Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Constantin Barzageanu continua proiectele primarului Stanica

Viceprimar la începutul mandatului, primar din martie 2011, Constantin Bârzăgeanu a preluat frâiele administraţiei locale din Mihăeşti după un moment critic, evidenţiat de decesul primarului Nicolae Stănică: „A fost un om minunat. Orice îmi spunea să fac, eu îl ascultam. Exista o încredere reciprocă şi împreună am reuşit să realizăm multe proiecte în folosul cetăţenilor”. Actualul primar al comunei Mihăeşti încearcă să facă faţă cerinţelor localnicilor şi să realizeze lucrări edilitare şi în această perioadă, secetoasă din punct de vedere financiar. După doar un an la cârma administraţiei locale din Mihăeşti, el s-a remarcat prin proiectele ambiţioase derulate. Principalul obiectiv al lui Constantin Bârzăgeanu îl reprezintă continuarea proiectelor iniţiate de regretatul Nicolae Stănică, precum şi iniţierea unor noi proiecte, având ca scop principal dezvoltarea comunei: „Principalul obiectiv al anului 2011 a fost acela de a continua demersurile începute de fostul primar în funcţie, precum şi iniţierea unor noi proiecte, pentru a realiza interesele şi nevoile cetăţenilor, de aplicare în mod corect a actelor normative şi a legislaţiei emise de autorităţile competente. Obiectivele mele s-au bazat pe orientarea comunei, înspre dezvoltare continuă, modernizare şi prosperitate. Aceste obiective, care sunt gândite şi stabilite pentru fiecare an, prin sprijinul Consiliului Local, sunt construite în două direcţii principale: de rezolvare a problemelor existente la nivelul comunei şi de anticipare a eventualelor probleme care se pot ivi, pe parcursul unui an de lucru.”, a declarat primarul Bârzăgeanu. Potrivit acestuia, un rol important în demersurile de implementare a politicilor publice concepute şi bazate pe nevoia de nou şi pe dezvoltare a comunităţii l-a avut Consiliul Local, care şi-a acordat sprijinul în aplicarea programului de investiţii şi obiective de interes local pe anul 2011. De asemenea creşterea economică a comunei şi continuitatea la nivel local a politicilor publice locale elaborate au fost şi acestea priorităţile primarului pentru anul 2011, prin implicarea factorilor locali în procesul de realizare şi dezvoltare economico-socială, indiferent dacă resursele financiare au fost asigurate din fonduri guvernamentale sau din venituri proprii: „Anul 2011, an al crizei economico-financiare, nu a oprit dezvoltarea comunei, putem spune doar că a încetinit ritmul de implementare a proiectelor şi programelor”. Chiar dacă perioada anului trecut, respectiv a mandatului său, a fost una nu tocmai favorabilă din punct de vedere financiar şi chiar dacă nu a beneficiat de sprijin din partea partidului din care face parte, prim-gospodarul din Mihăeşti a reuşit să ducă la bun sfârşit proiecte care au determinat localnicii să îi acorde încrederea şi susţinerea unui prim mandat în întregime.
Până la alegerile locale din iunie, primarul Bârzăgeanu îşi doreşte introducerea reţelei de apă în toată comuna, precum şi asfaltarea a măcar o parte dintre drumurile comunale: „În anul 2012 vom încerca, împreună cu aparatul Consiliului Local şi aparatul de specialitate al primarului, să abordăm noi proiecte, în vederea îmbunătăţirii nivelului de trai al comunităţii pe care o reprezint, prin înlocuirea reţelei de apă, acolo unde se impune, extinderea reţetei de gaze naturale, efectuarea de lucrări noi, în vederea eficientizării circulaţiei pe drumurile publice, igienizarea unităţilor de învăţământ prin ridicarea lor la standarde europene, dar şi prin alte lucrări, pe care le vom stabili de comun acord.”, a concluzionat Bârzăgeanu.

