Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Comuna Voicesti, pe fagasul modernizarii

primarieSituată la numai şapte kilometri de municipiul Drăgăşani, comuna Voiceşti este condusă din 2008 de primarul social-democrat Florian Vătafu. „Măritat” la Voiceşti, Vătafu s-a născut la 10 aprilie 1966, în comuna Vultureşti, judeţul Olt. După două mandate de viceprimar, norocul i-a surâs şi a preluat frâiele administraţiei locale într-un moment în care partidul din care făcea parte se afla în opoziţie. A reuşit să se descurce indiferent de culoarea politică şi a accesat în primele luni nu mai puţin de cinci proiecte importante pentru localitate. Drumuri asfaltate, şcoli moderne, alimentare cu apă sau o bază sportivă modernă sunt doar câteva dintre obiectivele pe care primarul şi le-a însuşit în cei şase ani: „Cu toate că am fost în opoziţie, afirm cu tărie că Voiceştiul s-a dezvoltat mult. Primăria arată astăzi ca o instituţie adevărată. Am asfaltat kilometri întregi, am realizat toate lucrările de canalizare şi apă. Am modernizat stadionul care are inclusiv nocturnă, iar gazonul arată impecabil. Sunt lucruri pe care oamenii le văd, nu au cum să nu le observe.”, declară încântat primarul.
Ambiţia pe care a avut-o, de a demonstra fostei administraţii că orice se poate realiza dacă există dorinţă şi putere de muncă, l-a ajutat să acceseze numeroase proiecte. Experienţa de două mandate de viceprimar l-a ajutat foarte mult în administrarea cât mai corectă a fondurilor locale şi realizarea atâtor proiecte necesare localnicilor din comuna Voiceşti: „Încă de la instalarea mea în funcţia de primar al comunei Voiceşti, poate şi pentru că aveam deja experienţa a două mandate de viceprimar al acestei localităţi, am ştiut din start cu ce se confruntă comuna noastră şi care sunt doleanţele cetăţenilor de aici. Aşa am accesat în numai primele luni de mandat cinci proiecte.”, a afirmat primarul Vătafu.

Vătafu, marele perdant al unui proiect de 2,5 milioane de euro

Începând cu al doilea mandat, primarul şi-a dorit să obţină finanţare pentru proiectul integrat PNDR, pe Măsura 3.2.2., proiect eligibil, care urma să fie finanţat. Proiectul cuprindea amenajarea şi modernizarea sistemului de drumuri şi uliţe comunale, proiect pe care l-a depus ulterior şi pe HG 577, înfiinţarea unui centru de îngrijire a copiilor „After school”, înfiinţarea unui cămin de bătrâni, dar şi dotarea căminului cultural. Dezamăgit de răspunsul primit şi, în general, de modul cum se accesează proiectele europene, Vătafu a fost nevoit să găsească o altă sursă de finanţare pentru proiectul de asfaltare, reabilitare şi modernizare a drumurilor comunale: „Administraţie fără bani nu se poate. Am avut pe Măsura 3.2.2. a PNDR un dosar de proiecte cu finanţare europeană. Pentru întocmirea acestor proiecte s-a muncit mult şi s-au cheltuit foarte mulţi bani pe serviciile de consultanţă. Timp de aproape un an şi jumătate am alergat, iar la final ne-au spus că proiectul este eligibil şi se va finanţa. Ulterior, am primit însă vestea că nu se vor mai finanţa aceste proiecte, pe motiv că s-au terminat banii. Era un proiect important pentru noi.”, a declarat dezamăgit social-democratul Florian Vătafu.

Alimentarea cu apă, finalizată

La Voiceşti, primarul Florian Vătafu are pe OG 28 un proiect de introducere a reţelei de apă potabilă, finalizat în proporţie de 99%, pe o lungime de 26 de kilometri. Potrivit primarului, în cadrul proiectului a fost inclusă montarea unei staţii de pompare la acelaşi nivel cu staţiile adiacente din satele Voiceşti-Vale, Cârlig şi Voiceşti Centru, precum şi o staţie de pompare în satul Tighina. Lucrarea avea termen de execuţie 30 octombrie 2013, dar, din cauza faptului că pe parcurs au intervenit şi alte lucrări neprevăzute, pentru că nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din trag, în cel mai scurt timp, se va finaliza construcţia staţiei de la Tighina, iar gospodăriile vor putea fi branşate. Primarul localităţii Voiceşti, Florian Vătafu, a precizat că valoarea reţelei de alimentare cu apă este de 29 de miliarde de lei vechi. Lucrarea a început în 2009, iar în anul 2012, pentru o parte dintre gospodăriile localnicilor a curs pentru prima dată apă la robinet. „Pentru demararea acestei investiţii am primit finanţare mai mult în guvernarea trecută decât acum. Am mai avut de dat constructorului trei miliarde pe care reuşim să-i achităm cu ultima rectificare de la Consiliul Judeţean, de unde vom lua un miliard, iar restul de două miliarde îi vom asigura din bugetul local. Montarea staţiei de pompare de la Tighina a fost foarte importantă. Un sat aflat la numai doi kilometri de centru nu putea avea apă. Eu am reuşit să continui lucrarea şi anul acesta să o aduc la finalizare şi să o achit, atât cât am avut finanţare. Consider că aceasta este una dintre cele mai mari realizări ale mele.”, a declarat primarul localităţii Voiceşti, Florian Vătafu.

