Primarul Maria Dina se află în fruntea administraţiei locale din Runcu încă din anul 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv. Perseverentă din fire şi cu spirit practic, în cele două mandate, a reuşit să dea o nouă faţă localităţii pe care o reprezintă prin decizia electorală a consătenilor. Oamenii din Runcu au înţeles că schimbarea nu este benefică, acordându-i Mariei Dina şansa să-şi continue proiectele menite să schimbe în bine viaţa acestora. Faptul că s-a aflat în opoziţie a fost o piedică importantă în realizarea tuturor obiectivelor pe care şi le dorea pentru localnicii din Runcu. Acest lucru coroborat cu faptul că „este femeie” au îngreunat obţinerea fondurilor pentru dezvoltarea localităţii. Un alt impediment a fost şi modul în care arăta localitatea Runcu în urmă cu opt ani: „Pot spune că Runcu era o comună uitată de lume. Oamenii de aici îşi duceau traiul zilnic fără a lua prea mult contact cu alte localităţi. Cetăţenii sunt muncitori, şi-au făcut propriile gospodarii, au animale, plantaţii etc.”, a spus primăriţa Maria Dina.
Încă de când a ajuns în funcţie, în 2004, s-a pus pe treabă şi a întocmit proiecte menite să dea o altă faţă comunei Runcu. Deşi a fost o ambiţie şi o provocare pentru o femeie să conducă o localitate la momentul respectiv, funcţia de primar i se potriveşte ca o mănuşă Mariei Dina. În cei opt ani s-a familiarizat cu această funcţie şi parcă nu se vede făcând altceva. Comuna Runcu are puţin peste 1000 de suflete, pe care Maria Dina le ocroteşte şi le ajută aşa cum poate mai bine. La scrutinul din luna iunie, realizările au confirmat-o pentru un nou mandat: „În ultimul mandat, fiind în opoziţie şi având bani puţini la bugetul local, am reuşit să ducem la bun sfârşit câteva investiţii esenţiale în localitatea noastră. O atenţie deosebită am acordat infrastructurii educaţionale. Astfel, s-au definitivat lucrările de reabilitare şi consolidare la Şcoala cu clasele I-VIII din Runcu. Alte investiţii finalizate au fost reabilitarea localului Grădiniţei Runcu şi a Şcolii cu clasele I-IV din satul Valea Babei. În acelaşi timp, am achiziţionat un microbuz şcolar necesar pentru transportul elevilor din satele limitrofe la şcoala şi grădiniţa din centrul comunei. În ceea ce priveşte infrastructura de drumuri, s-au efectuat lucrări de balastare şi întreţinere pe toate drumurile săteşti şi comunale, în satele Runcu, Vărateci, Gropeni, Snamăna şi Valea Babei. De asemenea, a fost reabilitat şi modernizat drum comunal Valea Babei – Surpaţi pe o lungime de doi kilometri. La Căminul cultural Runcu s-au făcut reabilitări şi a fost dotat cu mobilier, iar Biblioteca publică locală „Eugen Iliescu” a fost modernizată, fiind selectată şi inclusă în programul „Biblionet”. Prin acest program, biblioteca a fost dotată cu patru calculatoare conectate la internet. A mai fost dotată şi cu camere de supraveghere.”, a precizat Maria Dina.
