Sunteţi aici: Pagina principală // Social

Centru pentru copiii saraci la Creteni

Potrivit primarului PSD Ion Spârleanu, în comuna Creţeni va fi înfiinţat, cu fonduri europene, un centru de zi pentru copii, proiectul având o valoare estimativă de 100.000 de euro. „S-a încheiat contractul în anul 2011 şi se va finaliza în acest an obiectivul început, în valoare de 400.000 de lei, prin Ministerul Muncii şi Consiliul Judeţean. „La acest centru vor veni copii cu probleme sociale. După terminarea şcolii, aceştia pot veni la centru, unde vor servi o masă caldă şi îşi vor face lecţiile, vor face sport, plus diferite activităţi. Capacitatea centrului este de 15 locuri. Nu este vorba despre copii cu dizabilităţi, ci despre cei cu probleme sociale, adică aceia care provin din familii sărace. După ce se finalizează lucrarea, la 31 mai 2012, se vor angaja cu o jumătate de normă asistenţi sociali, un învăţător, un îngrijitor, iar cheltuielile din primul an vor fi suportate pe proiecte, după care vor fi preluate de primărie. În mediul rural, oricând sunt binevenite astfel de investiţii, deoarece copiii, pe lângă şcoală, trebuie să participe şi la activităţile gospodăreşti, iar, de cele mai multe ori, neglijează cartea. Mai rău de-atât, sunt multe cazuri de abandon educaţional, iar noi încercăm să prevenim asta. De aceea, prin acest centru de zi, şcolarii vor aprofunda ceea ce li se predă la clasă şi vor socializa mai mult.”, spune primarul. M.R.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.