Comuna Voiceşti are o primărie modernă
Majoritatea proiectelor de anvergură a reuşit să le realizeze în primul mandat. Tot în primul mandat, primarul Vătafu a realizat extinderea şi mansardarea primăriei. Proiectul este finalizat, iar comuna Voiceşti se poate mândri cu una dintre cele mai frumoase sedii administrative din judeţ. Practic, Vătafu a reabilitat şi a extins vechiul sediu al Primăriei Voiceşti, iar finanţarea proiectului s-a făcut din resurse proprii şi din cofinanţări de la Consiliul Judeţean Vâlcea: „Când am devenit primar, era o cocioabă aici, am dărâmat-o şi m-am mutat cu aparatul administrativ în căminul cultural, după care ne-am apucat de lucrări. Investiţia m-a costat aproape 5 miliarde din bugetul local, şi cu ceva sprijin de la Consiliul Judeţean. În paralel se lucra şi la alimentarea cu apă, şi la baza sportivă, dar şi la drumuri. În primii ani din mandatul meu comuna Voiceşti a fost un şantier. Pot spune că tot ce am realizat s-a făcut în primii doi ani.”, a mai spus Vătafu.

Dispensarul uman a fost reabilitat
Primarul Vătafu a acordat o atenţie deosebită şi dispensarului medical din localitate, care avea nevoie de o reabilitare imediată. Social-democratul este de părere că pacienţii trebuie să beneficieze, pe lângă asistenţă profesională, şi de condiţii pentru ca medicii să-şi poată desfăşura activitatea: „Tot de la bugetul local al comunei Voiceşti s-au executat lucrări de reabilitare a dispensarului medical. S-au făcut finisaje interioare şi exterioare, s-a vopsit învelitoarea din tablă şi s-a introdus apă curentă în dispensar. Oamenii trebuie să aibă condiţii şi să fie trataţi corespunzător şi la ei în comună.”, a mai spus Vătafu.

Consiliul Judeţean a avut grijă de DJ 648 B
În primul mandat, primarul Florian Vătafu a reuşit să-l convingă pe preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea, de necesitatea asfaltării DJ 648 B. Astfel, s-a reuşit modernizarea a 2,5 kilometri din acest drum care tranzitează comuna: „Această investiţie s-a făcut cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea şi a constat în aplicarea unui strat de asfalt peste cel existent, pe o lungime de 2,5 kilometri, lucrare absolut necesară, întrucât nu s-a mai intervenit asupra infrastructurii acestui drum judeţean de foarte mulţi ani, fapt care a condus la apariţia unui număr foarte mare de gropi care îngreunau mult traficul rutier.”, a mai spus social-democratul.
2,5 milioane de euro pentru modernizarea a 7 kilometri de drumuri comunale
A fost nevoie de finalizarea proiectului de alimentare cu apă pe OG 28 pentru trecerea la execuţia lucrărilor proiectului declarat eligibil, care vizează asfaltarea a 7 kilometri de drumuri comunale. Proiectul are o valoare de 90 de miliarde de lei vechi şi va fi finanţat din fonduri guvernamentale: „La ultima rectificare bugetară am primit două miliarde de lei vechi pentru drumurile comunale. Aceşti bani îi vom folosi pentru începerea lucrărilor la acest proiect important. Dacă reuşesc să finalizez şi această investiţie, cred că am făcut destule pentru localitate. Este un proiect de anvergură şi este normal să nu-l pot finaliza rapid, mai ales că fondurile vor veni de la Guvern. Eu sper ca, până la finele mandatului, să realizez măcar jumătate.”, a declarat primarul Vătafu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.