Şase proiecte cu fonduri europene
Maria Dina a demonstrat că se implică în rezolvarea problemelor localnicilor, atunci când i se cere sprijinul. În perioada mandatelor sale, primăriţa Dina a dorit să demonstreze că poate face ceva bun pentru comuna sa, indiferent de culoarea politică. Tot ce a realizat spune că se datorează personalului din Primărie, o echipă tânără, capabilă, alături de care a muncit zi de zi la numeroase proiecte care să schimbe faţa localităţii. Pentru absolut orice necesitate a comunităţii, administraţia locală din Runcu a întocmit proiecte şi speră ca, o dată cu preluarea puterii de USL şi o dată cu liniştirea apelor de la nivel naţional, să intre în finanţare pentru a realiza cât mai repede ce şi-a propus: „Îmi doresc multe pentru localitate. Au fost întocmite şase proiecte pe fonduri europene: alimentarea cu apă; introducerea canalizării; reabilitarea căminelor culturale; modernizarea şi reabilitarea drumurilor de interes local pe o lungime de 10 kilometri; construirea bazei sportive moderne de tip A; consolidarea împotriva alunecărilor de teren. Aceste proiecte au întrunit punctajul necesar, fiind eligibile, dar nu au primit finanţare până la ora actuală.”, a precizat primarul Maria Dina. Pentru aceasta este clar faptul că pe oameni nu-i interesează dacă primarul în funcţie este la putere sau în opoziţie şi nici cum reuşeşte să obţină fonduri pentru a-şi duce la bun sfârşit promisiunile, ci este de părere că cetăţenii sunt sătui de vorbe, ei vor să vadă realizarea promisiunilor. Pentru acest lucru s-a zbătut în cele două mandate: să apară în faţa cetăţenilor pentru al treilea mandat cu numeroase realizări. Printre acestea se mai numără şi achiziţionarea localului aferent magazinului Consumcoop din satul Valea Babei, local care va fi reabilitat; licitarea, la propunerea Consiliului Local, a traseului privind transportul de călători Râmnicu Vâlcea – Valea Babei – Surpaţi cu microbuze care efectuează câte şase curse pe zi, darea în folosinţă a zece staţii de călători (acoperite, betonate şi dotate cu băncuţe de aşteptare) pe ruta Râmnicu Vâlcea – Runcu – Valea Babei – Surpaţi, reabilitarea reţelelor de iluminat public din toate satele comunei Runcu, introducerea reţelei de cablu TV în satele Runcu, Vărateci şi Gropeni, dar şi încheierea unui parteneriat cu Asociaţia „Grupul de Acţiune Locală Făgăraşul de Sud – Ţinutul Posadelor”, alături de alte 19 comune din judeţul Argeş. Poate unul dintre cele mai importante proiecte finalizate în localitate este asfaltarea DJ 703 F Runcu – Fedeleşoiu pe o distanţă de cinci kilometri.
Camere de filmat în localitate
Maria Dina a instalat „ochi vigilenţi” în zonele cele mai importante din comună, pentru a monitoriza în permanenţă toate neregulile care au loc în comunitatea pe care o conduce. Astfel, la şcoală, în intersecţiile de drumuri, dar şi la sediul Primăriei nu se poate întâmpla nimic fără să fie informată doamna primar: „S-au montat în incinta Primăriei Runcu, a Şcolii cu clasele I-VIII Runcu, precum şi în centru şi pe drumul judeţean sisteme de supraveghere video pentru monitorizarea şi asigurarea securităţii, ordinii şi liniştii publice.”, a adăugat primăriţa din Runcu.
Sediul Primăriei a fost extins
Încă de când a ajuns în funcţie, primăriţa Maria Dina şi-a făcut treaba de gospodină şi a transformat Primăria într-o a doua casă. A făcut reabilitări interioare şi exterioare, deoarece aspectul sediului Primăriei evidenţiază oarecum calităţile oamenilor care lucrează în el. În plus, Maria Dina susţine că era nevoie de o dotare a sediului cu aparatură performantă, fără de care munca în intituţie ar fi fost îngreunată: „Încă din primul mandat mi-am propus să extind sediul Primăriei. Am şi reuşit acest lucru, l-am reabilitat, dotându-l cu calculatoare şi acces la internet. Când intri în Primărie trebuie să fie curăţenie, cu atât mai mult când primarul este de sex feminin. Biroul meu l-am făcut aşa cum mi-ar plăcea să am la mine acasă, deoarece asta este Primăria: o a doua casă, datorită faptului că majoritatea timpului mi-l petrec aici, în acest birou.”, a spus Maria Dina.