5 miliarde. La ora 10.00, primesc un alt telefon, de la PNL, de unde am aflat că datorită lor voi primi 5 miliarde de lei. Nu după mult timp, primesc un alt telefon, de data asta de la ai mei, de la PDL, să-mi spună acelaşi lucru. La ora 12.00, a venit alt telefon, cu aceeaşi informaţie, şi ultimul telefon a fost de la Consiliul Judeţean, la fel. În tot acest timp, eu adunam sumele şi-mi făceam calcule cu colegii. La finalul convorbirii telefonice, fiecare îmi cerea să trec la el la partid, dar banii nici până astăzi nu i-am primit. Am rămas doar cu întrebarea: cine mi-a dat bani şi unde sunt?

Impact real: Aveţi susţinere politică în Consiliul Local?
Constantin Bîrzăgeanu: Eu niciodată nu am avut probleme în Consiliul Local, şi nu voi avea. Atunci când consilierii nu sunt de acord, eu nu insist. Fac propunerea mea, pentru un anumit proiect de hotărâre, în care specific ce trebuie să facem. Avem şi păreri contradictorii, dar toate sunt constructive. Niciodată nu ne-am certat în Consiliul Local, chiar dacă am avut susţinere politică.

Impact real: Aţi reuşit să achitaţi toate arieratele prin OG 28?
Constantin Bîrzăgeanu: Nu am reuşit. Noi am făcut un credit, care nu se poate anula. În fiecare lună dau 50.000 de lei şi am datorii la societăţi care nu au obligaţii la stat. În prezent, primăria mai are datorii de aproximativ 16 miliarde de lei vechi, din 49 de miliarde de lei vechi, cât înregistra în urmă cu trei ani.

Impact real: Ce-i mai lipseşte localităţii pentru a putea deveni o mini-staţiune balneară?
Constantin Bîrzăgeanu: Acest proiect ar fi o „mană cerească” pentru comunitatea noastră. Este o oportunitate pe care, indiferent ce am face, nu trebuie să o ratăm, chiar dacă ar fi nevoie ca şi noi, ca administraţie locală, să dispunem de nişte bani. Condiţia este să punem la dispoziţie teren, însă primăria nu are spaţiu în zona respectivă. Vom verifica în documentele primăriei, în vederea identificării unui teren pentru construirea acestei clinici. Partea noastră pentru ca acest proiect să prindă contur este să punem la dispoziţie terenul pentru construirea clinicii şi să asigurăm utilităţile: apă, canalizare şi gaze. O astfel de iniţiativă a mai existat, dar, din diverse motive, proiectul a eşuat. În acea vreme s-au făcut foarte multe investigaţii, au fost specialişti care au luat probe de la izvoare şi mi-au spus că apele au o putere fantastică, dar sunt pe o durată foarte mică, în sensul că apa trebuie consumată pe loc, deoarece îşi poate pierde proprietăţile în timp de patru ore.


Postaţi pe: Facebook



1 comentariu la " Constantin Birzageanu: Daca si Consiliul Judetean stia sa ma atraga, faceam pasul catre PSD "

  1. ion spune:

    De unde sa puneti la dispozitie canalizare di. primar cand nu aveti nici idee cum sa faceti un proiect .Sa nu mai spunem si de alte probleme care nu vau trezit nici un interes ,dar aveti o calitate ,,sa mintiti „.Sa nu uitam cum ati gestionat problema inundatilor.

Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.