Sunteţi aici: Pagina principală // Administraţie

Casa de cultura, reabilitata cu fonduri de la bugetul local

casa culturaÎn centrul comunei se găseşte Casa de cultură, o clădire impunătoare care, pe parcursul anilor, a fost consolidată de mai multe ori. Pentru o reabilitare capitală sunt necesare fonduri uriaşe, de care administraţia locală din Păuşeşti-Otăsău nu dispune. Totuşi, primarul Pârvulescu a trecut-o pe lista de priorităţi în mandatele sale şi a reuşit o reabilitare punctuală: „La Casa de cultură din centrul localităţii am făcut modernizarea cu bani de la bugetul local. Casa de cultură are încălzire centrală, avem acolo şi birouri, sala de şedinţe a Consiliului Local, alta de căsătorii, dar şi o încăpere pentru spectacole, care se foloseşte şi pentru nunţi sau alte evenimente ale cetăţenilor. Am reabilitat doar partea de jos, unde am făcut şi birouri, avem şi un biblionet, totul cu bani de la bugetul local. Avem acum încălzire centrală pentru tot corpul, dar avem şi Căminul cultural din satul Şerbăneşti care, de asemenea, este reabilitat, are bucătărie cu apă caldă şi tot ce este necesar pentru gătit şi depozitarea alimentelor. La Şerbăneşti folosim sala doar pentru ocazii, nunţi, botezuri şi, eventual, pentru vreo serbare a copiilor.”, a mai spus alesul PNL. Totodată, dispensarul din localitatea Păuşeşti-Otăsău a fost şi el reabilitat de curând: „Dispensarul a fost modernizat şi dotat cu încălzire centrală. Lucrarea s-a făcut doar la exterior, deoarece, fiind concesionat, nu avem voie să folosim banii publici.”, a mai spus Pârvulescu.
Comuna a rămas fără bază sportivă
•    Terenul a fost revendicat de foştii proprietari
Comuna Păuşeşti-Otăsău are ghinion în ceea ce priveşte activitatea sportivă. Deşi are o echipă de fotbal care activează la nivelul Ligii a V-a în cadrul AJF Vâlcea, jucătorii nu pot să-şi desfăşoare activitatea sportivă în localitatea lor. Terenul de fotbal a fost revendicat în urmă cu câţiva ani de foştii proprietari. Primarul nu a renunţat totuşi la ideea amenajării unui alt teren, găsind o soluţie, în apropierea şcolii. O mare nemulţumire a primarului este, în schimb, faptul că nu există o bază sportivă mare în localitate: „Terenul a fost revendicat de proprietari pe Legea 10. Am câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar, când a apărut Legea 247, am fost obligaţi să-l cedăm, pentru că era obligatoriu să-l dai pe vechiul amplasament, şi astfel l-am pierdut. Am găsit alt spaţiu, în curtea şcolii de la Balcane, ne-am încadrat cu terasamentul şi am amenajat acolo un teren de sport. Crescuseră salcâmi, dar am scos rădăcinile şi l-am aranjat puţin, astfel încât să-l folosească tineretul.”, a mai adăugat Pârvulescu. Tot pentru tinerii din localitate, primarul a reuşit amenajarea unui teren sintetic cu bani de la bugetul local, astfel încât aceştia să-şi poată desfăşura activitatea sportivă la orice oră.

Investiţii de aproape două milioane de euro la Păuşeşti-Otăsău

În perioada 2004-2012, primarul Gheorghe Pârvulescu a realizat investiţii de aproape 70 de miliarde de lei vechi în comuna Păuşeşti-Otăsău. Pe lângă proiectele mari, care vizează asfaltări de drumuri, alimentarea cu apă sau poduri, au existat şi obiective mici, pe care primarul le-a realizat cu bani de la bugetul local. Este vorba de reabilitarea şi modernizarea clădirii fostei poşte (finisaje interioare, exterioare, tâmplărie PVC, şarpantă şi învelitoare); reabilitarea şi modernizarea clădirii poliţiei (tâmplărie PVC); amenajarea unui mini-teren de fotbal; asfaltarea de drumuri comunale şi săteşti pe 3,14 kilometri; reparaţii şi întreţinerea drumurilor comunale şi a uliţelor săteşti cu balast şi piatră spartă; mobilier stradal în staţii de autobuz şi panouri de intrare în localitate; mobilier – terenuri de joacă la grădiniţe; montarea unor sisteme antiefracţie şi de supraveghere video în şcoală; construirea unor poduri peste pârâul Valea Mare, în satul Văleni şi în Zăvoi, la Distilerie, în satul Păuşeşti-Otăsău; sistem de încălzire centrală la Grădiniţa Şerbăneşti.

