de Mihai ROMAN
Disperarea politică a unui Traian Băsescu aflat în cădere liberă de imagine şi popularitate poate arunca România în haos. Încolţit din toate părţile, cu imaginea făcută ferfeniţă în sondajele reale, nu în cele date publicităţii în ultima perioadă, respins atât de actualii parteneri de guvernare, pe care nu mai ştie cum să-i lovească în partea dorsală, pentru a-i scoate de la „ciolan”, dar şi refuzul PNL-ului în privinţa formării unei noi majorităţi parlamentare ÎNAINTE de alegeri l-au făcut pe Traian Băsescu să coacă în mintea sa un plan care s-ar dovedi dezastruos pentru România. Se încearcă astfel apropierea PD-L de UDMR, partidul care a gestionat în ultimii 20 de ani toţi maghiarii şi simpatizanţii acestora şi care are un număr constant, previzibil şi disciplinat de votanţi, care i-ar putea asigura actualului preşedinte un avantaj faţă de candidaţii celorlalte formaţiuni politice. Tocmai de aceea, Băsescu a schimbat în ultimul moment legea, evident, prin intermediul „subordonatului disciplinat” Boc, soldatul pe care l-a luat gura pe dinainte zilele trecute, atunci când a spus că NU MAI VREA să fie o unealtă în mâna preşedintelui.
Actualul preşedinte – jucător al României – va putea fi susţinut astfel de orice formaţiune politică prea puţin vizibilă pentru a putea câştiga alegerile cu un candidat propriu, dar care are nevoie ca de aer să ajungă din nou la guvernare, pentru a putea face jocurile politice în favoarea sa. Şi această formaţiune este UDMR. Pe lângă PD-L, desigur, care „nu” îl va susţine pe candidatul independent Băsescu aşa cum „nu” a susţinut-o nici pe fiica acestuia la alegerile europarlamentare. Numai că în ecuaţia sa diabolică pentru câştigarea unui ultim mandat la Cotroceni, un mandat în care abia aşteaptă să-şi arate adevărata faţă, de comandant de vas cu atitudine de dictator în devenire, dat fiind că nu mai are nimic de pierdut, Băsescu a uitat un lucru prea puţin important pentru el: independenţa şi suveranitatea statului român, care, ca şi cea a statului maghiar, nu are voie să fie deranjată de nimeni. În ciuda faptului că a fost dezbrăcată de tot ce mai avea de preţ, a fost violată, înjosită, legată de mâini şi de picioare în domeniul militar şi economic şi obligată de puterile străine să cerşească un codru de pâine şi o sticlă de suc plin de chimicale pe la corporaţiile marilor puteri, România nu a dispărut încă de pe hartă şi nici nu s-a dat (ÎNCĂ) vreo lege prin care teritoriul acesteia să fie împărţit după bunul plac, de orice neavenit. Băsescu face în acest moment un joc periculos, dându-le maghiarilor (nu tuturor, ci numai celor care vor să destabilizeze ordinea socială din această ţară, pentru că majoritatea sunt chiar nişte oameni normali, dornici să trăiască în linişte, în ROMÂNIA) mână liberă să forţeze reprezentanţii statului unitar român să le acorde aşa-zisele drepturi pentru delimitarea „Ţinutului Secuiesc”. Care ţinut nu există şi nu a existat niciodată în istorie, decât în imaginaţia bolnavă a unora, care au crezut că epurarea etnică a românilor din Transilvania le va lăsa cale liberă spre ocuparea efectivă a teritoriului respectiv.
În schimbul unui efemer mandat de preşedinte al ţării, Traian Băsescu dă toate semnele că este pregătit să dea degeaba o parte din ţară unei puteri străine care a râvnit-o întotdeauna, dar fără motiv, prin trocul acesta necâştigând altceva decât posibilitatea de a mai încasa ceva bani, frumoşi, de pe urma diverselor învârteli pe care numai un şef de stat le poate cunoaşte, prin prisma prerogativelor sale.