Paşi importanţi în consolidarea infrastructurii

Într-un singur an, acesta a reuşit să facă paşi importanţi pentru dezvoltarea localităţii. O condiţie esenţială în ceea ce priveşte partea economică a unei localităţi prin atragerea posibilelor investiţii o reprezintă aspectul general al localităţii, starea infrastructurii fizice, care este importantă pentru funcţionarea optimă a civilizaţiei moderne: „În anul 2011, am parcurs paşi importanţi în ceea ce priveşte consolidarea infrastructurii, reuşind asfaltarea a 1.5 kilometri din străzile comunei; extinderea reţelei de alimentare cu apă, care este un indicator important al gradului de civilizaţie şi al calităţii vieţii, dar şi alimentarea cu energie electrică şi gaze naturale, cu un grad de acoperire de 100%, prin finalizarea lucrărilor din 2010-2012. De asemenea, continuă proiectele implementate, cum ar fi construirea a două grădiniţe cu program normal (în satul Buleta şi Govora), reabilitarea şi modernizarea drumurilor săteşti şi comunale, extinderea reţelei de apă şi a celei de gaze naturale.”, a mai punctat edilul din Mihăeşti.

Infrastructura de telecomunicaţii, bine dezvoltată la Mihăeşti

Aflată la doar 12 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea, comuna Mihăeşti beneficiază de numeroase facilităţi care uşurează traiul zilnic al localnicilor. Un exemplu în acest sens îl reprezintă infrastructura de telecomunicaţii care este bine reprezentată comparativ cu alte comune: „În comuna noastră, infrastructura de telecomunicaţii este bine reprezentată în comparaţie cu alte comune. Pe parcursul anului am acordat aviz pentru branşarea la reţeaua de internet a mai multor locuinţe, ceea ce este, de asemenea, un lucru important pentru o comunitate care se doreşte a fi printre primele din judeţ”. Primarul mai susţine că un lucru important în viaţa economică a unei localităţi este şi faptul că legătura comunei cu exteriorul se realizează atât pe cale rutieră, cât şi pe calea ferată, şi „de aici derivă toate demersurile ca Mihăeştiul să se apropie de condiţiile unei zone urbane”. Potrivit lui Bârzăgeanu, comuna pe care o administrează se află într-o continuă dezvoltare. Chiar dacă şi judeţul nostru resimte criza de la nivel naţional şi mondial, comuna Mihăeşti pare să facă faţă victorios valului de recesiune care s-a abătut asupra românilor şi chiar să fie gazda unor noi imobile, care vor fi construite pe raza localităţii: „Nivelul ridicat de trai spre care ne îndreptăm reiese şi din activitatea biroului de urbanism în cadrul căruia, în anul 2011, au fost eliberate 72 de autorizaţii de construcţie. De asemenea, s-au eliberat 130 de certificate de urbanism.”, a mai spus primarul Bârzăgeanu. Prin lucrările efectuate, actualul primar a reuşit să păşească spre dezvoltare, obţinând schimbări majore de optică vizuală, prin chibzuinţa cu care a cheltuit banul public, în acest sens, chiar şi cei mai sceptici declarându-se impresionaţi de rezultatele obţinute pe timp de criză economico-financiară: „Stau mărturie persoanele străine care, aflate întâmplător în localitatea noastră, îşi exprimă surprinderea şi admiraţia în acelaşi timp, faţă de ce ştiau şi ce găsesc acum.”, a afirmat primarul Bârzăgeanu.

Spaţiile verzi, în atenţia primarului

Primarul din Mihăeşti se arată încântat de modul în care cetăţenii îşi înconjoară locuinţele cu flori şi verdeaţă. Aceasta denotă, în opinia lui Bârzăgeanu, atenţie pentru frumos, pentru curat şi mai ales o bună gospodărire a familiei respective. În acest sens, primarul Bârzăgeanu a acordat o mare atenţie spaţiilor verzi, atât de plăcute ochiului: „Referitor la partea de mediu, vă pot informa că spaţiile verzi au fost în atenţia mea, încercând menţinerea celor existente şi extinderea acestora în locurile posibile.”, a mai adăugat Bârzăgeanu. Salubrizarea comunei este asigurată de o firmă de specialitate, SC Urban SA, cu care administraţia locală are o colaborare bună şi care asigură colectarea şi transportul gunoiului menajer în condiţii bune. Nemulţumirea primarului în acest sens se referă la curăţenia pe care localnicii sunt nevoiţi să o facă în faţa propriilor gospodării, care, în anumite cazuri, lasă de dorit: „Sunt nemulţumit că nu am reuşit să responsabilizăm populaţia în ceea ce priveşte respectarea OG nr. 21/2002, privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, modificată şi completată, înaintând sute de adrese privind curăţenia din faţa şi din jurul imobilelor deţinute, acţiune care va continua şi în anul în curs.”, a subliniat prim-gospodarul din Mihăeşti. Acesta mai susţine că nu au existat probleme în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor autorităţilor locale privind protejarea mediului înconjurător, controalele efectuate de instituţiile abilitate demonstrând acest lucru.

