După ce a descoperit că pe raza comunei sale există izvoare cu apă termală, edilul-şef al localităţii Creţeni, social-democratul Ion Spârleanu, s-a gândit cum să fructifice acest potenţial, deşi este conştient de faptul că în mediul rural este foarte greu de promovat obiective turistice. În mod normal, comuna ar putea deveni o aşezare balneară, dar un astfel de obiectiv este foarte ambiţios pentru o mică localitate rurală. Primarul Spârleanu nu s-a lăsat însă influenţat de acest lucru şi a încercat să-i convingă pe câţiva proprietari de pământ din zonele în care există aceste izvoare ca să vândă terenurile primăriei sau să accepte terenuri în altă parte, pe raza comunei Creţeni. Dacă ar fi transformată în staţiune balneoclimaterică, localitatea lor nu numai că ar primi mai multe fonduri de la bugetul de stat, mai mult, localnicii ar putea să se lanseze şi ei în afaceri, prin agroturism. „Poate vom face şi noi proiecte comune cu Drăgăşaniul. Avem o idee deja: avem apă termală aici, la Creţeni şi, împreună cu Drăgăşaniul, chiar am putea da drumul la o investiţie amplă în acest sens, care să revigoreze întreg sudul Vâlcii, mai ales din punct de vedere al turismului balnear, ceea ce nu a existat niciodată în această parte a judeţului. Cu Consiliul Judeţean nici măcar nu se mai poate pune problema.”, spune primarul de la Creţeni. O echipă de experţi din Capitală a analizat resursele naturale descoperite la Creţeni şi şi-a dat avizul pentru folosirea acestora în scopuri balneoclimaterice. „Bugetul local al comunei Creţeni nu poate acoperi niciodată costurile ducerii la îndeplinire a unui astfel de proiect. Ca atare, ar trebui să apelăm la Ministerul Turismului şi Dezvoltării. Nu o prea văd eu pe doamna Udrea dând bani primarilor care nu sunt din partidul său! Vom încerca totuşi să accesăm nişte fonduri europene, ar fi păcat să nu reuşim.”, a spus Spârleanu.
Sunteţi aici: Pagina principală // Actualitate
Comuna Creteni are potential balnear
Postaţi pe: |
![]() |