Sunteti aici: Pagina principala // Social

Manastiri seculare, pe cale de disparitie

Manastiri seculare, pe cale de disparitie
Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Culte Vâlcea a iniţiat de curând un memoriu pentru salvarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ocnele Mari, ctitorie a voievodului Radu de la Afumaţi. Reprezentanţii direcţiei au luat în calcul, de asemenea, şi posibilitatea salvării... 

Romsilva, interesata de cartarea mamiferelor mari din Buila-Vanturarita

Romsilva, interesata de cartarea mamiferelor mari din Buila-Vanturarita
RNP Romsilva a scos la licitaţie, de curând, un contract înscris într-un proiect finanţat din fonduri comunitare, care vizează cartarea mamiferelor mari şi estimarea gradului de conservare a populaţiilor animaliere din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Contractul, care are o valoare... 

Proteste extreme ale politistilor valceni

Proteste extreme ale politistilor valceni
Începând cu data de 20 septembrie, poliţiştii vâlceni protestează împotriva salariilor micşorate, dar şi a condiţiilor foarte grele în care lucrează. Astfel, poliţiştii nu se vor mai deplasa decât la infracţiunile grave, nu vor mai lucra peste program, nu vor mai soluţiona... 

Rezervistii valceni ajuta sinistratii

Rezervistii valceni ajuta sinistratii
Solidari cu persoanele afectate de inundaţiile din Ardeal, Moldova sau Dobrogea, membrii Filialei Rezerviştilor M.A.I – Judeţul Vâlcea au desfăşurat o campanie de întrajutorare, strângând sume de bani, care au fost trimise sinistraţilor.  Read More →

Ghiozdane gratis pentru elevii din clasele primare

Ghiozdane gratis pentru elevii din clasele primare
Primăria Râmnicului va distribui în prima zi a şcolii peste 4000 de ghiozdane, destinate copiilor de clasa I – IV care vor începe şcoala în zilele următoare. „Ne-am gândit să le facem un dar elevilor şi să îi scutim pe părinţi de o cheltuială. Toţi elevii din clasele I-IV,... 

Incepe distributia alimentelor pentru valcenii saraci

Incepe distributia alimentelor pentru valcenii saraci
Distribuţia produselor europene pentru vâlcenii săraci începe luni la Liceul Ferdinand. Vor fi distribuite astfel patru dintre cele şase produse alimentare provenite din fonduri comunitare. Acţiunea începe la Grupul Şcolar Ferdinand din Ostroveni, de luni până joi, între orele 9.00-14.00,... 

Mai putin de jumatate dintre candidati au trecut bacul de toamna

Mai putin de jumatate dintre candidati au trecut bacul de toamna
Doar 45,2% dintre candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea de toamnă au fost admişi, respectiv 480 de candidaţi din cei aproape 1131 înscrişi. Eventualele contestaţii care pot fi deja depuse la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea vor fi rezolvate în zilele... 

Ajutorul pentru tinerii casatoriti a fost taiat

Ajutorul pentru tinerii casatoriti a fost taiat
De la data de 1 august, sprijinul financiar acordat de Primăria Râmnicului pentru tinerii căsătoriţi a fost tăiat. Acesta fusese acordat încă din anul 2007, potrivit unei Hotărâri de Guvern, cuantumul acestuia fiind de 200 de euro. Pentru a primi banii, tinerii trebuiau să depună... 

Jandarmii au donat sange pentru colegul lor accidentat

Jandarmii au donat sange pentru colegul lor accidentat
Aproximativ 30 de jandarmi vâlceni s-au prezentat săptămâna trecută la Centrul de Transfuzii Sanguine din Râmnicu Vâlcea pentru a dona sânge pentru colegul lor, Mihai Stăncilă (28 de ani), care se află în prezent internat la Spitalul Floreasca, după ce a fost lovit de un şofer... 

Materiale de constructie pentru locuintele afectate de inundatii

Materiale de constructie pentru locuintele afectate de inundatii
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a achiziţionat prin Bursa Română de Mărfuri materiale de construcţie în valoare de peste 30 de milioane de lei, pentru reconstrucţia şi repararea caselor afectate de inundaţiile din iunie-iulie din România şi Republica Moldova. O parte... 

Ajutoare in faina si malai pentru ramniceni

Ajutoare in faina si malai pentru ramniceni
Peste 60.000 de vâlceni vor primi făină, zahăr, mălai, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf din ajutoarele provenite de la Uniunea Europeană. De aceste alimente ar urma să beneficieze 65.842 de vâlceni cu venituri foarte, fiecare familie urmând să primească 14 kilograme de făină,... 

Locuri de munca vacante in saptamana 20 – 26 august 2010

Locuri de munca vacante in saptamana 20 - 26 august 2010
ADIMAD EDIL S.R.L. COD FISCAL: 23425710 ADRESA: RM. VALCEA, STR. RAURENI, NR. 72 TEL.: 0748084760 2 sudori argon (electric) –  loc de muncă Râureni Cerinţe: vechime 5 ani in domeniu, scoala profesionala, salariul 1000 lei ANTARES GAS  S.R.L. COD FISCAL: 16655406 ADRESA: RM.VÂLCEA, STR.... 

Minerii valceni, in somaj chiar dupa ziua lor

Minerii valceni, in somaj chiar dupa ziua lor
Imediat după ce vor sărbători „Ziua minerului”, aproximativ 1.500 de mineri de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia vor intra în şomaj tehnic pentru zece zile. Dintre cei 640 de mineri care lucrează la Miniera Berbeşti-Alunu, doar 5% vor mai rămâne la lucru în perioada... 

Cersetorii si spalatorii de parbrize, in vizorul politistilor

Cersetorii si spalatorii de parbrize, in vizorul politistilor
Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică împreună cu jandarmii vâlceni au organizat la sfârşitul săptămânii trecute o acţiune în sistem integrat, cu scopul de a identifica spălători de parbrize, cerşetori şi persoane care se constituie în grupuri, cu scopul de a tulbura... 
Copyright © 2009 Impact Real Blog. Toate drepturile revin.
Realizat de Click Design
Click Design. Web design, gazduire web si grafica