Până la alegeri, alimentare cu apă în toată comuna

Constantin Bârzăgeanu s-a luptat în anul 2010 pentru a implementa proiecte pe care le-a depus personal la Ministerul Dezvoltării. Se pare că norocul i-a surâs, deoarece i-a fost aprobat proiectul de asfaltare a drumurilor din satul Scărişoara, dar şi cel pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă, pe care doreşte să o finalizeze până în vara acestui an, mai exact până vor avea loc alegerile locale din luna iunie: „În luna august 2010, am fost la Ministerul Dezvoltării, la Bucureşti, unde am depus personal documentaţia pentru asfaltarea drumurilor comunale, care s-a şi aprobat în satul Scărişoara. Au fost scoase la licitaţie 10.000 de kilometri de drumuri comunale, iar nouă ne-a fost aprobat proiectul, şi au o valoare de 3.828.405 de lei. Tot în aceeaşi zi a fost depusă şi înregistrată documentaţia pentru extinderea reţelei de apă în comuna Mihăeşti, urmând a se da avizele necesare. S-a depus, a fost eligibilă şi aşteptam să se dea avizarea pentru ele, după care se va scoate pe SEAP pentru licitaţie şi se va stabili programul demarării lucrărilor.
Potrivit lui Bârzăgeanu, în 2011a fost recepţionată lucrarea de asfaltare a 4 kilometri în comuna Mihăeşti, licitaţie care s-a ţinut în 2009, cu o valoare de 31 de miliarde: „A fost o lucrare foarte bună, cu strat de uzură şi, în unele zone, în funcţie de banii care au fost alocaţi, s-au făcut şi lucrări pentru rigole. Proiectul a fost depus pe Măsura 3.2.2 şi a fost eligibil, având 60 de puncte. Aşteptăm acum finanţarea, care vine tot de la Guvern. Am înţeles că avem 2,8 kilometri în zona Mănăstirii Govora, unde nu s-a făcut nimic. În situaţia în care vine asfaltul peste o lună, eu nu am apă aici. Atunci am decis să introduc apa cu forţe proprii, trebuie să mă descurc pentru cei 2.8 kilometri. Problema este că acolo nu este nici apă potabilă şi nu s-a făcut nici o investiţie în ultimii 15 ani.”, a mai adăugat primarul Bârzăgeanu.

Bază sportivă modernă

Actualul primar al comunei Mihăeşti este un iubitor al fotbalului de calitate şi se gândeşte serios ca, din noul sezon competiţional 2012-2013, să înscrie din nou echipa AS Mihăeşti în campionatul organizat de AJF Vâlcea. Pasiunea pentru fotbal se pare că a avut şi urmări, fiul primarului fiind un practicant al acestui sport la nivelul Ligii a 3-a, la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Pe raza comunei există o bază sportivă modernă, pe care actuala administraţie locală a avut-o tot timpul în vedere, în ceea ce priveşte reabilitarea acesteia, pentru ca jucătorii să aibă condiţii optime pentru a-şi desfăşura activitatea: „Până acum, la baza sportivă din Mihăeşti şi-a desfăşurat activitatea echipa de fotbal Dinamo Râmnicu Vâlcea, dar se pare că au intenţia de a se retrage din campionat. Dacă acest lucru se va întâmpla, mă gândesc serios să reînscriu echipa de fotbal AS Mihăeşti în campionatul judeţean. Cetăţenii comunei trebuie să aibe o echipă de fotbal în localitate, pe care eu o voi susţine cu bani din bugetul local, pentru a demonstra că noi încurajăm şi susţinem sportul de orice fel. Baza sportivă are toate condiţiile necesare desfăşurării competiţiilor sportive, este dotată cu vestiare, tribună, duşuri, mobilier etc.”, a mai spus primarul.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.