Sunteţi aici: Pagina principală // Fapt divers

Cinci tineri spulberati de un sofer beat

Ieri dimineaţă, în comuna Galicea, pe DJ 678, s-a produs un grav accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane. Poliţiştii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Olanu către Râmnicu Vâlcea, Marian Ş., de 21 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit un grup de pietoni  care se deplasa pe partea carosabilă în  aceeaşi direcţie de mers. Din cauza leziunilor grave, cei cinci tineri, din comuna Galicea, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea în vederea acordării de îngrijiri medicale. Testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a fost descoperit cu 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0.80 g %o alcool pur în sânge. Un alt accident grav s-a produs la Muereasca în aceeaşi zi. Şoferul unei autoutilitare a adormit la volan şi într-o curbă la stânga, s-a răsturnat pe carosabil, pe partea stângă. În urma accidentului cei patru pasageri din autovehicul, toţi din Muereasca, au suferit vătămări grave, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea pentru acordarea de îngrijiri medicale.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.