Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Comuna Gusoeni era faimoasa odinioara pentru viile si padurile sale

001În partea de sud a Vâlcii, de o parte şi de alta a DN 67B, la o distanţă de doar 13 kilometri de municipiul Drăgăşani, comuna Guşoeni impresiona odinioară vizitatorii cu dealurile sale frumos rânduite de o parte şi de alta a drumului, plantate în mare parte cu viţă de vie. Comuna era în anii trecuţi renumită pentru fructele şi pădurile sale, pentru vinul cu aromă de tămâioasă, făcut de oameni harnici şi gospodari, dar şi pentru că, aici, rezistă timpului unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de închinare clădite din lemn de stejar din întreaga Oltenie. Biserica de lemn de la Guşoianca are o istorie veche, fiind datată din 1550, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“. Ocupaţia de bază a locuitorilor de la Guşoeni a fost dintotdeauna viticultura, agricultura şi creşterea animalelor, iar o parte dintre locuitori se ocupau cândva şi cu negustoria de vinuri. Aşezarea are o mare încărcătură istorică, deoarece localitatea a fost atestată documentar încă în 1466-1467, numele său apărând în înscrisurile domnitorului Radu cel Frumos, perioadă în care este amintit satul Spârleni într-o carte dată de domnitor, prin care întăreşte mai multor moşneni moşiile Creţeni şi Spârleni, din judeţul Vâlcea: „Localitatea Guşoeni este un loc ascuns printre dealuri, binecuvântat de Dumnezeu, este locul unde spun de fiecare dată că este casa mea. Voi aparţine acestui plai atâta timp cât mă voi bucura de fiecare obicei păstrat, pentru fiecare eveniment, pentru fiecare poveste, pentru că aici soarele este cel mai aproape de pământ”, este de părere primarul Nicolae Concioiu.

Nicolae Concioiu a adus utilităţile la Guşoeni

Actualul primar se bucură de multă simpatie în rândul cetăţenilor comunei, câştigând detaşat ultimele alegeri, când a fost votat de 92% dintre localnicii care s-au prezentat la urne. Pentru Concioiu, alegerea a fost doar începutul reconstruirii localităţii, mai ales în privinţa utilităţilor, care erau aproape inexistente în zonă. Cea mai mare problemă a localităţii o reprezenta starea dezastruoasă a drumurilor locale. În acea perioadă, drumurile comunale erau de pământ, neexistând nici un metru de asfaltat. „Era groaznic pentru toată lumea, dar în special pentru copiii care făceau eforturi foarte mari pentru a ajunge la şcoală sau la grădiniţă. Când ploua, noroiul trecea de pantofi, iar când nu ploua se ridicau nori de praf. Indiferent de anotimp, oamenii coborau de pe dealuri încălţaţi în cizme”, spune social-democratul Nicolae Concioiu. Astăzi, cu eforturi foarte mari, cele mai importante drumuri comunale sunt asfaltate.

Concioiu, un primar votat cu peste 90%

În mandatul 2012 – 2016, Nicolae Concioiu a reuşit să pună în aplicare o parte dintre promisiunile făcute electoratului şi, printre aceste făgăduieli onorate se numără şi finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului comunal 85, Guşoeni – Guşoeanca: „Finalizarea lucrărilor de asfaltare a DC85 şi achitarea integrală a acestei lucrări, pentru mine a reprezentat o reuşită. Lucrarea a fost executată în mare parte în mandatul anterior dar, în mandatul acesta, a trebuit să finalizez încă un kilometru de asfalt şi să achităm sumele rămase restante întinzându-ne până în 2013 cu plata către constructor. Lucrarea a costat un milion de euro, iar plata a durat până în 2013. Am ţinut neapărat să ne concentrăm asupra acestei investiţii, pentru că lucrarea a fost începută în anul 2010 şi finalizată în 2012, dar plata integrală s-a făcut abia 2013. Lucrarea a cuprins o lungime de 5 kilometri, fiind necesare şi lucrări de amenajare a rigolelor pe anumite porţiuni, inclusiv consolidarea unui pod peste pârâul Guşoianca. Este o lucrare foarte bine executată, pentru care cu toţii suntem foarte mulţumiţi”, a declarat primarul de la Guşoeni.

Mistreţii devastează în continuare culturile localnicilor

Localnicii de la Guşoeni se confruntă în continuare cu problema culturilor devastate de mistreţi, iar această problemă nu a fost rezolvată de nimeni, în ciuda numeroaselor reclamaţii. „Nu ştiu de ce se încurajează acest lucru. Probabil sunt interese, dar, din discuţiile cu oamenii, campania mea din anul acesta va fi o campanie pe strângere de semnături de la cetăţeni, prin care se vor face adrese la instituţiile care sunt implicate în gestionarea fondului cinegetic, prin care aceştia vor să se retragă din aceste asociaţii. Fără să li se spună exact cum se vor derula aceste legături, aceste principii de colaborare, i-au pus pe oameni să semneze nişte tabele, în care s-au înscris cu suprafeţele de teren pe care dânşii le au în proprietate. Oamenii s-au trecut în aceste tabele, semnând, în speranţa că aceste asociaţii vor veni şi vor monitoriza şi îndepărta animalele sălbatice. Interesul a fost, însă, altul: prin aceste tabele se putea contura un perimetrul destul de mare prin care să îşi ia ei nişte avize, nişte aprobări, cum că sunt gestionarii unor mari suprafeţe de teren. Legea care reglementa această modalitate de despăgubire nu a fost atât de clară şi atât de verticală. La solicitările noastre în teritoriu, reprezentanţii Inspectoratelor Teritoriale Silvice care au venit să constate pagubele produse au inventat o formulă conform căreia, în situaţia în care, chiar dacă pagubele au fost constatate de comisie că sunt produse de porcii mistreţi, indiferent cât de mari sunt ele, vina este aruncată tot asupra proprietarului, pe motiv că nu şi-a împrejmuit terenul. Am avut o discuţie foarte acidă în care am cerut să mi se arate în lege cuvântul împrejmuire. Dacă mă trimiţi la împrejmuire înseamnă că proprietarului de teren extravilan îi trebuie autorizaţie de construire pentru a-şi face gard, iar aceasta trebuie luată de Consiliul Judeţean. Nu ştiu dacă vor fi de acord cei de la Consiliul Judeţean ca toate terenurile acestea arabile, aşa cum sunt pe la noi chingile de teren de circa cinci sau şase metri lăţime, să fie îngrădite. Legea spune să foloseşti mijloace de îndepărtare, iar oamenii au pus şi ei ce au putut: au montat sârme, cutii, doar că porcii mistreţi s-au domesticit şi au curajul să vină acum până în curtea casei”, afirmă primarul.

O singură şcoală mai este funcţională

La Guşoeni, funcţiona înainte de Revoluţie în fiecare sat câte o şcoală şi o grădiniţă, iar în prezent nu mai este decât o singură şcoală deschisă. „Chiar dacă aş fi făcut acea opoziţie, atunci când s-au închis şcolile, cred că nu aş fi avut rezultate finale, pentru că, până la urmă, reducerea numărului de copii este cea mai importantă variabilă luată în calcul, şi care nu ţine de noi, ci de condiţiile acestea de existenţă, ale noastre. În 1941 erau patru şcoli la Guşoeni, şi în ele învăţau 550 de copii. Astăzi mai sunt 75 de copii, inclusiv cei de grădiniţă”, afirmă Nicolae Concioiu.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.