Şcoli moderne
Cel de-al doilea mandat a fost unul plin de realizări, dar mai mult pentru sistemul educaţional. Astfel, în ultimii patru ani, toate şcolile fost reabilitate termic, au încălzire centrală, reabilitare interioară, de la gresie şi parchet până la tot ce înseamnă finisare interioară şi grupuri sanitare moderne: „În al doilea mandat, am terminat cu şcolile. Avem trei sedii de şcoli, iar la fiecare sunt câte două corpuri: corp de grădiniţă şi corp de şcoală. Am avut în vedere reabilitarea şi modernizarea Şcolii cu clasele I-IV Barcanele (recompartimentare şi finisaje interioare, grup sanitar, finisaje exterioare, centrală termică, tâmplărie PVC, şarpantă şi învelitoare, rampă de acces, gard împrejmuitor, magazie de lemne); reabilitarea şi modernizarea Şcolii cu clasele I-VIII Păuşeşti-Otăsău – corp A (finisaje interioare, reabilitare termică la şarpantă şi învelitoare, rampă de acces, magazie de lemne, gard împrejmuitor, teren de fotbal/handbal). De asemenea, s-a făcut reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII Păuşeşti-Otăsău corp B (finisaje interioare, reabilitare termică, rampă de acces, magazie de lemne, dren şi subzidiri, fosă septică) şi reabilitarea şi modernizarea Şcolii cu clasele I-VIII Şerbăneşti (finisaje interioare, reabilitare termică).”, a precizat primarul liberal. Toate aceste reabilitări erau absolut necesare, în opinia primarului, deoarece condiţiile sunt foarte importante pentru ca un elev să poată studia: „Elevul trebuie să meargă cu drag la şcoală, altfel nu va învăţa cu spor. La fiecare şcoală avem parcuri, am cumpărat doar obiectele, iar amplasamentul a fost realizat de beneficiarii de ajutor social. Avem un mini-teren de fotbal cu gazon sintetic. Şi la şcoala din centru avem un teren de fotbal cu gazon sintetic.”, a precizat gospodarul şef al comunei. Acesta a mai adăugat că toate clădirile instituţiilor publice au fost reabilitate: „Tot ce înseamnă clădire publică este reabilitată. Şcolile au fiecare magazie pentru depozitarea combustibilului solid şi avem noroc că nu sunt probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea acestora cu lemne. Avem pădurea noastră, de 32 de hectare, şi nu ne facem griji în privinţa combustibilului pentru iarnă.”.

Proiect european eşuat
Un proiect de 2,5 milioane euro pe Măsura 3.2.2. PNDR a eşuat în urmă cu câţiva ani la Păuşeşti-Otăsău, proiect care ar fi rezolvat poate, în prezent, toate nevoile localnicilor. Una dintre problemele care urma a fi rezolvată dacă acest proiect intra la finanţare era cea legată de reabilitarea drumurilor de tarla: „Am avut un proiect de reabilitare a infrastructurii, pe Măsura 3.2.2., pentru care am încheiat un contract de consultanţă cu o firmă din Piteşti, cu clauză, pentru ca, în cazul în care nu ne este aprobat, să nu plătim banii. Pentru că nu am câştigat, nu am plătit studiile de fezabilitate pentru cele cinci obiective. Chiar dacă nu am primit finanţare pentru proiect, măcar am rămas cu studiile de fezabilitate întocmite.”, a mai adăugat primarul.


Postaţi pe: Facebook



Scrieţi un comentariu

Copyright © 2012 Ultimele stiri – Impact Real. Toate drepturile revin.