Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Cine doreste sa viziteze comuna Maldaresti are ce vedea

CAtestată documentar din anul 1504, localitatea Măldăreşti, situată la 46 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, lângă oraşul Horezu, este locul unde frumuseţea şi varietatea cadrului cultural conferă localităţii un potenţial turistic remarcabil. Specialiştii definesc această condiţie esenţială de realizare a turismului ca fiind una de nişă, deoarece localitatea poate fi reprezentată de cele mai cunoscute obiective turistice: Culele Duca şi Greceanu, ambele fiind monumente de arhitectură care datează din secolul al XII-lea, respectiv, al XVIII-lea şi pe care din fericire, timpul nu a reuşit să le distrugă. În aceeaşi zonă se mai află şi Casa Memorială Duca. Aceasta funcţionează, în prezent, ca muzeu de arhitectură. Un alt obiectiv turistic de mare importanţă este Biserica Sfântul Nicolae, dar şi bisericile Sfântul Gheorghe şi Sfinţii Voievozi. Tot aici se spune că, în secolul al XVII-lea, s-a retras Tudor Maldăr, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, alături de fiica hanului care îl luase prizonier. Complexul Muzeal Măldăreşti a fost organizat într-un cadru natural pitoresc şi reuneşte Culele Greceanu, Duca, precum şi Casa Memorială I. G. Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii româneşti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă cu elemente ale unor construcţii fortificate.

Destinaţie turistică prea puţin promovată

Comuna Măldăreşti o destinaţie turistică rurală deosebită, prin tot ceea ce oferă vizitatorilor, dar este prea puţin promovată: „Ţinutul înglobează pagini de istorie, tradiţii şi obiceiuri străvechi, dar nu este cunoscut suficient. Zona conferă un potenţial turistic important, care merită să fie valorificat. Prin promovarea şi valorificarea acestor resurse turistice se urmăreşte creşterea atractivităţii zonei, ca destinaţie turistică”, este de părere primarul comunei Măldăreşti, Ionel Dragu. În cest sens, primarul social-democrat a început lucrările la un proiect care vizează dezvoltarea turismului în zonă, prin intermediul Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Horezu, Măsura 3.1.3. Proiectul a luat fiinţă din dorinţa de creştere a potenţialului turistic, care, în opinia primarului, are mari şanse de dezvoltare la Măldăreşti. Elemente de bază care dau zonei plusvaloarea de care are nevoie sunt formele de relief şi bogatul covor vegetal, unice, în felul lor. În apropiere este şi vârful Măgura Slătiorului, care se înalţă la peste 785 de metri deasupra localităţii şi care îmbogăţeşte aspectul peisagistic al regiunii, creînd oportunităţi pentru turismul de odihnă şi recreere activă. Proiectul are în componenţă amenajarea unui traseu turistic, a unui refugiu turistic, dar şi montarea unei firme luminoase. Traseul va fi o potecă până la vârful Măgura Slătiorului, cel mai înalt vârf dintre dealurile subcarpatice. În vârf se va amenaja un refugiu şi, tot aici, va fi montată firma luminoasă. O altă caracteristică a localităţii este faptul că în zonă se află o parte dintre râpele Măgurii Slătiorului, iar pe versantul de vest este vârful Goruneşti, toate fiind prinse pe lista monumentelor şi siturilor istorice: „În cadrul acestui proiect se va amenaja un traseu turistic până la Vârful Măgura Slătiorului, cel mai înalt vârf dintre dealurile subcarpatice. Turiştii care ajung acolo pot admira o privelişte superbă, de unde se poate vedea Mânăstirea Hurez, Mânăstirea Polovragi şi Vârful Roman. Este un traseu turistic amenajat cu fonduri europene, pe o lungime de 5 kilometri”, spune primarul.

Centrul de informare turistică va îndrepta vizitatorii către frumuseţile zonei

Tot prin intermediul Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Horezu, primarul Ionel Dragul a dat startul, în vara acestui an, lucrărilor de înfiinţare a Centrului de Informare şi Promovare Turistică a localităţii. Scopul acestui proiect este de promovare a potenţialului turistic zonal, crescând astfel atractivitatea zonei respective, prin crearea unei baze de date care să includă structurile de primire turistice locale, obiectivele turistice din zona vizată, evenimentele cultural-artistice, festivalurile tradiţionale, serbările folclorice, vizitarea monumentelor deosebite ale zonei, etc., toate acestea prin acţiunile de promovare şi informare care vor avea loc în cadrul acestui proiect. Locaţia obiectivului se construieşte în centrul comunei şi este necesară turiştilor, care vor primi toate informaţiile de care au nevoie despre zona pe care doresc să o viziteze. Obiectivul a fost finanţat prin Agenţia pentru
Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Culele din zonă, obiective turistice importante

În cadrul acestui proiect este inclusă zona alcătuită din cele şapte localităţi: Stroeşti, Slătioara, Cernişoara, Oteşani, Tomşani, Vaideeni şi oraşul Horezu. Aici se vor distribui hărţi şi pliante cu puncte de reper precise pentru căile de acces în zonele dorite: „Trebuie să facem mult mai cunoscută turiştilor localitatea Măldăreşti, inclusiv Complexul Muzeal Maldareşti, care reuneşte Culele Greceanu, Duca, precum si casa memoriala Ioan Gh. Duca, deoarece sunt considerate monumente deosebite ale arhitecturii româneşti. Un alt obiectiv turistic de mare importanţă este Biserica Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe şi Sfinţii Voievozi. Apoi, în zonă mai avem Centrul de ceramică de Horezu, considerat ca fiind cel mai important centru de ceramică din România, şi chiar din întreaga Europă. O altă caracteristică a localităţii este faptul că în zonă se află o parte dintre râpele Măgurii Slătiorului, iar pe versantul de vest este vârful Goruneşti, toate fiind prinse pe lista monumentelor şi siturilor istorice. Vom face cunoscută tuturor aşezarea, astfel încât acest centru de informare să fie punctul de unde turistul vine şi ia informaţiile despre obiectivele din zonă”, a mai spus primarul. După amenajarea acestui centru se vor crea noi locuri de muncă în zonă. „Acest proiect va crea locuri de muncă, iar persoane angajate trebuie să fie pregătite în domeniul turismului”, a mai spus primarul social – democrat. Printre obiectivele turistice aflate în zonă, turiştii pot vizita Mânăstirea Hurez, cea mai importantă mânăstire construită de Constantin Brancoveanu, muzeul de artă al mânăstirii Hurez, Mânăstirea Arnota, ridicată de domnitorul Matei Basarab şi considerată unul dintre cele mai importante monumente istorice şi religioase, Muzeul Trovanţilor, Cheile Bistritei, Peştera Sfântul Grigorie Decapolitul sau
Peştera Liliecilor, care adăposteşte două vechi bisericuţe: Biserica Sfinţii Arhangheli şi Biserica Ovidenia, precum şi Mânăstirea Bistriţa, considerată un important centru medieval cultural.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.