Lucrul acesta nu este numai periculos, ci şi nesimţit. În acest context, solicitarea lui Crin Antonescu, de cercetare penală a celor care au demarat acţiunea de la Odorheiul Secuiesc, care este cât se poate de justificată, dat fiind că subminează statul de drept, nu a avut nici un efect, ca şi îngrijorarea manifestată de conducerea Serviciului Român de Informaţii, care a atras atenţia în mod repetat asupra creşterii intensităţii discursului autonomist în România, inclusiv în contextul manifestărilor comunităţilor maghiare şi secuieşti. Chiar dacă SRI a informat cu mult timp înainte de această manifestare instituţiile abilitate şi a cerut să se ia măsuri, acest lucru nu s-a întâmplat, mai ales pe fondul campaniei electorale a actualului preşedinte. În condiţiile în care reprezentanţi ai  UDMR au ajuns la nesimţirea de a solicita un „pact etnic”, care ar garanta drepturile comunităţii maghiare, se pune problema dacă nu cumva ROMÂNII din această zonă nu sunt de fapt cei care au nevoie de protecţie şi dacă instituţiile statului ROMÂN nu au dormit până acum în papuci, în loc să le impună tuturor locuitorilor ROMÂNIEI (da, şi Transilvania face parte tot din România) să respecte legile şi suveranitatea statului în care locuiesc. Reprezentanţii PRM au tras şi ei un semnal de alarmă împotriva acestor manifestări extremiste periculoase, doar că Traian Băsescu este mult mai ocupat să facă băi de mulţime decât să se achite de îndatoririle care îi revin prin Constituţie.
În acest context, mascarada care a avut loc la Costeşti, unde Traian Băsescu ar fi pupat şi un măgar în fund, doar-doar va mai atrage ceva electorat, este doar o simplă… rătăcire de moment. Într-un spectacol jenant, Băsescu s-a dat în stambă printre romii veniţi să petreacă, dar s-a ferit să mănânce din mâncarea lor altceva decât „un muşchi ţigănesc”, a dansat, pe scenă, alături de pirande şi chiar a sărutat câţiva etnici, încercând să-i convingă de „eternul” său respect faţă de ei şi de faptul că epitetul „ţigancă împuţită”, folosit nu de mult, nu ar fi altceva decât o rătăcire de moment, deşi anul trecut, când nu era campanie electorală, nu a catadicsit să poposească pe izlazul de la Costeşti. În acest context, alegerile din noiembrie vor fi un moment potrivit pentru a se vedea dacă în ROMÂNIA, unde, potrivit Constituţiei, suveranitatea naţională aparţine poporului român, teritoriul este inalienabil, iar frontierele sunt consfinţite prin lege organică, teritoriu unde nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine, în ROMÂNIA, patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, mai există încă naţionalism şi patriotism.
Rezultatul acestor alegeri va demonstra clar dacă românii vor să fie conduşi sau nu de reprezentanţi ai maghiarilor şi secuilor care şi-au manifestat în nenumărate rânduri interesul exclusiv pentru propria independenţă şi nu pentru bunăstarea şi normalitatea în STATUL UNITAR ROMÂN.

România este cu un pas mai aproape de haos, de anarhie şi de… dictatură. Indiferenţa faţă de lege şi de bunul simţ, averile nemăsurate şi talentul nemaiîntâlnit pentru a provoca scandal au devenit „marcă înregistrată” PD-L. Prin manevre bine puse la punct, politicienii din România au reuşit în ultimii ani să se izoleze bine de populaţie, punând între ei şi oamenii de rând un purcoi de bani, buni pentru „momit” electoratul, dar şi lehamitea pe care oamenii au început să o simtă faţă de clasa politică. În ultimele luni, s-a mai făcut încă un pas către anarhie, urmată de dictatură. Prin crearea unui scandal mediatic bazat pe înregistrarea ilegală a unor convorbiri din „comisia Udrea”, care sunt, altminteri, destul de inofensive, pedeliştii încearcă să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme care macină ţara şi partidul din care fac parte. Refuzul Elenei Udrea de a da explicaţii unei comisii parlamentare despre cheltuirea banului public în ministerul pe care îl conduce momentan este nu doar o încălcare flagrantă a legii, ci chiar supremul dispreţ faţă de organismul primordial al României, Parlamentul. Un gest pe care nici măcar unul dintre cei mai puternici preşedinţi ai lumii (n.r., Bill Clinton) nu a avut tupeul să-l facă într-o ţară care este considerată model de democraţie şi unde subiectul interpelării era mult mai „fierbinte”. Este ca şi cum una dintre prietenele sau discipolele lui Traian Băsescu s-ar supăra într-o zi pe acesta, pentru că nu şi-a întins suficient aripa protectoare asupra ei şi ar face dezvăluiri incendiare despre poziţiile şi eventualele preferinţe sexuale ale primului om în stat. Chiar şi într-o asemenea situaţie jenantă, Bill Clinton, în calitatea sa de preşedinte, nu s-a gândit nici un moment să îşi bată joc de parlamentarii care l-au anchetat timp de patru ore la sânge şi să le spună, aşa cum a făcut Elena Udrea, că are treburi mult mai importante de făcut decât să răspundă la întrebările lor.

