Conducta de apă este construită de pe vremea comuniştilor, iar apa este distribuită gratuit, în prezent. Din cauza faptului că sistemul este foarte vechi, dar şi pentru că lucrările ulterioare de extindere a reţelei au fost făcute de mântuială, întreg sistemul are de suferit. În multe zone conducta îngheaţă, iar acolo unde se fisurează este nevoie să fie înlocuită. Actualul Consiliu Local a refuzat categoric aderarea în ADI Apa Vâlcea, fapt care a dus la pierderea proiectului de modernizare şi extindere a reţelei de apă, dar şi a înfiinţării reţelei de canalizare:
„La Malaia este o problemă apa potabilă. Avem apă gratis şi se şi justifică acest lucru, pentru că este captată prin cădere liberă, vine direct din munţi, şi probabil că apă mai bună decât aici nu este nicăieri. Apă avem în toate cele trei sate, dar instalaţia din satul Sălişte este foarte veche, din anii 1970, iar întreg sistemul s-a executat cu bani din bugetul local cu sau împrumuturi bancare suportate tot din bugetul local. Legat de investiţiile pentru apă şi canalizare prin ADI Apa Vâlcea, este singurul proiect care nu a trecut de Consiliul Local. Consilierii au motivat că, în momentul în care s-a înfiinţat conducta de apă la Malaia şi Ciunget lucrarea s-a făcut etapizat, pe bucăţi, dar şi de proastă calitate. Din această cauză sunt astăzi probleme la reţea, cetăţenii fiind nevoiţi iarna să lase pompele deschise, ca să nu îngheţe apa. În situaţia aceasta trebuie să facem noi investiţiile necesare reţelei de apă. În satul Malaia va fi mult mai uşor pentru că, în procent de 90%, fiecare gospodărie este branşată, avem spaţiu pentru instalaţiile de clorinare şi se poate să suportăm cheltuiala din bugetul local. În satele Sălişte şi Ciunget proiectele sunt obligatorii, investiţii pe care le vom demara cu fonduri atrase prin O.G.28. O altă motivaţie pe care au adus-o consilierii locali a fost preţul foarte mare pe care-l practică Apavilul”, mai afirmă primarul.
Mălăenii beneficiază de apă gratuită
Potrivit primarului Gabriel Ţolea, în satul Sălişte va trebui refăcută întreaga reţea de apă, iar la Ciunget reţeaua este la o adâncime foarte mică, aproape la suprafaţa solului şi, fapt pentru care conductele cu apă îngheaţă în perioada iernii. „Satul Ciunget este destul de răspândit, iar reţeaua este realizată în procent de 60%, astfel că doar gospodăriile din centru au apă. În cătunul Valea Rudăreasa trebuie neapărat să ajungem cu reţeaua. S-ar putea, în situaţia în care se vor branşa toate gospodăriile să nu fie suficient debit. Pentru această situaţie am luat în calcul în proiectul pe care vreau să-l accesez altă sursă de apă. Vreau să precizez că toate sursele de apă din toate pâraiele care sunt captate şi sunt folosite nu au probele de laborator făcute, dar apa este calitativă din punct de vedere microbiologic. Pentru modernizarea întregului sistem de apă vom întocmi proiecte pe care le vom demara cu fonduri atrase prin Ministerul Dezvoltării”, mai declară noul primar.
Canalizarea va fi prin sistem vacuum
Deoarece în Malaia relieful este dificil, în vederea înfiinţării sistemul de canalizare, lucrare destul de costisitoare, tânărul primar liberal Gabriel Ţolea va accesa un proiect pentru realizarea lucrării de canalizare prin sistem vacuum. Primarul ne informează că, spre deosebire de canalizarea gravitaţională clasică, sistemul foloseşte presiunea diferenţială de aer pentru transportul apelor uzate şi toată reţeaua de canalizare este sub vacuum. Sistemul de canalizare menajeră de acest fel necesită o tehnologie modernă, economică şi ecologică, care se pretează foarte bine pentru localităţile cu relief dificil. Descrierea sistemului vacuum confirmă că metoda este şi rentabilă, realizarea obiectivului fiind şi corespunzător standardelor europene. „Pe termen lung se garantează o soluţie ecologică care exclude infiltraţiile si exfiltraţiile. Costurile investiţiei sunt mai avantajoase datorită adâncimii de pozare şi a diametrelor de conducte mai mici. Traseul reţelei este flexibil şi se poate proiecta în spaţii înguste, dar se pretează şi la relieful dificil de la noi. Se elimină astfel executarea sprijinirilor de mal, acestea fiind extrem de costisitoare. Un sistem economic minimalizează cheltuielile pentru beneficiar, adică este mai ieftin pentru locuitori. Pentru că nu suntem membri ai ADI Apa Vâlcea, responsabilitatea mea faţă de locuitorii acestei comunităţi este imens, aşa că trebuie să realizăm prin forţe proprii sistemul de apă şi de canalizare”, a mai spus primarul.
Toate uliţele vor fi balastate
La capitolul infrastructură rutieră, primar liberal Gabriel Ţolea spune că întreaga localitate este deficitară. Cu toate acestea, pe nici o uliţă nu se va pune asfalt până când proiectul de modernizare a sistemului de apă şi cel de înfiinţare a reţelei de canalizare nu se va demara. Până atunci, toate drumurile comunale vor intra din primăvară într-un proces de modernizare prin balastare: „La acest capitol nu stăm deloc bine. Drumurile comunale din satul Malaia sunt asfaltate în procent de 50%, iar în celelalte două sate procentele sunt nesemnificative. Intenţia mea este clară: vom accesa proiecte pentru asfaltare, dar am propus să începem şi noi mai întâi cu apa, apoi cu canalizarea, după care să modernizăm fiecare uliţă din fiecare sat. Aşa cum am mai spus-o, nu aş aproba nici un proiect de asfaltare pe nici o uliţă până când nu am apă şi canalizare. Mi se pare o nebunie să dau bani pentru asfalt, iar apoi să dau bani ca să tai asfaltul pentru că vin cu lucrările de apă şi canalizare. După toate astea, scoţi din buzunar alţi bani, pentru a cârpi asfaltul distrus. Mi se pare normal ca întâi să ai toate utilităţile şi ulterior să vii cu asfalt. În cazul nostru voi încerca, cu bani din bugetul local, să intervenim pe câteva uliţe, acolo unde panta este foarte abruptă şi nici macadamul nu stă. Vom încerca să punem beton pe calea de rulare, adică exact unde merg roţile maşinilor. În felul acesta ieşim mult mai ieftin şi, atunci când vom veni cu lucrările de apă şi canalizare se va interveni fie printre aceste fâşii sau pe lateral. Este puţin mai scump decât prin pietruire, dar măcar nu este o lucrare făcută în zadar”, afirmă primarul.
Pentru amenajarea tuturor uliţelor administraţia locală a cumpărat macadam, dar mai întâi se vor amenaja şanţurile cu autogredere, se vor face terasamentele şi se va compacta calea de rulare. „Vreau ca ce vom face la primăvară, prin balastarea tuturor uliţelor să ţină cel puţin doi ani, până vom accesa fonduri în vederea asfaltării. Aici mă gândesc la Ciunget, pe Valea Rudăreasa unde, de o parte şi de alta a drumului comunal avem un traseu de peste 3 kilometri unde sunt pensiuni turistice. Nu vreau să vină turistul la noi prin gropi. În condiţiile în care punem macadam, drumul va fi mult mai bun”, spune primarul.