Elena Udrea a avut însă acest tupeu, ceea ce demonstrează nimic altceva decât un total dispreţ faţă de lege, de bun simţ şi de aleşii românilor, aşa cum sunt ei. Încercarea de a se ascunde după colţ şi a arunca presei înfometate de senzaţional nişte transcrieri care nu demonstrează altceva decât că membrii comisiei se consultau cu privire la natura dovezilor pe care le adunaseră, întrebându-se dacă faptele sunt sau nu de natură penală, nu demonstrează nimic altceva decât că încercau, aşa cum pot, să-şi facă treaba, lovindu-se de refuzul de a li se furniza dovezile cerute. Şi, în final, aceasta este menirea oricărei comisii care anchetează modul de cheltuire a banului public: să stabilească dacă sunt comise sau nu fapte de natură penală şi cine se face vinovat de acestea. În subsidiar se ascunde însă un precedent periculos. Batjocura faţă de o comisie parlamentară arată clar că, în cazul în care PD-L ar fi prima forţă politică din România, cu girul alegătorilor (şi al celor care se prezintă, şi al celor care aleg să ignore votul şi devin, astfel, inexistenţi) este un pericol real pentru această ţară, pe care Traian Băsescu ar încerca, fără îndoială, să o subjuge sub propria dictatură.

Cu parlamentari corupţi este rău, dar, fără ei, ţara ajunge pe mâinile unui singur om care, în afară de scandal şi deturnarea atenţiei de la lucrurile importante, a făcut prea puţine lucruri importante pentru această ţară. Este vorba de lucruri bune, pentru că se vânzarea flotei sau, mai nou, de implicarea fratelui preşedintelui într-o firmă care se pregătea să facă afaceri cu armament cu statul român, condus tot de un… Băsescu, a auzit toată lumea. Iar explicaţiile puerile de la televizor, cum că preşedintele nu ştia de firmele fratelui său, în condiţiile în care doar influenţa sa putea într-un fel sau altul să-i greveze acestuia drumul spre contractele cu armament este doar o gogoaşă umflată cu pompa. Serviciile secrete şi discrete sunt încă în mâna lui Băsescu, marele lui avantaj fiind acela că are acces la anumite informaţii pe care alţii nu le deţin. Este exclus, astfel, să nu fi fost informat despre afacerile mai vechi sau mai noi ale fratelui său.
Metoda asta, cu usturoiul şi cu gura frumos mirositoare, nu mai merge chiar la toţi românii. În afară de mici şi bere în campania electorală, criza a început să-i trezească pe oameni la realitate. La o realitate care este cu totul alta decât cea prezentată la televizor, una unde şomerii sunt din ce în ce mai mulţi, unde statul se împrumută pentru salarii şi pensii, chiar dacă banii nu ajung nici până la alegeri, una unde nu se ştie dacă pensionarii vor mai avea pentru ce să aştepte poştăriţa la sfârşitul lunii şi una unde este posibil să se blocheze sistemul cu totul, începând din 2010, din cauza cheltuielilor fără măsură făcute în ultimii ani de guvernare PNL şi, mai ales, PD-L. În aceste condiţii, oricine este în acest moment mai bun pe post de preşedinte decât Traian Băsescu. Dar este de preferat să avem un reprezentant ceva mai spălat, ceva mai cultivat, care să ştie cât de cât şi altă limbă, în afară de cea de tavernă şi de lemn şi care să încerce măcar să scoată această ţară din haos. Cât se mai poate. Dincolo de asta urmează anarhia, iar după ea, subjugarea totală a României de forţele străine, nu prin puterea militară, ci prin dependenţă economică totală. Fie că este vorba despre Mircea Geoană sau Crin Antonescu, orice om de bun simţ, instruit şi cu ceva experienţă de viaţă, este mai bun pe scaunul de preşedinte decât Băsescu. Chiar şi Badea Cârţan, din capătul ultimei comune neelectrificate din această ţară. Este de preferat însă un preşedinte care să ştie şi cum, şi când să bată la porţile Europei şi ale Americii, ba chiar şi ale Chinei sau Orientului Mijlociu, ca să nu mai vorbim de ale tătucului Putin, de care avem în continuare nevoie. Este nevoie de un preşedinte care să ştie să nu se vândă, dar să fie capabil de a face alianţe strategice cu toate ţările, să întărească economia naţională şi, în primul rând, să nu fie mânjit de afaceri murdare. Încă mai este o şansă să schimbăm ceva. Poate ultima…